Despre Îngerii celor 4 elemente


Hrana conţine cele 4 elemente. În timp ce mâncaţi în tăcere, legaţi-vă de virtuţile Îngerilor celor 4 elemente: de soliditatea şi fermitatea Îngerului Pământului, de viaţa şi puritatea Îngerului Apei, de inteligenţa Îngerului Aerului, de Iubirea sacră a Îngerului Focului.
Acest gând pe care l-au ales surorile este foarte bogat, dragi fraţi şi surori. Este nevoie de multe explicaţii pentru a-i face pe cei care nu sunt la curent (cu aceste lucruri) să înţeleagă ce sunt cele 4 elemente şi faptul că cele 4 elemente există pretutindeni. Ele erau numite în Antichitate: Pământul, Apa, Aerul şi Focul. Ulterior, ştiinţa oficială a găsit că aceste noţiuni erau false/iluzorii, că nu aceasta era realitatea, pentru că acestea nu erau elemente. În fiecare din aceste elemente se găseau multe alte elemente. Ei da, dar nu în acest sens cei din vechime le-au numit «elemente». Ei ştiau foarte bine că Pământul este făcut din multe lucruri, Apa, de asemenea, precum şi Aerul şi chiar Focul. Dar au vorbit de  cele 4 elemente pentru a arăta că totul a fost creat – tot ce vedem şi chiar şi ce nu vedem – este constituit din aceste 4 elemente. Iar eu v-am ţinut conferinţe în care v-am arătat că aceste 4 elemente nu se găsesc numai pe Pământ. Ceea ce se vede – ceea ce este solid, ceea ce este lichid, ceea ce este gazos, ceea ce este foc – toate acestea nu sunt numai în planul fizic. Tot ceea ce era solid, cei din vechime îl numeau Pământ; tot ce era lichid, îl numeau Apă – deşi sângele nu este apă, el intra în categoria Apă; iar toate gazele, ei le numeau Aer ; şi tot ce era căldură, foc, ardere, era Foc. Ei ştiau foarte bine ce spuneau. Şi vă explicam în această conferinţă că aceste 4 elemente, pe care toată lumea le poate constata pe Pământ, îşi aveau semnele foarte, foarte sus.
 Nu erau nici măcar în planul fizic, ele mergeau până la Kether (Coroana) - din Arborele Sefirotic . Acolo există cele 4 elemente în toată fineţea, în toată splendoarea, în toată subtilitatea lor. Iar aceste 4 elemente au chip: sunt ordinul Angelic al Serafimilor. Ele au fost văzute, desenate ; mulţi profeţi, clarvăzători – ca Ezechil, ca Sfântul Ioan – (le-au văzut) şi au constatat că au chipuri : unul are chipul unui Om, altul chipul unui Taur, al treilea chipul unui Vultur, al patrulea, al unui Leu. Ar fi foarte lung de explicat de unde vin aceste imagini şi ce reprezintă ele, de unde această diviziune şi de ce, chiar şi în domeniul astrologic, aceste patru « animale », ca să se zicem aşa, se văd, ca o cruce, pe Zodiac : Vărsătorul este Omul, iar de cealaltă parte este Leul – şi este adevărat, este constelaţia Leului – iar apoi, exact în cruce, avem Taurul şi apoi Scorpionul – dar în locul Scorpionului este Vulturul, pentru că este o întreagă poveste despre Vultur (înainte era Porumbelul) şi despre cum, după păcatul originar, Porumbelul şi Vulturul s-au transformat în Scorpion, constelaţia Scorpionului. Este foarte lung de explicat, dar există totuşi conferinţe în care m-am oprit asupra acestui aspect, pentru a vă da câteva noţiuni despre aceste 4 elemente. Acestea sunt cele 4 animale sfinte/sacre ; în Kabbală sunt numite Hayot Ha-Kadosh, adică animale de sfinţenie ; Hayot Ha-Kadosh, de la cuvântul Kadosh, Kodesh, Kadosha şi aşa mai departe, cuvânt (care înseamnă) « sfinţenie ». Iar ele cântă fără încetare în faţa Celui Veşnic, spunând : « Sfânt, sfânt, sfânt este Dumnezeu cel Veşnic ». Bineînţeles că ei au rezumat ceea ce au auzit, de fapt nu este numai cuvântul « sfânt », ci sunt simfonii extraordinare, corale extraordinare, simfonia sferelor. Iar apoi vin Ophanimii/Ofanimii, aşa cum sunt numiţi Heruvimii. Acolo se găseşte muzica.
    În ceea ce priveşte cele 4 elemente, v-am ţinut şi alte conferinţe, în care vă explicam cum să vă purificaţi prin cei 4 Îngeri. Faptul că şi hrana conţine cele 4 elemente este atât de vizibil, nu are rost să ne oprim pentru a-l discuta: aspectul solid, bineînţeles; în hrană există şi aspectul lichid, aspectul aer – există gaze; apoi există câteva particule de foc, aspectul căldură, temperatură.
Aşadar, toată hrana pe care o mâncăm este constitută din cele 4 elemente. Iar cristalele şi metalele şi munţii şi copacii şi oamenii şi animalele, întreaga lume este făcută din cele 4 elemente – dar asta când este vorba de învelişul lor, de vehicolul lor, de corpul lor, pentru că ei înşişi nu sunt făcuţi din cele 4 elemente. Ei sunt deasupra celor 4 elemente. Spiritul nu este un element, nici Sufletul, dar toate învelişurile, toate creaţiile, toate obiectele, tot ce există este făcut din cele 4 elemente; ele servesc drept carapace, drept înveliş, drept vehicol, casă/adăpost.
    Trebuie să ştim să-i invităm pe cei 4 Îngeri, atunci când mâncăm. Care sunt proprietăţile celor 4 Îngeri? Desigur, Îngerul Pământului aduce soliditate, fermitate, forţă, stabilitate; el e cel care condensează lucrurile şi dă o bază la tot. Fără el, nimic nu ar putea să se plaseze, să subziste/existe. În timp ce, Îngerul Apei... - Apa este un simbol al vieţii şi purităţii – Îngerul Apei poate deci să ne purifice şi să ne aducă viaţa. Apoi, Îngerul Aerului – care este corespondentul inteligenţei noastre, a gândirii, a creierului/minţii – el reprezintă inteligenţa, subtilitatea, repeziciunea, viteza, înţelegerea, profunzimea. Chemând Îngerul Aerului, devenim mai inteligenţi. Iar Îngerul Focului… Ei, e Iubirea sacră, Iubirea divină. V-am explicat într-o altă conferinţă că oamenii confundă foarte tare lucrurile şi că în cuvintele, în vorbele lor nu există precizie, exactitate şi m-am amuzat pentru a arăta cât este de adevărat. Când trebuie să ne purificăm, adică să îndepărtăm toate deşeurile, toate impurităţile, toate acumulările adunate prin nutriţie, prin băuturi, prin respiraţie, prin diferite munci/activităţi, contacte, călătorii, prin schimburi cu oamenii, cu animalele, cu hrana, cu natura însăşi - în timpul acestori schimburi, acestor contacte, acestei nutriţii, adunăm multe particule, multe impurităţi… Dacă am şti cum să ne curăţăm, cum să ne purificăm, ar fi mai bine. Dar oamenii sunt foarte, foarte departe de toate acestea. Atunci vor face o baie sau se vor spăla zilnic şi vor crede că sunt deja puri. Dar iată că nu ne putem spăla numai prin aspectul exterior.

Desigur, trebuie să aplicăm latura exterioară, dar mai există şi alte mijloace, în cele 4 regiuni  şi de aceea v-am dat această clasificare, spunând: Iată, chemaţi Îngerul Pământului pentru a curăţa, a curăţa toate murdăriile, toate impurităţile, toate deşeurile/resturile, ca el să le poată absorbi în măruntaiele Pamântului, unde sunt laboratoare, uzine, despre care savanţii n-au nici o idee, nu ştiu că totul este elaborat, prelucrat, pentru a fi trimis înapoi sub forma a ceva pur ; de pildă, Pământul absoarbe toate mizeriile şi apoi, priviţi, din toate aceste murdării, natura face fructe, plante, flori, legume şi toate aceste impurităţi devin purităţi. El ştie cum să facă lucrul acesta. Şi tocmai Îngerul Pământului, cu muncitorii lui, ştiu cum să cureţe. Aşadar, trebuie să-i cereţi să cureţe.
 Îngerului Aerului (inadvertenţă : Îngerului Apei ! – n.t.) nu-i cereţi să cureţe, îi cereţi să spele, pentru că numai el ştie cum să spele. Şi ce să spele ? Să cureţe ce ? Să cureţe corpul fizic, vedeţi ? Corpul fizic : stomacul, sistemul muscular, oasele, tot ; corpul fizic, de toate deşeurile. Şi să spele inima, să spele sentimentele. Şi Îngerul Apei este cel care ştie să spele sentimentele, mult mai sus. Apoi cerem Îngerului Aerului să purifice; să ne purifice gândurile. El lucrează într-un plan mai înalt, ocupându-se de purificarea gândurilor, a ideilor, a înţelegerii noastre şi aşa mai departe. Iar apoi cerem Îngerului Focului să ne sfinţească Sufletul şi Spiritul. Iată cum se face. Şi nimeni nu se gândeşte la aceste lucruri. Totul este amestecat, totul este confundat. În loc să spună pentru ceva «a curăţa», oamenii spun « a spăla» sau «a purifica» sau «a sfinţi», iar pentru altceva... Nu, nu, nu. Totul este precis, totul este bine determinat, definit în inteligenţa naturii vii. Doar în creierele/minţile oamenilor obişnuiţi totul este încâlcit, totul e haos, totul este amestecat. Vedeţi, ce departe ne duce acest gând ?!
    Iar acum, dacă există oameni care vor să reuşeşti să îi convingi că aceşti Îngeri există sau nu, iar apoi vor crede şi se vor pune pe treabă... oh, là, là! viaţa lor e pierdută. Nu am timp să-i conving.  Sunt cele mai mari realităţi – pentru mine şi pentru alte mii.
Iar ei să rămână în iluzii, în înuneric, dacă aşteaptă ca cineva sa reuşeasca să-i convingă. Ca de exemplu, tânăra generaţie, care nu recunoaşte că există legi. Nu există legi! Pentru ce să se supună legilor? De ce să nu le transgreseze ? Ce e rău în a transgresa ? Iar acum trebuie să-i convingi că există legi şi legi şi legi. Ca să vezi! Asta dovedeşte că sunt atât de proşti, încât n-au observat că atunci când mănâncă ceva, când au abuzat de ceva, fie au colici, fie îi doare stomacul, fie îi doare capul; iar atunci când n-au dormit sunt cam năuci; iar când au făcut altele... Nu există legi, înţelegeţi? Nu există legi! Cum e posibil să nu tragi concluzii din toate acestea, că dacă există legi pentru organism, pentru gândurile lor, pentru iubirile lor... şi dacă jignesc anumite persoane şi ceilalţi se răzbună... şi că, deci, există legi – cum să te comporţi, cum să nu depăşeşti limitele... Ei nu vor să recunoască aceste legi şi sunt tot timpul la strâmtoare. Şi vor fi complet striviţi. Trebuie mai întâi să recunoşti că totul în univers este bazat pe legi. Este primul lucru. Aşadar, eu nu am timp să-i conving. Viaţa îi va convinge atât de bine turtindu-i în prostia lor, încât, după câtva timp, vor începe să meargă, să respecte, să supravegheze, în sfârşit, să aplice, când vor fi la capătul sulului/când le va ajunge funia la par. Doamne, cât sunt de proşti! Nu există legi! Şi atunci au toate drepturile de a trece peste legi, de a le călca în picioare, de a le transgresa, iar apoi… Ce raţionament extraordinar, ce mentalitate ! Iar în alte privinţe este la fel. Nu există Îngeri, înţelegeţi voi ?! Nu există forţe în natură care lucrează pentru bine sau pentru rău şi dacă te pui în armonie cu aceste forţe, te ajută, se sprijină, îţi fac viaţa mai bună; iar dacă te pui de-a curmezişul, atunci ele sunt mereu acolo pentru a vă bara calea. A, nu, nu, nu! Nu există aşa ceva ! Când vor deveni oamenii inteligenţi ? E formidabil ! Nu există alte forţe. Nu există decât oamenii pe Pământ ! Oh, là, là ! Cum au descoperit asta ?
Aşadar, poftă bună, dragi fraţi şi surori, poftă bună !




OMRAAM  MIKHAEL  AIVANHOV