A învăţa să bei lumina


   Iată deci, a fost un ospăţ, dragi fraţi şi surori. Şi nu s-a terminat. Cu siguranţă, astăzi aţi manifestat ceva mai multă iubire faţă de Soare. S-a simţit. Ca şi cum l-aţi fi privit pentru prima dată. (Soarele) Era atât de frumos! Este formidabil. Da, trebuie să iubiţi, trebuie să iubiţi, trebuie să iubiţi întreaga natură. Trebuie s-o iubiţi. Şi mai ales Soarele... dacă vreţi cu adevărat, cu adevărat să vă schimbaţi.
   Există un organ pe corpul omenesc care vorbeşte despre Soare:  sunt ochii. El este cel care i-a format, ca ochii să-l poată vedea, contempla. Pentru că îşi spunea: «O, dacă nu există făpturi care să mă vadă, să vadă cât sunt de frumos, e trist!» Şi atunci a creat ochii, pentru a fi contemplat. Şi e bucuros, când îl priveşti. Şi el se plictiseşte, dacă nu sunt oameni care să-l iubească, să-l admire: noi, adoratorii soarelui. Din nou vă vorbesc despre lucruri la care oamenii nu se gândesc, nu se gândesc niciodată.
   Şi de ce iubim ochii ? N-aţi înţeles de ce animalele şi oamenii, când sunt în faţa voastră, vă privesc ochii, nu privesc altceva. Da. Pentru că animalele, oamenii simt că e acolo ceva care vorbeşte, care exprimă, care se manifestă, ceva mai viu. În timp ce bărbaţii - o, bieţii de ei! - se uită la picioarele femeilor. În loc să privească ochii, privesc pricioarele! Asta dovedeşte că sunt inferiori animalelor, pentru că animalele nu vă privesc picioarele, vă privesc ochii, se uită ce spuneţi... Şi ceea ce este extraordinar, este că vă înţeleg. Şi aşteaptă această iubire şi când văd că le priviţi cu iubire, încep să dea din coadă, pentru a arăta că sunt bucuroase. Ele înţeleg limbajul iubirii. Şi când le priviţi cu mânie, iarăşi înţeleg, imediat, şi încearcă să fugă. Numai oamenii nu înţeleg mare lucru. În loc să se uite la ochi, se uită la picioare! Aşadar, la o fată, ochii şi chipul nu valorează absolut nimic, dar picioarele... Şi înţelegând asta, fetele încearcă să-şi îngrijească picioarele, cu cioarpi... Iar ochii... Ochii îi înnegresc. Ca să vezi ! E un lucru la fel de prostesc. Prostesc. Nu trebuie să pui nimic pe ochi. Nimic. Nici pe gene. Pentru că e sinistru. Este înspăimântător să vezi o fată care s-a uns pe ochi. Iar oamenii proşti consideră că e minunat. Dar Iniţiaţii... imediat scădeţi în ochii Iniţiaţilor. Imediat înţeleg cine sunteţi şi ce cereţi şi încotro vă îndreptaţi şi ce căutaţi. Ei ştiu chiar şi cum o veţi lua pe pantă în jos, pentru că este scris pe ochi, pe machiajul ochilor că vreţi decăderea. Eu aşa citesc. Acum, în ce fel citesc ceilalţi, e treaba lor. Dar eu ştiu să citesc cu precizie limbajul fiecărui lucru. Cum citesc femeile moderne şi ce fac ele, asta e altceva, e fals. Şi când vă machiaţi ochii, sunteţi deja în căutarea unui derbedeu ca să vă mănânce, să vă ronţăie. Îl chemaţi. Altminteri de ce puneţi aşa ceva pe ochi? Pentru voi înşivă, veţi spune. Nu, pentru a atrage un zărghit şi atunci veţi vedea pe dracul ziua în amiaza mare. S-a întâmplat multora. Eu le-am prevenit, dar nu m-au crezut, iar acum sunt complet pierdute. Din această cauză.
   Iată deci câteva cuvinte pentru a expirma cât de mult, Soarele, astăzi... De fapt, nu Soarele, ci noi. Pentru că Soarele este întotdeauna la înălţime, niciodată nu este în neregulă. E vorba de noi, în ce fel vedem noi lucrurile. Şi dacă sunt zile în care îl beţi în felul acesta, vă ospătaţi – şi este adevărat, este o hrană – este un lucru care ţine de voi. Nu pentru că ar fi el mai dulce, mai mieros, ci voi. Aţi fost într-o stare bună, aţi dormit bine, v-aţi odihnit bine... Alfel sunt zile în care el este minunat, încântător, dar nu-l putem privi. Ne e somn.
   Iar acum, dragi fraţi şi surori, întrucât veniţi aici,  desigur, pentru a primi ceva nou, pentru a învăţa şi nu numai aşa, să vă petreceţi vacanţa, să omorâţi timpul, ce ar mai fi de învăţat? Arta nouă: de a bea lumina Soarelui.  Pentru că în trecutul îndepărtat, omul se hrănea cu lumina şi cu Soarele. Iar mai târziu, a pierdut această capacitate. Primul om mânca foc şi bea lumină. Iar noi trebuie să ne întoarcem (acolo), (să reînvăţăm) cum să mâncăm foc şi să bem lumină. Şi vă asigur că Soarele este cu adevărat o hrană. Este cea mai bună hrană şi cea mai subtilă. Şi veţi vedea că vor veni zile când vă veţi simţi în pace, în armonie şi veţi simţi că respectaţi legile, adică regulile şi vă veţi simţi din ce în ce mai bine, veţi vedea că plexul solar va începe să bea această lumină. Veţi simţi că vă hrăniţi şi că beţi lumina Soarelui. Până atunci nu ştim ce e hrana Soarelui. Trebuie să ne hrănim altfel. Dar asta nu înseamnă să nu mâncăm. După hrana solidă, lichidă... ci să învăţăm să ne hrănim cu acele particule pe care Soarele le trimite, fără încetare, în întregul Univers. Aceasta este arta nouă. Iată lucruri pe care trebuie să le învăţăm. Ei bine, în acest domeniu, întreaga omenire doarme încă. Oamenii se hrănesc numai cu lucruri solide, lichide şi atât. Ei nu ştiu nici măcar să respire, (să se hrănească cu lucruri) în stare gazoasă, cu aer. Cât în ce priveşte lumina, o, e ceva foarte îndepărtat pentru ei. Dar în a 6-a  rasă, asta se vor face oamenii: se vor hrăni şi hrana lor va fi cu adevărat celestă. Se vor simţi mai bine, mai puternici, mai lucizi, mai inteligenţi. Aşa că de-acum, când mai veniţi, începeţi să vă hrăniţi; măcar încercaţi. Asta nu înseamnă că veţi reuşi, dar încercând pregătiţi terenul şi într-o zi veţi fi uimiţi să vedeţi că în voi vibrează ceva şi vă hrăniţi, vă hrăniţi cu adevărat. Cu adevăratvă hrăniţi, sunteţi plini, simţiţi ceva, o chintesenţă în interior. Iar apoi o împărţiţi, o dăruiţi tuturor făpturilor. Să nu credeţi că sunt numai oameni pe pământ; sunt miliarde, nenumărate făpturi care populează întreaga natură; întreaga natură e plină, plină, plină (de făpturi) – pământul, rocile, aerul, apa, tot, tot... Numai că nu le vedem. Şi atunci cine vă împiedică, atunci când aţi adunat prea, prea mult din această chintesenţă, încât presează, izbucneşte şi nu este nimeni lângă voi pentru a-i da din ea, cine vă împiedică să trimiteţi tuturor făpturilor? Şi vă asigur că nu există bucurie mai mare ca aceea de a putea trimite această lumină, această căldură, această iubire, această hrană, această chintesență tuturor făpturilor care există în univers. Nu există bucurie mai mare. Bucuria pe care o resimţiţi când mâncaţi, când beţi sau când sărutaţi/îmbrăţişaţi pe cineva sau când vă cumpăraţi ceva, când călătoriţi, desigur, sunt bucurii; sau când citiţi cărţi, când ascultaţi muzică, sunt bucurii. Dar bucuria are grade. Bucuriile nu sunt la fel. Oamenii nu s-au oprit pentru a vedea că există bucurii greoaie, condensate, cam grosiere, iar alte bucurii sunt atât de subile, de luminoase, atât de largi, încât nu pot fi comparate cu bucuria de a bea la bistrou sau de a juca cărţi sau de a te ciondăni sau de a te culca cu femei... Bucuria de a putea ajunge să împarţi această iubire tuturor acestor făpturi depăşeşte tot. Atunci eşti în extaz. Eşti atât de dilatat, în extaz, pentru că… De fapt de ce această bucurie este atât de spirituală ? Pentru că nu este în ea nici un strop de egoism, de personalitate, nici o particulă. Totul este pentru întreaga lume, nimic pentru voi. În timp ce celelalte bucurii – când mâncaţi, când beţi, când îmbrăţişaţi/sărutaţi (pe cineva) şi aşa mai departe – nu este atât de dezinteresat, nu este atât de spiritual, pentru că luaţi ceva de la ceilalţi. De pildă, mâncaţi un pui. Evident, este foarte plăcut, dar bietul pui, dacă îl întrebaţi ce părere are, ceva spune ? Va spune că nu există pe lume ceva mai crud, mai rău decât oamenii. Sau un mieluţ. Hai, în oală cu el! Şi aşa mai departe. Vedeţi ? Sunt bucurii şi bucurii. În unele bucurii sunt elemente prea personale, prea egoiste, în timp ce bucuria de a da... Şi de unde am învăţat eu asta? De la Soare. L-am întrebat : «Care este cea mai mare bucurie care există pe pământ ?» El a zis : «E aceea de a da, aşa cum fac eu şi de aceea sunt cel mai fericit, mai luminos, cel mai frumos, cel mai puternic, cel mai pur şi mai nemuritor. » Dând şi iar dând devii nemuritor. E un lucru extraordinar! El mi l-a spus. Dar, veţi zice: «Cum vă vorbeşte, în ce limbaj?» În orice caz, nu este un limbaj omenesc. Nu este nici franceză, nici bulgară, nici turcă, nici germană. E un limbaj unic. Se numeşte limbajul universal. Şi dacă vă voi spune într-o zi că toate religiile vor dispare, ca nişte sorogaturi, ca lucruri particulare, ca lucruri personale, triburi?... Da, triburi şi clanuri. Şi va exista o religie universală: religia Soarelui. Da. V-o garantez. Şi de unde am aflat asta? El mi-a şoptit-o. Mi-a spue: «Eee, toate religiile sunt invenţii, sunt nimicuri, fleacuri... dar utile, utile, utile – aşa a zis el – necesare. (A insistat asupra acestui lucru, ca să mă liniştească.) Necesare, e adevărat, dar trecătoare – a zis el – pentru că, ce se povesteşte în ele!... E câte ceva adevărat – a zis – dar ce se povesteşte, se spun lucruri de necrezut! Dar – zice el – păstrează asta pentru tine. Religia – a zis el – eu am s-o aduc. Cum am adus ştiinţa? Eu am adus ştiinţa, dar oamenii nu ştiu, caută încoace şi încolo: Cine oare a fost primul care a creat ştiinţa? O, ce proşti sunt oamenii! Apoi caută cine a adus religia, prima religie. Apoi caută cine a adus arta nouă – sau veche. Dar – a zis el – ei nu ştiu că eu le-am adus. Sunt primul. Şi uite cum – a zis : când am început să-i luminez pe oameni, ei au văzut distanţa, au văzut mineralele, copacii, care erau înaintea lor pe pământ şi păsările şi plantele şi toate stelele, tot… Aha, au văzut culorile, formele, distanţele, mărimile şi dimensiunile şi au început să măsoare, să atingă/să pipăie, să cântărească, să observe şi asta a fost ştiinţa. Ştiinţa nu există – a zis el – fără lumina mea. Lumina este cauza ştiinţei, pentru că ea îţi permite să vezi, să constaţi, să calculezi, să cântăreşti, să măsori. Şi iată geometria, nu-i aşa ? Şi iată pictura, iată sculptura şi matematica, tot, tot, tot ! Fără lumină nu există ştiinţă.
   Şi apoi mi-a spus că tot el a creat şi religia. « Când i-am încălzit pe oameni, erau atât de bucuroşi, de fericiţi, încât voiau să-şi exprime iubirea, încântarea, adoraţia şi au găsit ceva de adorat, de admirat, pentru că aveau prea multă căldură în interior. Iar când nu mai există căldură, nu mai există religie adică admiraţie, iubire, încântare... toate aceste sentimente. Căldura a creat religia, adoraţia, admiraţia, iubirea. Şi când i-am însufleţit puţin – a zis el – le-am dat un element de viaţă, au început să sară, să se mişte şi iată dansul, iată arta. Au început să facă mici castele... de nisip, mici mâzgăleli; şi a apărut arta. Datorită vieţii mele. Viaţa Soarelui crează arta. Fără viaţă nu se mişcau. De exemplu cadavrele nu mai pot nici să deseneze, nici să sculpteze, nici să danseze. Vedeţi, ce mi-a revelat Soarele ?! Dar cea mai importantă dintre toate revelaţiile este aceea despre cum putem înfrumuseţa lucrurile: iubind. Şi hop! totul devine mai frumos. Şi în asta stă noua religie, care va veni. Adevărata religie, cea veşnică, cea nemuritoare, Soarele o va aduce, adică Dumnezeu prin intermediul Soarelui. Şi atunci vom înţelege principiile, legile, regulile... tot; şi cum să devenim o divinitate. Ştiaţi că soarele este o divinitate? Oamenii nu ştiu. Ei cred că este un cuptor de incinerare care se va stinge într-o zi. Îi mai dau câteva milioane de ani, după care gata, s-a isprăvit, Soarele va muri. Ei nu ştiu că Soarele este ca pasărea Phoenix: el a învăţat ştiinţa regenerării/reînnoirii şi în fiecare zi se regenerează/se reînnoieşte; el nu va muri niciodată. Va muri atunci când va hotărî el însuşi. Pentru că e adevărat; aşa cum v-am spus, chiar şi Dumnezeu, Dumnezeu creat – pentru că există un Dumnezeu absolut increat/necreat – şi Dumnezeu, într-o bună zi, va adormi, va înghiţi înregul Univers şi apoi va fi o nouă reîncarnare. Dumnezeu, da. El e nemuritor, dar şi el se schimbă. Lucrul acesta nu este spus nicăieri în religie. Nici cei care-l ştiu nu îndrăznesc să-l spună, pentru că aceasta ar zdruncina toate convingerile sau toate noţiunile... Pentru că Dumnezeu... Noi suntem ca El. Ne-a creat după chipul Lui. Şi cum noi ne reîncarnăm şi Pământul se reîncarnează şi el – acum este la a 4-a reîncarnare. Iar noi suntem ca Dumnezeu. Deci şi Dumnezeul se manifestă şi apoi totul dispare. El adoarme. Este ziua şi noaptea. În India, lucrul acesta se numeşte «ziua şi noaptea lui Brahma». Iar o zi a lui Brahma, oh, là, là! nu poţi rosti numărul; atâtea cifre are că nu-l poţi rosti; atât de mulţi ani are o zi a lui Brahma. Şi atunci, de ce nu şi o noapte, după aceea? O noapte. Chiar şi pentru Brahma există nopţi. Şi apoi din nou se trezeşte şi din nou adoarme. Este viaţa Lui. Iată deci de ce noi îi semănăm puţin. Vedeţi ? Altfel n-ar fi adevărat că am fost creaţi după chipul Lui. Pentru că ceea ce ni se întâmplă nouă nu i se întâmplă Lui. Însă ceea ce se petrece cu El este în mare/la proporţii mari şi la modul ideal. Acum câteva zile v-am vorbit puţin despre asta şi aţi fost oarecum zdruncinaţi/bulversaţi, miraţi. Ei, da. Iar Soarele, bineînţeles, va ajunge într-o zi să se stingă. Dar nu le e dat astronomilor să ştie când. El se va stinge, totul va adormi şi totul va dispărea – fără să dispară. Aşa, înghiţit; hop ! solve. Ca norii. Priviţi: apar, dispar, apar, dispar. Şi ei vorbesc în mic despre ce se petrece în mare, despre marile evenimente care se vor produce într-o zi. Numai că nu trebuie să ne ocupăm de asta, aici. Lucrul acesta este... Deşi Învăţământul nostru cunoaşte/conţine toate misterele tuturor iniţierilor şi tuturor filozofiilor Indiei, Caldeei, Egiptului, Tibetului – (deci, deşi) Învăţământul nostru conţine toate secretele, toate misterele, nu este necesar să le abordăm, pentru că, deocamdată, este inutil. Sunt alte lucruri de învăţat. Sunt alte lucruri mai importante: cum să mâncăm, cum să bem, cum să iubim, cum să lucrăm, cum să învăţăm şi aşa mai departe, cum să creăm lucrurile şi chiar cum să dormim. Dar oamenii au abandonat toate acestea şi s-au lansat (în alte direcţii). Ei cunosc atâtea şi atâtea lucruri abstracte şi îndepărtate, dar în viaţa de zi cu zi, ca să aplice ceva, sunt lipsă la apel. Iar eu, iată, am încercat să schimb ceva în această privinţă ; mi s-a dat această misiune. Mi s-a dat această misiune de a orienta oamenii pe o altă direcţie. Şi veţi vedea că va fi mult mai util, mult mai practic, mult mai avantajos, iar apoi, toate vor fi dintr-o dată înţelese, pricepute. Dintr-o dată, pentru că omul va fi pregătit să asume multe îndatoriri, multe lucrări; va fi mai rezistent şi mai capabil şi mai puternic, vă asigur. E păcat că au fost neglijate multe lucruri din viaţa de zi cu zi. Trăim automat, mecanic, mâncăm, bem, dormim, muncim, dar suntem centraţi doar pe latura intelectuală – lectura sau studiile şi aşa mai departe – atunci când, tot ceea ce facem, dacă am fi conştienţi de importanţa sau de semnificaţia a ceea ce facem, până la cele mai mărunte lucruri, dacă am fi conştienţi... Asta e toată Ştiinţa iniţiatică. Purtăm în noi toată Ştiinţa iniţiatică, tot Universul, fără să ne dăm seama că le purtăm în noi înşine, în ceea ce facem. Dacă am studia fie şi numai ochii, felul de a privi sau urechile care aud sau digestia, dacă am studia numai digestia sau numai procrearea sau alte lucruri, am descoperi că purtăm toate bibliotecile asupra noastră, fără să le deschidem şi fără să le citim şi suntem mereu pe undeva, chipurile pentru a învăţa şi n-am învăţat nimic. Adevărata ştiinţă/cunoaştere începe prin a deveni conştienţi de ceea ce facem. Pentru că ceea ce facem – lucrurile cele mai mărunte, simplul fapt de a ne mişca sau siplul fapt de a deschide gura pentru a rosti cuvintele – acestea sunt mişcări, sunt activităţi pentru care, pentru a reuşi să le cizeleze, să le realizeze Naturii i-au trebuit miliarde de ani. Ca şi formele: forma nasului, a frunţii. Sau organele: cum au fost organele cizelate? (Au trebuit) miliarde de ani. Înainte chiar ca ele să fi apărut, s-a făcut o lucrare acolo, în lumea invizibilă. Dar, veţi spune: «Nu sunt miliarde de ani. Pământului, savanţii nu-i dau miliarde de ani!» Ce ştiu savanţii? Aşadar, noi purtăm (în noi) toate bogăţiile, toate ştiinţele/ cunoaşterile, toate comorile, tot, tot, tot, fără să ne dăm seama. Şi suntem mereu afară, undeva, în loc să ne studiem, să ne observăm, să ne vedem, să constatăm, să fim conştienţi şi să descifrăm. Purtăm; ca măgăruşul care poartă icoane, poartă cărţi şi nu ştie că poartă Biblia, Coranul, tot…El rage. El poartă lucruri extraordinare – Cerul şi Pământul – dar nu ştie, rămâne măgăruş. Şi ce sunt oamenii ? Măgăruşi, desigur ! Pur şi simplu nişte măgăruşi, pentru că sunt atât de supraîncărcaţi cu icoane, cu cărţi, cu biblioteci, dar nu ştiu ce duc (în spinare). Am să vă aduc o dovadă : priviţi-i pe femei şi pe bărbaţi, ei duc ceva cu ei, un lucru pe care niciodată nu l-au înţeles, nu l-au studiat, să vadă ce e în înăuntru, în acele două lucruri. Întreaga ştiinţă iniţiatică este acolo, în ele şi de acolo am scos eu lucruri formidabile. Dar oamenii care practică n-au văzut nimic. Acolo am descifrat eu lucruri stupefiante, extraordinare ! Natura a condensat totul acolo, iar oamenii le profanează, le murdăresc – când sunt lucurile cele mai sacre. De ce a pus Natura o întreagă ştiinţă în ele/asta, iar oamenii n-au văzut nimic? Şi continuă să nu vadă. Şi dacă v-aş revela... Încă n-am primit ordinul să vă revelez, ce se află în acele două lucruri, câtă minunăţie a pus în ele Inteligenţa cosmică! Iar oamenii sunt ultimii care vor înţelege ceva. Când vă spuneam că sunt măgăruşi supraîncărcaţi (cu de toate), mă veţi crede, într-o zi. La început v-aţi simţit vexaţi. Dar e adevărat: măgăruşi. Tot timpul caută  în afara lor şi nu văd bogăţiile care au fost puse în ei. Dacă ar şti măcar gura, doar gura, cu limba şi buzele, cum vorbim, cum se crează cuvântul? Ar fi uluiţi să vadă că cele două principii, masculin şi feminin, produc copilul, Verbul, cuvântul. Limba cu cele două buze. Ce este? Atunci, de ce nu au văzut asta? Inteligenţa cosmică a lucrat milioane de ani pentru a realiza asta. Şi cu acest copil, se fac minuni : se fac războiaie, se declanşează revoluţii, reuşim să spânzurăm oameni sau să-i eliberăm, cu acest cuvânt. Şi cum se obţine el, cum este format ? E formidabil! Oamenii n-au studiat nimic, nimic, nimic. Trebuie să înceapă, în sfârşit! Vedeţi, dragi fraţi şi surori? Nu v-aţi gândit niciodată la asta. Iată de ce sunteţi în faţa acestui mare instructor, în faţa acelui preot care oficiază şi care va aduce noua religie – de data aceasta universală: religia Soarelui, a Luminii, a căldurii şi a vieţii. Iată Sfânta Treime. Şi unde caută creştinii Sfânta Treime? Ei n-o găsesc niciodată. Iar noi, noi suntem zi de zi cu această Sfântă Treime. Ea este o realitate pentru noi.  Şi vom deveni ca ea, într-o zi. Creştinii sunt foarte departe de această religie universală!
   Reflectaţi, studiaţi, ascultaţi-mă, urmaţi anumite lucruri; nu veţi regreta. Nu veţi regreta. Adevărata religie este Soarele, adică să dai, să dai, să ţâşneşti, să încălzeşti, să ştii să faci sacrificiul. Asta se numeşte sacrificiu, renunţare. Şi apoi ? Apoi vine extazul, vine bucuria, vine frumuseţea, vine splendoarea, vine tot. Unde le căutăm? Mereu în afară, undeva, şterpelind, însuşindu-ţi, înghiţind ceva; mereu. Fiecare cu filozofia lui. Ei bine, această filozofie este diabolică. Nu este cea a Soarelui. E diabolică şi oamenii sunt nefericiţi. De ce ? Sunt nefericiţi tocmai din cauza filozofiei lor periculoase, diabolice, întunecate, omeneşti. (???) Şi cum vreţi ca lucrurile să se aranjeze, cu o asemenea filozofie?   Şi ţările, naţiunile şi toate celelalte ? Şi se masacrează pentru că această filozofie le aduce la asemenea distrugere. Şi iată că acum şi comuniştii încep să ajungă la  Învăţământul nostru. Doi ruşi, scriitori – am să vă dau numele lor – în faţa unui ziarist francez, vorbeau, aceşti ruşi. Ei spuneau: «Nu cerem decât lucrurile cele mai rapide: maşinile cele mai rapide, televizoarele cele mai perfecţionate şi rachete şi câte şi mai câte... Nu, nu, nu – a zis el – asta este o greşeală. Toată lumea crede că este vorba de progres. Acesta încă nu este progresul. Omenirea se află în faţa unei prăpăstii şi când vor începe să vadă această prăpastie, îşi vor da seama că vor fi distruşi şi poate atunci se vor opri. Există lucruri mai esenţiale decât acesta – a spus el: latura spirituală.» Uite că ruşii încep să vorbească la fel ca noi. E un lucru formidabil ! Dar am să vă citesc această cugetare, care mi-a fost trimisă. Am să v-o citesc textual, pentru că poate, când o transmiţi, poate faci mici greşeli. Şi am să vă citesc apoi un gând al lui Einstein. (Veţi vedea că) Einstein gândea ca noi.  Numai că eu am o altă viziune asupra lumii. Poate că – nu spun că le va depăşi pe celelalte, viziunea celorlalţi – nu, dar nu ştiu, felul în care voi căuta, voi găsi imagini, aşa cum v-am spus: Iată, această filozofie este diabolică. Şi întreaga lume a adoptat-o: doar să ia, să extirpe, să-şi potolească poftele şi niciodată să dea, să îmbunătăţească, să înfrumuseţeze, să-i facă pe oameni fericiţi... Nu. Mereu cum, unde să meargă să înghită, să fure ceva... A, este extraordinară, această filozofie; este atât de răspândită, încât sunt foarte puţin care îi scapă. Foarte puţini, doar câţiva. Toţi ceilalţi sunt în ea. Şi atunci religia: cum vreţi să înţelegeţi religia cu o asememea mentalitate ? Chiar şi religia va fi... îi vor arde pe ceilalţi (pe rug), (va fi) o religie personală, o religie foarte personală, foarte egoistă. Iar ceilalţi... Ca şi creştinii: nu există decât catolicismul, iar toţi ceilalţi/toate celelalte religii greşesc. Dar iată că existau budişti care îi depăşesc prin sacrificiul lor, prin abnegaţie, nu mănâncă carne, nu omoară oameni şi chiar preferă să ardă în foc decât să facă rău. Nu le e frică de moarte, în timp ce creştinilor le este frică de moarte. Cred în Dumnezeu, dar le este frică de moarte. Nu cred în eficacitatea lui Dumnezeu, care îi va ajuta, care îi va salva. Le este frică de moarte. Atâta timp cât ţi-e frică de moarte, nu eşti creştin. Da. Nu ai nici o religie. Trebuie să învingi moartea, să nu-ţi fie frică de ea, pentru că moartea nu există. Dacă ţi-e frică de moarte, înseamnă că eşti ignorant. Nu există moarte. O primăvară veşnică, veşnică reînnoire. Iată ce ne revelează Soarele. Soarele este cel care ne revelează acest lucru. Eu sunt un «transmiţător» al Soarelui. Sunt un traducător jurat (de la «a traduce » cu sensul de «a trăda» - n.t.). «Traditore, traditore». Cum era ? Adică traducătorul este un trădător, pentru că traduce prost şi trădează gândul. Iar eu, sunt eu un trădător ? Hai, spuneţi ! Da, sunt un trădător, dar în alt sens. Însă în ceea ce priveşte Soarele, nu sunt un trădător. Eu traduc bine, bine, bine limbajul lui. Am învăţat limbajul lui şi vă traduc din când în când câteva cuvinte. Dar sunt un trădător în alt fel. V-am explicat, nu-i aşa ? A, ştiţi deja?! Dar frăţiorul n-a auzit lucrul acesta. Atunci, pentru frăţior, am să spun. Uite ce trădător ciudat, ce soi de trădător sunt eu : ştiţi că, pentru a pătrunde într-o fortăreaţă, e întotdeauna nevoie de un trădător, altfel, fortăreaţa este imposibil de cucerit. Întotdeauna trebuie un trădător. Iar acest trădător poate fi o gaură, o fantă, nu-i aşa ? o fisură, undeva... ceva. Şi atunci, într-o zi, m-am ridicat, aşa, în faţa Fraternităţii şi am zis: «Ştiţi voi cine sunt eu?» Se aşteptau să spun ori Zarathustra sau Buddha... Şi au fost uluiţi când m-au auzit spunând că sunt trădătorul nr.1. Erau dezamăgiţi, sărmanii. Atunci le-am explicat – pentru că erau cam speriaţi – ce este un trădător. Cuvântul «trădător» nu este frumos, nu este plăcut, nu este ceva de fală să numeşti pe cineva «trădător». Atunci le-am spus: «Uite, întregul Pământ este o fortăreaţă de necucerit pentru spiritele luminoase care vor să vină să o demoleze şi să pătrundă înăuntru, să-i slaveze pe oameni. Iar eu sunt un trădător care va deschide o uşă, undeva, ca o întreagă armată să intre şi s-a isprăvit cu oamenii! Măcar această fortăreaţă, materialismul, trebuie să se prăbuşească. Şi se va prăbuşi, deja se prăbuşeşte. Mai are foarte puţine zile de respirat, materialismul. Această fortăreaţă trebuie demolată! Iată în ce fel sunt eu trădătorului nr.1. Dar altfel, nu ! V-am tradus astăzi câteva pasaje din cartea Soarelui. Sunt un avocat al Soarelui – nu avocatul diavolului, cum spun unii : «Sunt avocatul diavolului». Nu, avocatul Soarelui. Trebuie să spunem : «Soarele, acest necunoscut.» Da, trebuie să spunem asta. Aşa cum spunea Carrel (Alexis Carrel – chirurg şi fiziolog francez – 1873-1944, Premiul Nobel, 1912 – n.t.) : «Omul, acest necunoscut.» Dar eu aş zice : «Soarele, acest necunoscut.» Pentru că, de fapt, ce ştim despre Soare ? Foarte puţine lucruri : latura fizică, materială ; dar latura spirituală, faptul că este un spirit, un creier, care gândeşte, care ordonă lucrurile şi că toate evenimentele care se produc pe planete, el le ordonă? Ei bine, savanţii nu ştiu asta. Vor descoperi într-o zi. Descoperă câte ceva din aspectele magnetice, electrice, care depind de Soare, de petele din Soare, că există unele repercursiuni asupra pământului, şi cam atât. Asta e tot. Ei nu merg niciodată puţin mai departe, să vadă că mai sunt şi alte lucruri. Ei zic: «A, latura electromagnetică se schimbă puţin, din cauza acestor pete, a acestor lucuri care ies din Soare şi o oarecare mortalitate, câteva boli, câteva epidemii... » Şi atât. Nu merg mai departe. Nu există inteligenţă, vedeţi voi?!



OMRAAM  MIKHAEL  AIVANHOV

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu