Iată deci, a
fost un ospăţ, dragi fraţi şi surori. Şi
nu s-a terminat. Cu siguranţă, astăzi aţi manifestat ceva mai multă iubire faţă
de Soare. S-a simţit. Ca şi cum l-aţi
fi privit pentru prima dată. (Soarele) Era atât de frumos! Este formidabil. Da,
trebuie să iubiţi, trebuie să iubiţi, trebuie să iubiţi întreaga natură.
Trebuie s-o iubiţi. Şi mai ales Soarele... dacă vreţi cu adevărat, cu adevărat
să vă schimbaţi.
Există un organ
pe corpul omenesc care vorbeşte despre Soare:
sunt ochii. El este cel care i-a format, ca ochii să-l poată vedea,
contempla. Pentru că îşi spunea: «O, dacă nu există făpturi care să mă vadă, să
vadă cât sunt de frumos, e trist!» Şi atunci a creat ochii, pentru a fi
contemplat. Şi e bucuros, când îl priveşti. Şi el se plictiseşte, dacă nu sunt
oameni care să-l iubească, să-l admire: noi, adoratorii soarelui. Din nou vă
vorbesc despre lucruri la care oamenii nu se gândesc, nu se gândesc niciodată.
Şi de ce iubim ochii ? N-aţi
înţeles de ce animalele şi oamenii, când sunt în faţa voastră, vă privesc
ochii, nu privesc altceva. Da.
Pentru că animalele, oamenii simt că e acolo ceva care vorbeşte, care exprimă,
care se manifestă, ceva mai viu. În timp ce bărbaţii - o, bieţii de ei! - se
uită la picioarele femeilor. În loc să privească ochii, privesc pricioarele!
Asta dovedeşte că sunt inferiori animalelor, pentru că animalele nu vă privesc
picioarele, vă privesc ochii, se uită ce spuneţi... Şi ceea ce este
extraordinar, este că vă înţeleg. Şi aşteaptă această iubire şi când văd că le
priviţi cu iubire, încep să dea din coadă, pentru a arăta că sunt bucuroase. Ele
înţeleg limbajul iubirii. Şi când le priviţi cu mânie, iarăşi înţeleg, imediat,
şi încearcă să fugă. Numai oamenii nu înţeleg
mare lucru. În loc să se uite la ochi, se uită la picioare! Aşadar, la o fată,
ochii şi chipul nu valorează absolut nimic, dar picioarele... Şi înţelegând
asta, fetele încearcă să-şi îngrijească picioarele, cu cioarpi... Iar ochii...
Ochii îi înnegresc. Ca să vezi ! E un lucru la fel de prostesc. Prostesc. Nu
trebuie să pui nimic pe ochi. Nimic. Nici pe gene. Pentru că e sinistru. Este înspăimântător să vezi o fată care s-a uns pe
ochi. Iar oamenii proşti consideră că e minunat. Dar Iniţiaţii... imediat scădeţi
în ochii Iniţiaţilor. Imediat înţeleg cine sunteţi şi ce cereţi şi încotro vă
îndreptaţi şi ce căutaţi. Ei ştiu chiar şi cum o veţi lua pe pantă în jos,
pentru că este scris pe ochi, pe machiajul ochilor că vreţi decăderea. Eu aşa
citesc. Acum, în ce fel citesc ceilalţi, e treaba lor. Dar eu ştiu să citesc cu
precizie limbajul fiecărui lucru. Cum citesc femeile moderne şi ce fac ele,
asta e altceva, e fals. Şi când vă machiaţi ochii, sunteţi deja în căutarea
unui derbedeu ca să vă mănânce, să vă ronţăie. Îl
chemaţi. Altminteri de ce puneţi aşa ceva pe ochi? Pentru voi înşivă, veţi
spune. Nu, pentru a atrage un zărghit şi atunci veţi vedea pe dracul ziua în
amiaza mare. S-a întâmplat multora. Eu le-am prevenit, dar nu m-au crezut, iar
acum sunt complet pierdute. Din această cauză.
Iată
deci câteva cuvinte pentru a expirma cât de mult, Soarele, astăzi... De fapt,
nu Soarele, ci noi. Pentru că Soarele este întotdeauna la înălţime, niciodată
nu este în neregulă. E vorba de noi, în
ce fel vedem noi lucrurile. Şi dacă sunt zile în care îl beţi în felul acesta, vă
ospătaţi – şi este adevărat, este o hrană – este un lucru care ţine de voi. Nu
pentru că ar fi el mai dulce, mai mieros, ci voi. Aţi fost într-o stare bună, aţi
dormit bine, v-aţi odihnit bine... Alfel sunt zile în care el este minunat,
încântător, dar nu-l putem privi. Ne e somn.
Iar acum, dragi
fraţi şi surori, întrucât veniţi aici, desigur, pentru a primi ceva nou, pentru a
învăţa şi nu numai aşa, să vă petreceţi vacanţa, să omorâţi timpul, ce ar mai
fi de învăţat? Arta nouă: de a bea lumina Soarelui. Pentru că în trecutul îndepărtat, omul se
hrănea cu lumina şi cu Soarele. Iar mai târziu, a pierdut această capacitate.
Primul om mânca foc şi bea lumină. Iar noi trebuie să ne întoarcem (acolo), (să
reînvăţăm) cum să mâncăm foc şi să bem lumină. Şi vă asigur că Soarele este cu adevărat o hrană. Este
cea mai bună hrană şi cea mai subtilă. Şi veţi vedea că vor veni zile când vă
veţi simţi în pace, în armonie şi veţi simţi că respectaţi legile, adică
regulile şi vă veţi simţi din ce în ce mai bine, veţi vedea că plexul solar va
începe să bea această lumină. Veţi simţi că vă hrăniţi şi că beţi lumina
Soarelui. Până atunci nu ştim ce e hrana Soarelui. Trebuie să ne hrănim altfel.
Dar asta nu înseamnă să nu mâncăm. După hrana solidă, lichidă... ci să învăţăm
să ne hrănim cu acele particule pe care Soarele le trimite, fără încetare, în
întregul Univers. Aceasta este arta nouă. Iată lucruri pe care trebuie să le
învăţăm. Ei bine, în acest domeniu, întreaga omenire doarme încă. Oamenii se
hrănesc numai cu lucruri solide, lichide şi atât. Ei nu ştiu nici măcar să
respire, (să se hrănească cu lucruri) în stare gazoasă, cu aer. Cât în ce priveşte lumina, o, e ceva foarte îndepărtat
pentru ei. Dar în a 6-a rasă, asta se
vor face oamenii: se vor hrăni şi hrana lor va fi cu adevărat celestă. Se vor
simţi mai bine, mai puternici, mai lucizi, mai inteligenţi. Aşa că de-acum,
când mai veniţi, începeţi să vă hrăniţi; măcar încercaţi. Asta nu înseamnă că
veţi reuşi, dar încercând pregătiţi terenul şi într-o zi veţi fi uimiţi să vedeţi
că în voi vibrează ceva şi vă hrăniţi, vă hrăniţi cu adevărat. Cu adevăratvă
hrăniţi, sunteţi plini, simţiţi ceva, o chintesenţă în interior. Iar apoi o
împărţiţi, o dăruiţi tuturor făpturilor. Să nu credeţi că sunt numai oameni pe
pământ; sunt miliarde, nenumărate făpturi care populează întreaga natură;
întreaga natură e plină, plină, plină (de făpturi) – pământul, rocile, aerul,
apa, tot, tot... Numai că nu le vedem. Şi atunci cine vă împiedică, atunci când
aţi adunat prea, prea mult din această chintesenţă, încât presează, izbucneşte
şi nu este nimeni lângă voi pentru a-i da din ea, cine vă împiedică să trimiteţi
tuturor făpturilor? Şi vă asigur că nu există bucurie mai mare ca aceea de a
putea trimite această lumină, această căldură, această iubire, această hrană,
această chintesență tuturor făpturilor care există în
univers. Nu există bucurie mai mare. Bucuria pe care o resimţiţi când mâncaţi,
când beţi sau când sărutaţi/îmbrăţişaţi pe cineva sau când vă cumpăraţi ceva,
când călătoriţi, desigur, sunt bucurii; sau când citiţi cărţi, când ascultaţi
muzică, sunt bucurii. Dar bucuria are grade. Bucuriile nu sunt la fel. Oamenii
nu s-au oprit pentru a vedea că există bucurii greoaie, condensate, cam
grosiere, iar alte bucurii sunt atât de subile, de luminoase, atât de largi,
încât nu pot fi comparate cu bucuria de a bea la bistrou sau de a juca cărţi
sau de a te ciondăni sau de a te culca cu femei... Bucuria de a putea ajunge să
împarţi această iubire tuturor acestor făpturi depăşeşte tot. Atunci eşti în
extaz. Eşti atât de dilatat, în extaz, pentru că… De fapt de ce această bucurie
este atât de spirituală ? Pentru că nu este în ea nici un strop de egoism,
de personalitate, nici o particulă. Totul este pentru întreaga lume, nimic
pentru voi. În timp ce celelalte bucurii – când mâncaţi, când beţi, când îmbrăţişaţi/sărutaţi
(pe cineva) şi aşa mai departe – nu este atât de dezinteresat, nu este atât de
spiritual, pentru că luaţi ceva de la ceilalţi. De pildă, mâncaţi un pui.
Evident, este foarte plăcut, dar bietul pui, dacă îl întrebaţi ce părere are,
ceva spune ? Va spune că nu există pe lume ceva mai crud, mai rău decât
oamenii. Sau un mieluţ. Hai, în oală cu el! Şi aşa mai departe. Vedeţi ?
Sunt bucurii şi bucurii. În unele bucurii sunt elemente prea personale, prea
egoiste, în timp ce bucuria de a da... Şi de unde am învăţat eu asta? De la
Soare. L-am întrebat : «Care este cea mai mare bucurie care există pe
pământ ?» El a zis : «E aceea de a da, aşa cum fac eu şi de aceea
sunt cel mai fericit, mai luminos, cel mai frumos, cel mai puternic, cel mai
pur şi mai nemuritor. » Dând şi iar dând devii nemuritor. E un lucru
extraordinar! El mi l-a spus. Dar, veţi zice: «Cum vă vorbeşte, în ce limbaj?» În
orice caz, nu este un limbaj omenesc. Nu este nici franceză, nici bulgară, nici
turcă, nici germană. E un limbaj unic. Se numeşte limbajul universal. Şi dacă
vă voi spune într-o zi că toate religiile vor dispare, ca nişte sorogaturi, ca
lucruri particulare, ca lucruri personale, triburi?... Da, triburi şi clanuri. Şi va exista o religie
universală: religia Soarelui. Da. V-o garantez. Şi de unde am aflat asta? El mi-a şoptit-o. Mi-a spue: «Eee, toate religiile sunt
invenţii, sunt nimicuri, fleacuri... dar utile, utile, utile – aşa a zis el –
necesare. (A insistat asupra acestui lucru, ca să mă liniştească.) Necesare, e
adevărat, dar trecătoare – a zis el – pentru că, ce se povesteşte în ele!... E câte ceva adevărat – a zis – dar ce se povesteşte,
se spun lucruri de necrezut! Dar – zice el – păstrează asta pentru tine.
Religia – a zis el – eu am s-o aduc. Cum am adus ştiinţa? Eu am adus ştiinţa,
dar oamenii nu ştiu, caută încoace şi încolo: Cine oare a fost primul care a
creat ştiinţa? O, ce proşti sunt oamenii! Apoi caută cine a adus religia, prima
religie. Apoi caută cine a adus arta nouă – sau veche. Dar – a zis el – ei nu
ştiu că eu le-am adus. Sunt primul. Şi uite cum – a zis : când am început
să-i luminez pe oameni, ei au văzut distanţa, au văzut mineralele, copacii,
care erau înaintea lor pe pământ şi păsările şi plantele şi toate stelele, tot…
Aha, au văzut culorile, formele, distanţele, mărimile şi dimensiunile şi au
început să măsoare, să atingă/să pipăie, să cântărească, să observe şi asta a
fost ştiinţa. Ştiinţa nu există – a zis el – fără lumina mea. Lumina este cauza
ştiinţei, pentru că ea îţi permite să vezi, să constaţi, să calculezi, să
cântăreşti, să măsori. Şi iată geometria, nu-i aşa ? Şi iată pictura, iată
sculptura şi matematica, tot, tot, tot ! Fără lumină nu există ştiinţă.
Şi apoi mi-a
spus că tot el a creat şi religia. « Când i-am încălzit pe oameni, erau atât de
bucuroşi, de fericiţi, încât voiau să-şi exprime iubirea, încântarea, adoraţia
şi au găsit ceva de adorat, de admirat, pentru că aveau prea multă căldură în
interior. Iar când nu mai există căldură, nu mai există religie adică admiraţie,
iubire, încântare... toate aceste sentimente. Căldura a creat religia, adoraţia,
admiraţia, iubirea. Şi când i-am însufleţit puţin – a zis el – le-am dat un
element de viaţă, au început să sară, să se mişte şi iată dansul, iată arta. Au
început să facă mici castele... de nisip, mici mâzgăleli; şi a apărut arta.
Datorită vieţii mele. Viaţa Soarelui crează arta. Fără viaţă nu se mişcau. De
exemplu cadavrele nu mai pot nici să deseneze, nici să sculpteze, nici să
danseze. Vedeţi, ce mi-a revelat Soarele ?! Dar cea mai importantă dintre
toate revelaţiile este aceea despre cum putem înfrumuseţa lucrurile: iubind. Şi
hop! totul devine mai frumos. Şi în asta stă noua religie, care va veni. Adevărata religie, cea veşnică, cea nemuritoare,
Soarele o va aduce, adică Dumnezeu prin intermediul Soarelui. Şi atunci vom înţelege
principiile, legile, regulile... tot; şi cum să devenim o divinitate. Ştiaţi că
soarele este o divinitate? Oamenii nu ştiu. Ei cred că este un cuptor de
incinerare care se va stinge într-o zi. Îi
mai dau câteva milioane de ani, după care gata, s-a isprăvit, Soarele va muri.
Ei nu ştiu că Soarele este ca pasărea Phoenix: el a învăţat ştiinţa regenerării/reînnoirii
şi în fiecare zi se regenerează/se reînnoieşte; el nu va muri niciodată. Va
muri atunci când va hotărî el însuşi. Pentru că e adevărat; aşa cum v-am spus,
chiar şi Dumnezeu, Dumnezeu creat – pentru că există un Dumnezeu absolut
increat/necreat – şi Dumnezeu, într-o bună zi, va adormi, va înghiţi înregul
Univers şi apoi va fi o nouă reîncarnare. Dumnezeu, da. El e nemuritor, dar şi
el se schimbă. Lucrul acesta nu este spus nicăieri în religie. Nici cei care-l
ştiu nu îndrăznesc să-l spună, pentru că aceasta ar zdruncina toate
convingerile sau toate noţiunile... Pentru că Dumnezeu... Noi suntem ca El.
Ne-a creat după chipul Lui. Şi cum noi ne reîncarnăm şi Pământul se
reîncarnează şi el – acum este la a 4-a reîncarnare. Iar noi suntem ca
Dumnezeu. Deci şi Dumnezeul se manifestă şi apoi totul dispare. El adoarme.
Este ziua şi noaptea. În India, lucrul acesta se numeşte «ziua şi noaptea lui
Brahma». Iar o zi a lui Brahma, oh, là, là! nu poţi rosti numărul; atâtea cifre
are că nu-l poţi rosti; atât de mulţi ani are o zi a lui Brahma. Şi atunci, de ce nu şi o noapte, după aceea? O noapte.
Chiar şi pentru Brahma există nopţi. Şi apoi din nou se trezeşte şi din nou
adoarme. Este viaţa Lui. Iată deci
de ce noi îi semănăm puţin. Vedeţi ? Altfel n-ar fi adevărat că am fost
creaţi după chipul Lui. Pentru că ceea ce ni se
întâmplă nouă nu i se întâmplă Lui. Însă ceea ce se petrece cu El este în
mare/la proporţii mari şi la modul ideal. Acum câteva zile v-am vorbit puţin
despre asta şi aţi fost oarecum zdruncinaţi/bulversaţi, miraţi. Ei, da. Iar Soarele, bineînţeles, va ajunge într-o zi
să se stingă. Dar nu le e dat astronomilor să ştie când. El se va stinge, totul
va adormi şi totul va dispărea – fără să dispară. Aşa, înghiţit; hop ! solve.
Ca norii. Priviţi: apar, dispar, apar, dispar. Şi ei vorbesc în mic despre ce
se petrece în mare, despre marile evenimente care se vor produce într-o zi.
Numai că nu trebuie să ne ocupăm de asta, aici. Lucrul acesta este... Deşi Învăţământul
nostru cunoaşte/conţine toate misterele tuturor iniţierilor şi tuturor
filozofiilor Indiei, Caldeei, Egiptului, Tibetului – (deci, deşi) Învăţământul
nostru conţine toate secretele, toate misterele, nu este necesar să le abordăm,
pentru că, deocamdată, este inutil. Sunt alte lucruri de învăţat. Sunt alte
lucruri mai importante: cum să mâncăm, cum să bem, cum să iubim, cum să lucrăm,
cum să învăţăm şi aşa mai departe, cum să creăm lucrurile şi chiar cum să
dormim. Dar oamenii au abandonat toate acestea şi s-au lansat (în alte direcţii).
Ei cunosc atâtea şi atâtea lucruri abstracte şi îndepărtate, dar în viaţa de zi
cu zi, ca să aplice ceva, sunt lipsă la apel. Iar eu, iată, am încercat să
schimb ceva în această privinţă ; mi s-a dat această misiune. Mi s-a dat
această misiune de a orienta oamenii pe o altă direcţie. Şi veţi vedea că va fi
mult mai util, mult mai practic, mult mai avantajos, iar apoi, toate vor fi
dintr-o dată înţelese, pricepute. Dintr-o dată, pentru că omul va fi pregătit
să asume multe îndatoriri, multe lucrări; va fi mai rezistent şi mai capabil şi
mai puternic, vă asigur. E păcat că au fost neglijate
multe lucruri din viaţa de zi cu zi. Trăim automat, mecanic, mâncăm, bem,
dormim, muncim, dar suntem centraţi doar pe latura intelectuală – lectura sau
studiile şi aşa mai departe – atunci când, tot ceea ce facem, dacă am fi
conştienţi de importanţa sau de semnificaţia a ceea ce facem, până la cele mai
mărunte lucruri, dacă am fi conştienţi... Asta e toată Ştiinţa iniţiatică.
Purtăm în noi toată Ştiinţa iniţiatică, tot Universul, fără să ne dăm seama că
le purtăm în noi înşine, în ceea ce facem. Dacă am studia fie şi numai ochii,
felul de a privi sau urechile care aud sau digestia, dacă am studia numai
digestia sau numai procrearea sau alte lucruri, am descoperi că purtăm toate
bibliotecile asupra noastră, fără să le deschidem şi fără să le citim şi suntem
mereu pe undeva, chipurile pentru a învăţa şi n-am învăţat nimic. Adevărata
ştiinţă/cunoaştere începe prin a deveni conştienţi de ceea ce facem. Pentru că
ceea ce facem – lucrurile cele mai mărunte, simplul fapt de a ne mişca sau
siplul fapt de a deschide gura pentru a rosti cuvintele – acestea sunt mişcări,
sunt activităţi pentru care, pentru a reuşi să le cizeleze, să le realizeze
Naturii i-au trebuit miliarde de ani. Ca
şi formele: forma nasului, a frunţii. Sau organele: cum au fost organele
cizelate? (Au trebuit) miliarde de ani. Înainte chiar ca ele să fi apărut, s-a
făcut o lucrare acolo, în lumea invizibilă. Dar,
veţi spune: «Nu sunt miliarde de ani. Pământului, savanţii nu-i dau miliarde de
ani!» Ce ştiu savanţii? Aşadar, noi purtăm (în noi) toate bogăţiile, toate
ştiinţele/ cunoaşterile, toate comorile, tot, tot, tot, fără să ne dăm seama.
Şi suntem mereu afară, undeva, în loc să ne studiem, să ne observăm, să ne
vedem, să constatăm, să fim conştienţi şi să descifrăm. Purtăm; ca măgăruşul
care poartă icoane, poartă cărţi şi nu ştie că poartă Biblia, Coranul, tot…El
rage. El poartă lucruri extraordinare – Cerul şi Pământul – dar nu ştie, rămâne
măgăruş. Şi ce sunt oamenii ? Măgăruşi, desigur ! Pur şi simplu nişte
măgăruşi, pentru că sunt atât de supraîncărcaţi cu icoane, cu cărţi, cu
biblioteci, dar nu ştiu ce duc (în spinare). Am să vă aduc o dovadă :
priviţi-i pe femei şi pe bărbaţi, ei duc ceva cu ei, un lucru pe care niciodată
nu l-au înţeles, nu l-au studiat, să vadă ce e în înăuntru, în acele două
lucruri. Întreaga ştiinţă iniţiatică
este acolo, în ele şi de acolo am scos eu lucruri formidabile. Dar oamenii care
practică n-au văzut nimic. Acolo am descifrat eu lucruri stupefiante, extraordinare !
Natura a condensat totul acolo, iar oamenii le
profanează, le murdăresc – când sunt lucurile cele mai sacre. De ce a pus Natura o întreagă ştiinţă în ele/asta, iar
oamenii n-au văzut nimic? Şi continuă să nu vadă. Şi dacă v-aş revela... Încă
n-am primit ordinul să vă revelez, ce se află în acele două lucruri, câtă
minunăţie a pus în ele Inteligenţa cosmică! Iar oamenii sunt ultimii care vor
înţelege ceva. Când vă spuneam că sunt măgăruşi supraîncărcaţi (cu de toate),
mă veţi crede, într-o zi. La început v-aţi simţit vexaţi. Dar e adevărat:
măgăruşi. Tot timpul caută în afara lor
şi nu văd bogăţiile care au fost puse în ei. Dacă ar şti măcar gura, doar gura,
cu limba şi buzele, cum vorbim, cum se crează cuvântul? Ar fi uluiţi să vadă că
cele două principii, masculin şi feminin, produc copilul, Verbul, cuvântul. Limba
cu cele două buze. Ce este? Atunci, de ce nu au văzut asta? Inteligenţa cosmică
a lucrat milioane de ani pentru a realiza asta. Şi cu acest copil, se fac
minuni : se fac războiaie, se declanşează revoluţii, reuşim să spânzurăm
oameni sau să-i eliberăm, cu acest cuvânt. Şi cum se obţine el, cum este
format ? E formidabil! Oamenii n-au studiat nimic, nimic, nimic. Trebuie
să înceapă, în sfârşit! Vedeţi, dragi fraţi şi surori? Nu v-aţi gândit
niciodată la asta. Iată de ce sunteţi în faţa acestui mare instructor, în faţa
acelui preot care oficiază şi care va aduce noua religie – de data aceasta
universală: religia Soarelui, a Luminii, a căldurii şi a vieţii. Iată Sfânta
Treime. Şi unde caută creştinii Sfânta Treime? Ei n-o găsesc niciodată. Iar noi, noi suntem zi de zi cu această Sfântă Treime.
Ea este o realitate pentru noi. Şi vom
deveni ca ea, într-o zi. Creştinii sunt foarte departe de această religie
universală!
Reflectaţi, studiaţi, ascultaţi-mă, urmaţi
anumite lucruri; nu veţi regreta. Nu veţi regreta. Adevărata religie este
Soarele, adică să dai, să dai, să ţâşneşti, să încălzeşti, să ştii să faci
sacrificiul. Asta se numeşte sacrificiu, renunţare. Şi apoi ? Apoi vine
extazul, vine bucuria, vine frumuseţea, vine splendoarea, vine tot. Unde le
căutăm? Mereu în afară, undeva, şterpelind, însuşindu-ţi, înghiţind ceva;
mereu. Fiecare cu filozofia lui. Ei bine, această filozofie este diabolică. Nu
este cea a Soarelui. E diabolică şi oamenii sunt nefericiţi. De ce ? Sunt
nefericiţi tocmai din cauza filozofiei lor periculoase, diabolice, întunecate,
omeneşti. (???) Şi cum vreţi ca lucrurile să se aranjeze, cu o asemenea
filozofie? Şi ţările, naţiunile şi toate celelalte ? Şi
se masacrează pentru că această filozofie le aduce la asemenea distrugere. Şi
iată că acum şi comuniştii încep să ajungă la Învăţământul nostru. Doi ruşi, scriitori – am
să vă dau numele lor – în faţa unui ziarist francez, vorbeau, aceşti ruşi. Ei
spuneau: «Nu cerem decât lucrurile cele mai rapide: maşinile cele mai rapide,
televizoarele cele mai perfecţionate şi rachete şi câte şi mai câte... Nu, nu,
nu – a zis el – asta este o greşeală. Toată lumea crede că este vorba de
progres. Acesta încă nu este progresul. Omenirea se află în faţa unei prăpăstii
şi când vor începe să vadă această prăpastie, îşi vor da seama că vor fi
distruşi şi poate atunci se vor opri. Există lucruri mai esenţiale decât acesta – a spus
el: latura spirituală.» Uite că ruşii încep să vorbească la fel ca noi. E un
lucru formidabil ! Dar am să vă citesc această cugetare, care mi-a fost
trimisă. Am să v-o citesc textual, pentru că poate, când o transmiţi, poate
faci mici greşeli. Şi am să vă citesc apoi un gând al lui Einstein. (Veţi vedea
că) Einstein gândea ca noi. Numai că eu
am o altă viziune asupra lumii. Poate că – nu spun că le va depăşi pe
celelalte, viziunea celorlalţi – nu, dar nu ştiu, felul în care voi căuta, voi
găsi imagini, aşa cum v-am spus: Iată, această filozofie este diabolică. Şi
întreaga lume a adoptat-o: doar să ia, să extirpe, să-şi potolească poftele şi
niciodată să dea, să îmbunătăţească, să înfrumuseţeze, să-i facă pe oameni
fericiţi... Nu. Mereu cum, unde să meargă să înghită, să fure ceva... A, este
extraordinară, această filozofie; este atât de răspândită, încât sunt foarte puţin
care îi scapă. Foarte puţini, doar câţiva. Toţi ceilalţi sunt în ea. Şi atunci
religia: cum vreţi să înţelegeţi religia cu o asememea mentalitate ? Chiar şi
religia va fi... îi vor arde pe ceilalţi (pe rug), (va fi) o religie personală,
o religie foarte personală, foarte egoistă. Iar ceilalţi... Ca şi creştinii: nu
există decât catolicismul, iar toţi ceilalţi/toate celelalte religii greşesc.
Dar iată că existau budişti care îi depăşesc prin sacrificiul lor, prin abnegaţie,
nu mănâncă carne, nu omoară oameni şi chiar preferă să ardă în foc decât să
facă rău. Nu le e
frică de moarte, în timp ce creştinilor le este frică de moarte. Cred în
Dumnezeu, dar le este frică de moarte. Nu cred în eficacitatea lui Dumnezeu,
care îi va ajuta, care îi va salva. Le este frică de moarte. Atâta timp cât ţi-e frică
de moarte, nu eşti creştin. Da. Nu ai nici o religie. Trebuie să învingi
moartea, să nu-ţi fie frică de ea, pentru că moartea nu există. Dacă ţi-e frică
de moarte, înseamnă că eşti ignorant. Nu există moarte. O primăvară veşnică,
veşnică reînnoire. Iată ce ne revelează Soarele. Soarele este cel care ne
revelează acest lucru. Eu sunt un «transmiţător» al Soarelui. Sunt un traducător
jurat (de la «a traduce » cu sensul de «a trăda» - n.t.).
«Traditore, traditore». Cum era ? Adică traducătorul este un trădător,
pentru că traduce prost şi trădează gândul. Iar eu, sunt eu un trădător ?
Hai, spuneţi ! Da, sunt un trădător, dar în alt sens. Însă în ceea ce priveşte
Soarele, nu sunt un trădător. Eu traduc bine, bine, bine limbajul lui. Am învăţat
limbajul lui şi vă traduc din când în când câteva cuvinte. Dar sunt un trădător în
alt fel. V-am explicat, nu-i aşa ? A, ştiţi deja?! Dar frăţiorul
n-a auzit lucrul acesta. Atunci, pentru frăţior, am să spun. Uite ce trădător
ciudat, ce soi de trădător sunt eu : ştiţi că, pentru a pătrunde într-o
fortăreaţă, e întotdeauna nevoie de un trădător, altfel, fortăreaţa este
imposibil de cucerit. Întotdeauna trebuie un trădător. Iar acest trădător poate
fi o gaură, o fantă, nu-i aşa ? o fisură, undeva... ceva. Şi atunci,
într-o zi, m-am ridicat, aşa, în faţa Fraternităţii şi am zis: «Ştiţi voi cine
sunt eu?» Se aşteptau să spun ori Zarathustra sau Buddha... Şi au fost uluiţi
când m-au auzit spunând că sunt trădătorul nr.1. Erau dezamăgiţi, sărmanii.
Atunci le-am explicat – pentru că erau cam speriaţi – ce este un trădător.
Cuvântul «trădător» nu este frumos, nu este plăcut, nu este ceva de fală să
numeşti pe cineva «trădător». Atunci le-am spus: «Uite, întregul Pământ este o
fortăreaţă de necucerit pentru spiritele luminoase care vor să vină să o
demoleze şi să pătrundă înăuntru, să-i slaveze pe oameni. Iar eu sunt un
trădător care va deschide o uşă, undeva, ca o întreagă armată să intre şi s-a
isprăvit cu oamenii! Măcar această fortăreaţă, materialismul, trebuie să se
prăbuşească. Şi se va prăbuşi, deja se prăbuşeşte. Mai are foarte puţine zile
de respirat, materialismul. Această fortăreaţă trebuie demolată! Iată în ce fel
sunt eu trădătorului nr.1. Dar altfel, nu ! V-am tradus astăzi câteva
pasaje din cartea Soarelui. Sunt un avocat al Soarelui – nu avocatul
diavolului, cum spun unii : «Sunt avocatul diavolului». Nu, avocatul
Soarelui. Trebuie să spunem : «Soarele, acest necunoscut.» Da, trebuie să
spunem asta. Aşa cum spunea Carrel (Alexis Carrel – chirurg şi fiziolog
francez – 1873-1944, Premiul Nobel, 1912 – n.t.) : «Omul, acest necunoscut.»
Dar eu aş zice : «Soarele, acest necunoscut.» Pentru că, de fapt, ce ştim
despre Soare ? Foarte puţine lucruri : latura fizică,
materială ; dar latura spirituală, faptul că este un spirit, un creier,
care gândeşte, care ordonă lucrurile şi că toate evenimentele care se produc pe
planete, el le ordonă? Ei bine, savanţii nu ştiu asta. Vor descoperi într-o zi.
Descoperă câte ceva din aspectele magnetice, electrice, care depind de Soare,
de petele din Soare, că există unele repercursiuni asupra pământului, şi cam
atât. Asta e tot. Ei nu merg niciodată puţin mai departe, să vadă că mai sunt
şi alte lucruri. Ei zic: «A, latura electromagnetică se schimbă puţin, din
cauza acestor pete, a acestor lucuri care ies din Soare şi o oarecare
mortalitate, câteva boli, câteva epidemii... » Şi atât. Nu merg mai
departe. Nu există inteligenţă, vedeţi voi?!
OMRAAM MIKHAEL
AIVANHOV
