Sensul iniţierii - Iniţierea în Egiptul antic (C)

(Continuare)

TRACK 1

Şi acum veţi înţelege tot. Veţi vedea, pregătiţi-vă !

   Aşadar, discipolul care se concentra asupra Luminii, de exemplu, asupra Luminii, asupra Păcii, asupra Perfecţiunii, cu convingerea absolută că ele sunt o realitate, că sunt un lucru care trebuia să se realizeze şi aşa mai departe, chiar şi în planul fizic – dar, dat fiind că el nu ţinea atât de mult la planul fizic, pentru că în planul fizic trăim foarte puţin timp, iar apoi plecăm, şi dacă ne-am stricat, ne-am cheltuit întreaga viaţă, numai pentru a meşteri, pentru a aduna, pentru a îngrămădi, iar apoi plecăm, fără a le putea lua cu noi şi le lăsăm vagabonzilor, tâlharilor să le mănânce... Discipolii din vechiul Egipt nu erau atât de proşti ! Ei încercau să se concentreze asupra lucrurilor nemuritoare, eterne, indestructibile şi atunci le adunau, le căutau, le acumulau, le dezvoltau, le “stropeau”, până când, chiar atunci când plecau din acest plan fizic, deşi nu aveau nici palate, nici maşini, nici bani, nici nimic, aveau bogăţii şi comori şi splendori în ei înşişi, o asemenea Lumină, (că) ei mergeau direct în acele regiuni de unde au venit acele particule; pentru că li se explica, li se spunea: « dacă primiţi lucruri celeste în voi, veţi fi obligaţi, într-o zi, să mergeţi în aceeaşi regiune de unde le-aţi luat, pentru că din cauza legii afinităţii, veţi fi introduşi de aceste lucruri în acele regiuni sublime şi veţi petrece o veşnicie de bucurie, de cunoaştere - învăţând, bucurându-vă, călătorind, cunoscând tot. Şi când i se explicau aceste legi, ale afinităţii, atunci discipolul nu se gândea decât să ajungă într-o zi în acele regiuni. Şi atunci el lucra, lucra, lucra asupra Luminii, asupra laturii divine, asupra laturii celeste şi, într-o bună zi, el beneficia (de toate acestea), era în plenitudine, într-o stare de nedescris care, în India, a fost numită «nirvana». În timp ce, toţi ceilalţi, care nu au trecut prin Iniţiere, care erau influenţaţi, subjugaţi, mortificaţi de o filozofie stupidă, nu se ocupau decât de lucruri care putrezeau, piereau, nu durau mult timp, iar când plecau în lumea cealaltă, (erau) goi, săraci, mizeri şi prost primiţi. Atunci ei mergeau în regiuni de unde au adunat lucruri, adică, dacă nu era un loc numit Infern – pentru a suferi, pentru a vedea suferinţele pe care le-au cauzat celorlalţi, ce înseamnă ele, pentru că nu le cunoşteau («Ce contează, nu eu sufăr, ci ceilalţi, ce-mi pasă mie ?»). Şi atunci trebuiau să treacă prin Infern, pentru a cunoaşte suferinţele pe care le-au cauzat celorlalţi. Iar apoi, (treceau prin) Purgatoriu, pentru a se curăţa, a se purifica. Şi numai după, după, după, poate era ceva, câtuşi de puţin, un lucru bun pe care l-au făcut... Ca acela care, în sfârşit, dăduse un morcov, doar unul, sau o ridiche cuiva. Singurul bine pe care l-a făcut vreodată. Şi săracul de el, era deja în Iad: el ardea, suferea, se plângea. Şi jeluirile lui au ajuns până la Sf. Petru. Şi pentru că Sf. Petru nu putea dormi din cauza asta, a căutat în catastif: «Trebuie să găsim ceva pentru a-l ajuta !» A căutat, a căutat şi a găsit că făcuse bine doar cu o ridiche, dăduse o ridiche cuiva. «Oho, zise el, asta e de-ajuns pentru a-l ajuta. A făcut, totuşi, ceva. Lăsaţi în jos ridichea până la el, cu o sfoară, pentru a-l salva.» Atunci, acel (nefericit) s-a agăţat de ea şi a început să urce. Numai că ceilalţi păcătoşi care au văzut asta, s-au agăţat de picioarele lui, ca să urce şi ei. Şi urcau... Iar el a zis: «Ei, voi ştiţi că ridichea asta e a mea ?!» Şi atunci sfoara s-a rupt şi au căzut toţi înapoi în oale. Nu trebuia să spună asta. Atunci Sf. Petru a văzut că nu e nimic de făcut. Nu poţi salva astfel de oameni.

   Aşadar, tot ce se spune despre Infern şi despre Purgatoriu sunt mari adevăruri. Ele nu au fost inventate. Oamenii cred că au fost inventate şi atunci râd de ele. În realitate nu există locuri care se numesc Infern şi Paradis (Iad şi Rai). Nu. Sunt stări de conştiinţă. Numai asta poţi corecta. Dar oamenilor trebuia să li se arate că există un loc undeva, care este Iadul, şi un altul, Raiul, dar acestea au fost lăsate pentru cei îndobitociţi; (pentru ei) este nevoie de asemenea lucruri, pentru a se agăţa de ele. Dar pentru Iniţiaţi a fost revelat faptul că nu există Infern. Sunt stări de conştiinţă. Sunteţi în Infern chiar şi acum. Unii sunt chiar acum; şi suferă, sunt îngroziţi. Or, acesta este Infernul. De ce să aştepţi să fii aruncat într-o oală ? Eşti deja în ea ! Iar alţii care jubilează, care radiază. Ei bine, ei sunt deja în Paradis. Numai că nu ştiu că sunt în Paradis. Trebuie să le-o spună altcineva. Esenţialul, lucrul cel mai important, în această prinvinţă, este că dacă aveţi iubire pentru adevăr, pentru lumină, pentru această puritate şi o aveţi în fiecare zi şi toată viaţa, atunci deja acumulaţi, atrageţi, pregătiţi, formaţi o întreagă lume sublimă în voi, în jurul vostru, care nu se vede. Şi când va fi văzută ? Când veţi pleca în lumea cealaltă, veţi vedea că ceea ce aţi lucrat, ce aţi făcut este o realitate. Şi în acel moment, dat fiind că atunci omul nu are corpul fizic, nu are corpul eteric, nu are corpul astral, nici măcar corpul mental inferior, care îl împiedicau să simtă, să primească aceste lucruri sublime, el simte cele mai mici lucruri, vibrează la cea mai mică vibraţie – este de neînchipuit, de nedescris.

   Iată cum Iniţiaţii din vechiul Egipt prezentau lucrurile, adevărul. Ei spuneau: «Totul depinde de voi, dacă nu cereţi decât Lumina, latura sublimă, deja sunteţi legaţi de lumea adevărului, de lumea luminii, nimic nu vă va mai putea împiedica să vă proiectaţi când veţi pleca, când veţi părăsi corpul fizic, să vă aflaţi printre acele fiinţe care sunt de aceeaşi natură, de aceeaşi splendoare, de aceeaşi mărire, de aceeaşi frumuseţe, de aceeaşi putere, sunteţi cu ei. Iată adevărul. Adevărul cu adevărat veridic. Aşa stau lucrurile; şi nu puteţi face ca lucrurile să nu fie aşa; indiferent dacă credeţi sau nu credeţi, aşa va fi, când veţi pleca. Aşa că nu ne rămâne decât să credem, să acceptăm şi să lucrăm. Iată deci, trei lucruri. «Facă-(ţi-)se după credinţa ta !» - a spus Iisus.

                           

TRACK 2

Acum, cel mai bun cadou pe care vi l-am făcut în timpul celor 39 de ani, este cel de astăzi. Dacă acceptaţi, dacă mă credeţi, dacă lucraţi în acest sens, să aveti, să obţineţi, să cunoaşteţi acest adevăr, această lumină, această iubire, veţi vedea apoi. Oh, là, là ! Ce de schimbări, ce de schimbări extraordinare, chiar în această existenţă, chiar în această existenţă; în ciuda opreliştilor, a blănilor, a carapacelor şi a perdelelor şi a ecranelor, a îmbrăcăminţilor şi toate celelealte, cu toate acestea veţi avea ceea ce vreţi.

      Şi în acest fel Iniţiaţii, marii Maeştri, Hierofanţii şi Mahatma spuneau : «Planul fizic este cea mai mare oprelişte pentru a realiza cât mai repede cu putinţă aceste lucruri. Corpul fizic, materia… vai, vai, vai, pentru a o subtiliza, pentru a o sublima, pentru a o transforma, pentru a ajunge să trăieşti cu adevărat acea viaţă celestă chiar în corpul fizic, trebuie multe eforturi, multă voinţă, multă credinţă, multă iubire, multă speranţă. Şi cum oamenii sunt obişnuiţi cu lucruri mult mai uşoare, mai simple, mai concrete, ei nu se ocupă decât de asta şi au renunţat la această muncă a Iniţiaţilor, care este singura care merită (făcută), şi iată cum, apoi, sunt mereu în mizerie, în sărăcie, în slăbiciune. Pentru că nu este nimic ştiinţific în ceea ce fac ei, nu este bazat pe o ştiinţă iniţiatică. Tot ceea ce fac ei nu este încă cea mai bună ocupaţie, de fapt. Acum vă prezint astăzi latura cea mai perfectă, cea mai sublimă, cea mai veridică de a năzui către acea Lumină. Şi dacă se întâmplă să simţiţi puţină descurajare, mici, mici necazuri, mici suferinţe, uneori, să spuneţi ca în cântec: «În toate împrejurările vieţii, nu-ţi pierde pacea !» «Pri- vsicikite uslovia na jivota, ne gubi svoia mir !» Adică în orice condiţii aţi fi puşi, să nu vă pierdeţi niciodată Pacea. Eei, nu e uşor ! Este imposibil, dacă nu eşti conectat, legat de Lumină, dacă nu ai acest ideal de a te agăţa de ceva nemuritor, nu e cu putinţă. Priviţi... Nu e posibil. Eu nu cred. Dar dacă eşti agăţat, dacă ai o coardă, cum spuneam: Înaltul Ideal. Oamenii n-au înţeles niciodată rolul unui Înalt Ideal; cum lucrează asupra noastră un Înalt Ideal, cum ne ajută, cum ne redresează, numai avânt un Înalt Ideal şi dacă nu-l aveţi, veţi fi la pământ din cele mai mici lucruri. Pentru că nu există nimic care să vă susţină. Ca cei care sunt în mare, scafandrii. Dacă nu există o coardă, dacă li se întâmplă ceva, ei zic «Trageţi !» şi hop ! sunt săltaţi sus. Acesta este Înaltul Ideal. El este sus, la suprafaţa făpturilor, care vă susţine, nu vă lasă să vă înecaţi. În timp ce, fără un ideal, ne înecăm. Vi s-a întâmplat de mai multe ori. Şi pe urmă, acei ignoranţi trec drept savanţi şi filozofi. Se împăunează, se umflă în pene,/se dau mari, dar sunt zero în faţa Cerului. În faţa idioţilor, da, în faţa ignoranţilor, da. Idioţii se minunează în faţa altor idioţi ! Dar în faţa Iniţiaţilor, în faţa celor de Sus, este lamentabil. Priviţi cu ce se mulţumesc ! Priviţi ce prostii sunt în capul lor ! Ei se mulţumesc, meşteresc...

     Iată cel mai mare adevăr despre care v-am vorbit şi el nu este încă (ultimul). Este unul din marile adevăruri, dar apoi vor veni altele. Şi aşa, unul după altul, unul după altul, înaintaţi, deveniţi puternici, rezistenţi. Altfel, ooo, veţi alege... şi veţi fi mâncaţi, înghiţiţi de gângănii mici. Şi ce sunt aceste gângănii ? Păi sunt oameni care vă vor mânca. Da, sunt mici gângănii. Sunt multe, nu ducem lipsă de asemenea gângănii. Veţi spune: «Dar cum vorbiţi, cum îndrăzniţi să vorbiţi de asemenea lucruri ?» Ei da, Cerul mi-a dat acest drept. L-am obţinut. Înainte nu eram aşa. Eram foarte rezonabil, foarte ponderat, foarte cumpătat, impecabil, ce mai ! Dar din clipa în care Cerul mi-a zis: «Dă-i drumul, Toto !!! » de atunci (mi-am dat drumul) şi spun astfel de lucruri. Fără îngăduinţa Cerului, oh, là, là ! eram... perfect, ce mai ! Drăguţ adorabil. Dar mi se pare că într-o zi, când veţi ajunge şi voi la anumite munci, la anumite cuceriri, izbânzi sau dominaţii sau rezultate sau victorii, dacă vreţi, e posibil să mă întreceţi. Eu încă nu i-am ocărât pe oameni.  Dar voi o să îi ocărâţi - şi încă cum ! Asta o prevăd. Dar noroc că pe moment sunteţi drăguţi ! Ei da, dar veţi face mai mult de-atât. Dacă aţi vedea măcar ce se întâmplă, cum sunt oamenii în interior, o să-i omorâţi pe toţi ! În timp ce eu încă n-am omorât pe nimeni. Deci eu sunt mai drăguţ decât voi. Dar dacă aţi putea măcar vedea ! Cunoaşterea, clarvederea sunt foarte primejdioase. De ce ? Să zicem că cineva a deschis ochii unuia, şi el devine clarvăzător. Şi află că soţia lui... Pune mâna pe puşcă: 3 morţi ! Aşa că clarvederea nu este chiar atât de recomandabilă. Trebuie să rămâi în ignoranţă. Vă spun: dacă voi aţi vedea ce văd eu, aţi extermina lumea. Dar nici în această privinţă nu mă veţi înţelege. Nici în asta.

                                 

TRACK 3

Acum veţi avea într-adevăr timp să digeraţi, să meditaţi şi veţi vedea, într-o zi, că au fost, cu adevărat, mari adevăruri. Dar când ? Când veţi pleca de pe acest Pământ. Dacă, înainte de a pleca, există şi unii care sunt convinşi, care acceptă, au o intuiţie, îşi amintesc că este aşa – pentru că nu coborâm pentru prima oară pe Pământ - şi ştiu că aţi verificat cu toţii ce am spus; toţi, fără excepţie. Aţi traversat toate regiunile până la Cer şi v-aţi întors. Însă carapacele pe care le avem, pe care le aveţi, vă împiedică să vă amintiţi. Dar toate acestea sunt în voi. Unii pot să-şi amintescă şi să spună: «Da, aşa a fost. Acum este greu.» Da, nu vă înşel. Şi atunci de ce să nu beneficiaţi de cunoaşterea acestor mari adevăruri şi să vă bălăciţi veşnic în tot ce este atât de murdar şi necinstit, atât de mediocru, chiar dezgustător, uneori. De ce, când avem aceste mari adevăruri ? Să nu le cunoşti, să duci o viaţă cam animalică, asta da… Poţi chiar să-i scuzi pe oameni. Dar să ai revelaţia acestor mari adevăruri şi să continui să te bălăceşti, să te bagi în lucruri care nu sunt chiar atât de frumoase, atunci persoana aceea nu se va putea justifica în nici un fel. Nici ea nu va fi mândră de ea. E o chestiune de timp. Eu sunt liniştit. Ştiu că o să vă prind pe toţi, toţi, toţi la cotitură, pentru că mai devreme sau mai târziu veţi fi obligaţi să recunoaşteţi aceste lucruri. Fără excepţie, aproape toţi îmi veţi da dreptate într-o zi. Dar poate că atunci nu voi mai fi aici. Mă veţi căuta pe alte planete, ca să-mi mulţumiţi. Da. Ştiu şi asta. «Vă faceţi iluzii, nu, nu, nu ! Oh, là, là ! »  Şi poate că sunt singurul care nu îşi face iluzii. Ceea ce am învăţat, ceea ce am trăit, încă n-aveţi idee ! Dar cu voia lui Dumnezeu, aşa, încet, uşurel, încetişor, veţi cunoaşte lucruri pe care le-am trăit, pe care le-am cunoscut, pe care le-am atins, le-am verificat – pentru că dacă am face-o dintr-o dată, aţi muri. N-aţi putea rezista şi suporta toate acestea. Aţi cădea la pământ. Trebuie timp. Şi apoi totul se va lărgi, veţi vedea lucrurile clar şi chiar veţi măsura, veţi cântări oamenii pe care îi întâlniţi astăzi, în faţa cărora sunteţi în admiraţie, pentru că au terminat câteva şcoli, au câteva diplome, au bani... Apoi, când veţi vedea cum trăiesc, cum vorbesc, cu ce se ocupă... cu lumina Învăţământului, vai, vai, veţi descoperi că sunt foarte departe. Veţi începe să-i apreciaţi pe alţii, pe care i-aţi călcat în picioare, pe care nu i-aţi apreciat, pentru că nu sunt atât de bine clasaţi, stimaţi, de idioţii lumii. Ce de schimbări se vor produce în voi, veţi vedea ! De ce ? Pentru că trebuie să vezi lucrurile exact cum sunt. Şi deocamdată nu le vedeţi. Sunteţi influenţaţi de oameni care nu cunosc adevărul. Ei ne-au influenţat, ne-au indus în eroare, ne-au educat. Nu este aşa, nu este aşa ! Când veţi cunoaşte celălalt aspect, veţi înţelege şi îi veţi clasa. Veţi spune: «Gata cu ăştia ! Nu mai sunt idealul meu. Nu-i voi mai imita.» Pentru că pe moment, toată lumea vrea să devină regele oţelului, regele petrolului, regele prostiei, regele... Nu, ??? Iar acum sunt la spital, sunt la cimitir. Pentru că, ştiţi, sunt prea mulţi regi, prea mulţi, aşa că...

   O, ce bucuros sunt astăzi ! Pentru că v-am făcut un cadou ! Şi dacă aţi înţeles, dacă gândiţi că gândul este ceva real, puternic, ideal, formidabil şi în loc să vă lăsaţi gândul să se plimbe, să adune murdării, lucruri senzuale, abracadabrante, lucruri dezordonate, să o puteţi educa, concentra, conduce, ghida, ca ea să fie (ocupată) mereu, mereu cu lucruri sublime, sublime, sublime. Dacă ajungeţi să faceţi asta, aveţi puterea, aveţi cheia, aveţi tot. Acum trebuie să faceţi o muncă asupra voastră înşivă. Să nu vă lăsaţi ca toată lumea, plutind în nori. Ceea ce este puţin dulce, ah ! Toţi decad tocmai prin gândirea lor, prin mentalul lor, prin imaginaţia lor, sunt dezechilibraţi, ajung la psihiatrie, pentru că nu cunosc aceste lucruri. Lumina vindecă, Lumina însănătoşeşte, Lumina armonizează, Lumina perfecţionează. Şi oamenii de ce se ocupă ?  De Lumină ? Mai degrabă de întuneric. Ei acceptă întunericul şi atunci întunericul îi ucide.

   Vedeţi, deci, ce cadou v-am făcut astăzi ?! Şi dacă vreţi să verificaţi, hai, daţi-i drumul ! (Vă trebuie) ani. Şi veţi vedea, când ne vom întâlni, nu veţi mai fi aceeaşi. Va ieşi ceva din voi. În timp ce acum, când văd multe chipuri, sunt stinse, stinse, sunt întunecate, sunt fără viaţă, nu există nimic, nici în privire, nici în zâmbet, nici în... Pentru că este „ideal” să fii aşa. Este idealul oamenilor. În timp ce aici, ehe, însufleţim, însufleţim tot, tot, tot. Fiinţa trebuie să vibreze, să propage viaţa.

                 

UN  MINUT  DE  MEDITAŢIE

Sensul iniţierii - Iniţierea în Egiptul antic (B)

(CONTINUARE)

TRACK 4

Şi iată ce facem noi, de fapt, ce propovăduim, unde vrem să-i aducem pe fraţi şi surori. Dar nu pentru încercări, pentru suferinţe. Nu ne ocupăm prea mult de ele. Nu sunteţi martirizaţi, nu sunteţi bătuţi, nu sunteţi flagelaţi; dar ne ocupăm de acele lucruri, de acele 3 lucruri: de a trezi conştiinţa, sufletul omenesc, de a construi templul cu materialele cele mai pure şi de a putea atrage Sfântul Duh, de a-l fixa. Iată adevărata Iniţiere. Asta pentru a vă explica faptul că noi lucrăm în aceeaşi direcţie cu Misterele egiptene, (fiindcă) nu foarte mulţi şi-au dat seama încotro vă duc ! Bineînţeles că nu putem acum să coborâm în puţuri, să trecem prin foc. Am lăsat aceste lucruri trecutului. Dar ceea ce este etern, ceea ce este important, ceea ce este esenţial, îl facem în Fraternitatea Albă Univesală. Câte conferinţe, amintiţi-vă ! (care vorbesc despre cum) să iei acele particule celeste şi să le adaugi pentru ca celelalte să plece, cele care sunt putrede, care sunt chircite, depăşite; să-ţi construieşti templul, adică corpul de slavă, despre care v-am vorbit, corpul lui Hristos. Şi apoi... Sfântul Duh nu poate locui în murdărie, în dărăpănături, în mizerie. Trebuie să fie un templu al purităţii. Or, acesta este esenţialul Învăţământului nostru. Vedeţi, aşadar ?! Iar acum, pentru nimic în lume nu veţi putea nici calomnia, nici respinge, nici dispreţui (ceea ce facem), odată ce ştiţi că ceea ce facem depăşeşte tot... Acum poate veţi începe şi voi să vă angajaţi, spre binele vostru, spre slava voastră. Pe când, înaine, vă plimbaţi de colo-colo, comparaţi, căutaţi; căscaţi, vă scărpinaţi în cap. Şi eraţi nişte idioţi.

     Şi am să vă mai spun acum că multe lucruri din religia creştină sunt preluate din Misterele vechiului Egipt. Cei care pretind a căuta ceva nou... Egiptenii erau nişte oameni stupizi, în vremea aceea !!! Iată un singur exemplu: unde au găsit Sfânta Treime ? Au luat-o din Egipt şi de la Eleusis. Brahma, Vishnu şi Shiva sunt acelaşi lucru. Doar numele diferă. Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh sunt nume diferite, dar sunt acelaşi lucru, aceleaşi idei, acelaşi principiu. Şi ca să vă mai spun – pentru că dacă ar trebui să vă spun câte lucruri a furat creştinismul de la Misterele egiptene... mi-ar trebui ore întregi. Mă voi opri doar la un singur lucru: de  unde vin flagelările ? Chiar şi Dominicanii le practică; unii trec în fiecare săptămână prin flagelare. Da, dominicanii, vă rog frumos ! Pentru că Misterele au lăsat omenirii o urmă de neşters, deşi oamenii nu mai vorbesc despre ele, nu se mai gândesc la ele, nu mai ştiu nimic despre ele. Aceeaşi tradiţie există undeva… fără probele focului..., ale celor patru elemente. De ce trebuiau să învingă cele patru elemente ? Pentru că acei preoţi, acei Iniţiaţi ştiau că fiinţa umană a căzut, primul păcat a fost înfăptuit din cauza celor 4 elemente; ea a acceptat să se revolte împotriva lui Dumnezeu şi revolta l-a subjugat. Cele 4 elemente îl domină acum. Este la cheremul acestor 4 elemente: pământul, apa, aerul şi focul. Iar acolo, în Mistere, reuşea să le învingă, să se elibereze. În Mistere devenea liber. El se supunea, aplica, urma, asculta... şi reuşea să învingă această revoltă. În timp ce acum revolta este peste tot, peste tot, peste tot: oamenii se revoltă, se revoltă, fără a şti ????? adevărul. Nu ştiu nici măcar să asculte un Maestru adevărat. Ei ştiu mai bine decât el şi sunt mereu revoltaţi. Şi de aceea oamenii nu se vor elibera niciodată, niciodată. Mă înţelegeţi sau nu ? Un ignorant nu se poate elibera.

   Şi acum, să continui. Vai, vai, nu s-a terminat ! Când discipolul, aspirantul, candidatul, ajungea (la capăt), deja era cineva. Acum trebuia să treacă prin cele mai mari probe: încercarile lui Tantal. Aţi citit deja despre ispitele lui Tantal ? A, este ceva îngrozitor ! Aspirantul trebuia dus într-o grădină, într-un parc, unde era gazon, erau flori, arbuşti, fete şi băieţi care se hârjoneau, dansau, se sărutau... Era ceva... Şi mai erau acolo coşuri pline cu fructele cele mai savuroase. Erau lucruri divine, amfore pline cu un vin minunat; iar el, care era înfometat, însetat... Şi mai erau femei îmbrăcate în haine de voal subţire, aproape transparente şi care se aflau în locuri de porfir, întinse în posturi languroase, în poziţii îmbietoare şi cu zâmbete şi gesturi îl învitau pe bietul Iniţiat să vină să le consoleze. Iar el, oh, là, là ! trebuia să învingă toate acestea, trebuia să învingă toate acestea. Era lucrul cel mai greu. Tinere fete întinse şi aproape goale. Şi dacă el uita de ce se afla acolo şi ce trebuia să facă, se isprăvea cu el, devenea un sclav în templu şi nu mai putea să iasă. Pentru el, totul se sfârşea. Acela care reuşea să învingă, care nu ceda, era primit de întregul popor de la Memphis. El ieşea printr-o poartă mare, trecea pe lângă preoţii îmbrăcaţi în veşminte somptuoase şi îmbrăcat, el însuşi într-o robă albă, cu o coroană de mirt pe cap, cu o frunză de palmier, ca simbol al victoriei. Şi mergea însoţit din toate părţile, însoţit de un car minunat îmbodobit şi în care nu urca, dovedind că nu cedează ovaţiilor, gloriei acestei lumi. Nu lua nici măcar carul. Peste tot, în toate balcoanele, din toate casele se strigau ovaţii, aplauze, i se rostea numele; şi chiar faraonul cu toată (curtea?) îi dădea cadouri, flori. Iar el... Apoi el îşi lua rămas bun de la Maestru şi se întorcea în ţara lui. Iar unii, ca Pitagora şi ca Apollonius din Tyana, nu s-au mulţumit doar cu Egiptul. Ei au vrut să vadă Misterele lui Mitra, din Persia. Şi apoi în India. Ei au parcurs tot. Şi când s-au întors... Iar Iniţierile era toate aceleaşi, doar forma lor era diferită. Şi când a trebuit să meargă la Misterele lui Mitra, nu trebuia să treacă prin probe avea deja diploma. I se revela tot restul, fără a fi pus să treacă prin suferinţe.

TRACK 5 

Şi acum iată concluzia: Ce este lumea modernă ? Ce sunt discipolii, elevii, cei care caută spiritualitatea ? Bieţii de ei, nu-şi dau seama că încă n-au învins nimic, n-au suferit nimic şi sunt mereu ofensaţi şi mereu cer - când n-au învins niciodată nimic. Şi aceasta este nenorocirea nenorocirilor. Ei nu ştiu ce înseamnă să treacă Iniţierile. Nu ştiu. De, aceea, în Europa nu se poate obţine mare lucru, pentru că oamenii sunt plini de personalitate. Nu cunosc mare lucru. De aceea trebuie să citiţi volumul XI. Insist, pentru a şti ce este această afurisită de personalitate, care ne face tot timpul să plângem, să ţipăm, să ne lamentăm şi să cerem, să pretindem, să scuipăm, să fim mereu nemulţumiţi... se lamentează.  Ei nu-şi dau seama că trebuie să învingă multe lucruri, multe lucruri, multe lucruri.

     Concluzia este următoarea: când vă confruntaţi cu încercări – pentru că probele nu mai sunt în temple, în Mistere, ele sunt în viaţă... În viaţă trebuie să învingem cele 4 elemente, toate aceste mâhniri, tristeţi, umilinţe, totul în viaţă ! Şi dacă am şti ce se întâmpla în acele Mistere, când toate aceste suferinţe ale corpului fizic, aceste privaţiuni, aceste martirizări, flagelări erau tocmai pentru a trezi latura divina, latura spirituală. Pentru că în felul acesta se trezea. Oamenii ţipă, se vaită... (Vor ca totul să fie aşa), fără greutăţi, fără probleme ! Vor rămâne nuli, nişte melci (fără cochilie), nişte viermi, nişte pigmei. Aceste probe, care sunt în viaţă, sub tot felul de forme – nu aidoma celor din Egipt – sunt aici, prezente ! Luaţi bolile, luaţi închisorile, încercările, divorţurile, morţii ???, prăbuşirile pecuniare, sunt probe.  Şi când nu eşti luminat asupra felului cum trebuie să le treci... Toţi sunt jalnici... Dar dacă am fi luminaţi, le-am trece cu zâmbetul pe buze ! Şi apoi, am lucra asupra noastră-înşine, asupra templului nostru, cum poate Spiritul (să vină să sălăşuiască în el). Şi gata, am devenit un fiu al lui Dumnezeu. Că oamenii vă recunosc, că nu vă recunosc, asta nu are nici o importanţă. Comorile, bogăţiile, cadourile, harurile nu ei vi le vor da ! Ei nu vă pot da nimic, sunt atât de săraci ! Cerul este cel care vă va da tot restul. Da, trebuie să gândiţi în acest fel.

    Şi dacă vă spun acum că eu am trecut pe acolo, m-aţi crede ? Ei da, eu am trecut pe acolo. La început nu ştiam, dar Maestrul Peter Deunov a revelat că nu numai că am trecut pe acolo, dar am devenit un hierofant, aveam toate puterile. În Egipt. Şi că îi învăţam, oho...! Iar eu nu ştiam. Acum îmi amintesc puţin, foarte puţin, foarte puţin. Dar dacă Maestrul Peter Deunov nu-mi revela asta, cred că toată viaţa aş fi rămas aşa, în neştiinţa acestui fapt. Ei, da. De aceea voi nu vă daţi seama ce lucruri sunt în stare să vă revelez pentru a vă ajuta, a vă lumina... Nu vă daţi seama. În faţa voastră se află un tip oarecare, îl poţi bate pe umăr, camarade, amice ! Amicul meu ! Şi aşteptaţi, aşteptaţi, poate într-o bună zi, poate veţi regreta că nu aţi simţit ceva adevărat, strălucitor. (Veţi spune:) «O, ce orbi am fost, ce ignoranţi, ce... !»  Eu ştiu asta. Dar când ? N-am idee. Dar aşa va fi. Pentru că ceea ce vă aduc eu, este mai mult decât aur şi pietre preţioase. Iată. Cel de-al treilea fel de crengi se numea tamarin(d). Purtau numele de tamarin(d). Erau folosite pentru a face focul: menta sălbatică arabică, spinii de Egipt şi tamarinul.  

    Dar ce este cel mai extraordinar din toate cunoştinţele lor, este acest adevăr: licoarea este dulce pe margini, e miere, iar în interior este amar, aduce boala şi moartea. O, ce adevăr ! Iar acest mare adevăr, eu l-am găsit la Paracelsius. În acea perioadă eram foarte tânăr; îmi căzu în mână un opuscul de Paracelsius, în care vorbea şi  revela că pierderea, în mod stupid, inutil, a acelui lichid pe care îl posedă bărbatul, înseamnă pierderea vieţii. Viaţa pleacă şi se apropie moartea. Am fost atât de uluit, încât acest lucru m-a preocupat, înainte să-l găsesc pe Maestrul Peter Deunov. Paracelsius. Iar acum tineretul şi chiar adulţii nu se gândesc decât să risipească, să risipească prosteşte această putere, această forţă, această chintesenţă, doar pentru a se distra, pentru a se desfăta. Dacă ar şti în ce fel boala şi moartea intră pe nesimţite, puţin câte puţin... Vedeţi ? Paracelsius. Şi eram foarte tânăr. Am fost uluit de acest adevăr. Şi am crezut. Şi n-am să vă mai spun mai mult ! Ce am făcut, cum m-am purtat, ce am hotărât... Asta nu vă priveşte. Dar lucrul acesta m-a impresionat în asemenea măsură, încât a jucat un rol definitiv în existenţa mea.

   Iată, astăzi a fost un lucru esenţial. O hrană substanţială, esenţială şi... condensată.  Mă întreb chiar ce i-aţi făcut bunului Dumnezeu pentru a avea această şansă de a auzi aceste lucruri. Mă întreb. După Cer, după Iniţiaţi, nu există nimic care se poate compara, care poate egala, ca valoare, Lumina, adică această Ştiinţă Iniţiatică. Iar voi nu v-aţi gândit niciodată că este aşa/că aşa stau lucrurile. Şi atâta timp cât nu cunoaşteţi valoarea, nu veţi fi niciodată Iniţiaţi. Niciodată. A, puteţi citi cărţi peste cărţi iniţiatice. Nu, nu prin cărţi iniţiatice devii Iniţiat. Priviţi: Jacob Bhöme cu siguranţă n-a citit nimic, poate foarte puţin, dar ce a descoperit el însuşi, prin propriile capacităţi ! Şi toţi au luat de la el. Toţi au luat, toţi au fost influenţaţi. E formidabil, Jacob Bhöme. Da, toţi au fost influenţaţi. Chiar şi Sf. Martin a fost influenţat şi mulţi alţi scriitori. ... Scriitori ??? francezi, englezi au fost influenţaţi de el. Iar acum oamenii îşi închipuie că citind biblioteci, cărţi oculte, au ajuns Iniţiaţi. Nu, este o chestiune de devenire interioară. Devii Iniţiat interior, prin sufletul, prin spiritul tău, prin inima ta, prin calităţi şi virtuţi, prin iubirea ta, prin dezinteres, prin statornicie devine cineva un Iniţiat. Chiar dacă n-a citit nimic. N-a citit nimic şi este deja un Iniţiat. A 5-a rasă judecă şi cântăreşte, măsoară lucrurile după cunoaşterea intelectuală, după erudiţie, după diplome, după facultăţile universitare absolvite. Asta încă nu e o Iniţiere. Nu devii un Iniţiat în felul acesta. Sunt mulţi oameni iniţiaţi, dar care n-au terminat facultăţi, iar alţii care au terminat Universităţi, dar care nu ştiu că sunt la început. Sunt două lucruri diferite. Încercaţi să înţelegeţi asta dans votre tête, pentru că e o asemenea confuzie în capul contemporanilor în privinţa adevăratei cunoaşteri, oh, là, là ! Am văzut asta.

   Încercaţi să vă amintiţi, astăzi, ce este o Iniţiere. Şi atunci veţi înainta, veţi înainta, veţi înainta... Când vor apărea unele greutăţi – şi în mod obligatoriu vor apărea – veţi vedea altfel lucrurile şi atunci plutiţi. În timp ce înainte vă smulgeaţi părul, calomniaţi pe toată lumea sau chiar vă sinucideaţi. În timp ce acum, deveniţi cu adevărat formidabili. Nu v-am vorbit de francmasoni. Rozacrucienii, francmasonii au păstrat multe crâmpeie, multe adevăruri de la vechiul Egipt. Şi francmasoneria, de asemenea. Ei da. Nu v-am vorbit de Shimon Bar Johai, de Zohar, de Kabbala. Nu v-am spus că Kabbala vine şi ea din Egipt. Ei, da. Şi că aceşti Iniţiaţi din Egipt, veneau din Atlantida. Sunt atlanţi care au venit o parte în Egipt, o parte în India şi au iniţiat.... Şi un Iniţiat, un hierofant îi dicta chiar Faraonului. Faraonul se supunea, se înclina. Da, un hierofant. Ei, da, nu v-am explicat tot. Dacă vor exista condiţii, posibilităţi, poate într-o zi am să vi le revelez, dar nu sunt lucruri esenţiale. Puteţi merge înainte fără acele lucruri. Dar rămâneţi cu acest lucru: acceptaţi dificultăţile pentru a deveni puternici. Şi, în al doilea rând, pregătiţi templul, corpul de slavă, corpul lui Hristos, ca Duhul Sfânt să vină să locuiască (în el). Nu există lucru mai important. Nu există. Totul este nimic, zero, pe lângă asta.

  Acum, câteva minute de meditaţie.

CONTINUARE Partea 3 ( C )

Sensul iniţierii - Iniţierea în Egiptul antic (A)

OMRAAM  MIKHAEL  AIVANHOV

CONFERENCE: 

Le sens de l’initiation

(Sensul iniţierii I)

TRACK 1

     Toată lumea a auzit, până acum, din vorbe, din cărţi citite, din conferinţe ascultate, că exista o iniţiere în Egipt, că multe, foarte multe fiinţe au mers (acolo) pentru a o trece, a o cunoaşte şi a se întoarce în ţara lor. Când îl citeşti pe Platon, constaţi că Platon s-a dus în Egipt şi a trecut toate probele iniţierilor, pe care voi nu le cunoaşteţi încă; dar le veţi cunoaşte imediat (şi veţi afla) pe unde a trecut. Şi el nu este sigurul. A fost şi Pitagora, acest mare filozof, care a influenţat aproape întreaga omenire prin a sa filozofie a numerelor şi a muzicii. Şi el a fost acolo şi a trecut probele, a învins. Şi Orfeu. Orfeu, cel care a dat (lumii) mitologia. Iar oamenii nu ştiu că toată ştiinţa egipteană este cuprinsă în mitologie. Toate misterele se află în mitologie. Numai că ele sunt atât de bine ascunse, camuflate, încât numai Iniţiaţii pot descifra mitologia.

    Eu am încercat deja, de mai multe ori, să vă descifrez unele lucruri din mitologie, dar nu am avut timp să insist prea mult, pentru că am abordat alte subiecte. Vă amintiţi, desigur, (că v-am vorbit despre) cele 12 munci ale lui Hercule sau alte lucruri. Şi Orfeu a trecut prin iniţieri. Şi a mai fost un altul, care se numea Apollonius din Tyana, care avea puteri pe care le dezvoltase graţie acestor cunoştinţe (căpătate) în Egipt. Avea puteri şi clarvedere. Era formidabil, Apollonius din Tyana. S-a dus chiar şi în India, în Persia, ca să studieze în continuare. Da. El nu este singurul. Mai sunt mulţi alţii: de exemplu Moise. Mulţi nu ştiu că Moise a trecut prin iniţierile din Egipt şi că ştia tot, tot, tot. De aceea avea puteri magice. Şi cunoştinţele pe care le-a căpătat în Egipt le-a reunit în cele 5 cărţi ale sale, sub o altă formă; sunt aceleaşi lucruri: aceleaşi adevăruri, aceleaşi legi, aceleaşi reguli, aceleaşi lucruri care existau în Egipt. Moise, deci. Şi mai sunt mulţi alţii.

    Iar după această iniţiere, care s-a răspândit peste tot, mari scriitori, mari gânditori, care din când în când primeau câteva “grăunţe”, câteva frânturi, au scris chiar cărţi în care au încercat să aprofundeze şi mulţi, foarte mulţi creştini, din Alexandria, cunoşteau multe lucruri despre aceste Mistere din Egipt. De exemplu, mulţi creştini nu ştiu că Sf. Augustin cunoştea şi el multe lucruri. Sf. Clement din Alexandria, de asemenea. Sf. Ieronim, şi el. Angelus Silesius de asemenea. Ei cunoşteau unele lucruri. Şi Porfir şi Jamlic ??? cunoşteau şi ei multe lucruri. Proclus, de asemenea. Şi chiar scriitori ca Apuleius, care a scris « Măgarul de aur», nu-i aşa ? El revelează mult despre aceste procesiuni, cum se petreceau lucrurile în Egipt. Desigur, el nu spune foarte deschis, trebuie totuşi să descifrezi. Eu am citit multe din lucrările lui, ale lui Apuleius. Şi când s-au ocupat de Magneton/m ???? - Magneton/m este un istoric egiptean - el a revelat multe lucruri despre aceste Mistere – nu deschis, dar el dovedea că îl cunoştea pe Magnetom. Un număr important de mari erudiţi l-au luat drept o sursă extraordinară pe Magnetom.

  Şi mulţi alţi scriitori, (cunoaşterea) s-a răspândit chiar până în Occident şi mulţi oameni, mulţi scriitori au vrut să se intereseze, să cerceteze, să culeagă elemente. De exemplu Paracelsius. El cunoştea multe despre aceste Mistere. Swedenborg, de asemenea. Şi chiar şi Cagliostro. Cagliostro care studiase multe lucruri. Cagliostro, José Giuseppe Balsamo, care a fost atât de criticat în literatură, Saint Germain, contele de Saint Germain cunoştea şi el multe lucruri. Şi iniţierile s-au răspândit şi la alţi scriitori, chiar şi Balzac. Balzac, chiar şi Balzac. Eu, când am citit anumite lucrări de  Balzac – de pildă “Séraphita”, Elixirul vieţii veşnice, Louis Lambert – se vede că îl interesau toate aceste Mistere ale Egiptului antic. Chiar şi Villiers de L’Isle-Adam cunoştea câte ceva. Şi Villiers de L’Isle-Adam. Şi mai sunt şi alţii, un mistic ca Novalis. Novalis, de exemplu, se interesa şi el foarte mult. Ca Gérard de Nerval. Ei au scris cărţi pentru a descoperi aceste Mistere. Ei nu le cunoşteau în întregime, dar Novalis, de exemplu, se ocupa de Sais, de discipolii de la  Sais. Sais era în Egipt. Acolo exista un templu, o şcoală şi ei studiau Misterele. Iar eu am mers până acolo, până la Memphis, la Gizeh, acolo unde sunt piramidele. Iar acum am să vă revelez unele lucruri despre piramide.

   Trebuie să vă spun că sunt mulţi,  mulţi, mulţi... De pildă Agrippa. Să-l luăm, de pildă Agrippa.  Agrippa ştia multe lucruri; el a vorbit (???) în cărţile lui – pe care eu le-am citit – şi Maestrul lui, de asemenea – şi mulţi alţi alchimişti, de asemenea; mereu ei căutau, adunau, găseau; chiar şi la istoricii greci, la gânditorii greci - pentru că sunt alţii care au fost să treacă iniţierile. Şi în felul acesta, apoi, grecii, când s-au întors în ţara lor, au format Misterele eleusine, pe care eu am fost şi le-am vizitat. Am vizitat simbolurile şi tot şi am găsit mari asemănări, mari legături cu Misterele din Egipt. Vedeţi, aşadar, Misterele din Egipt au fost ca o sursă, ca o bază pentru a educa, pentru a lumina, pentru a stimula, pentru a orienta întreaga omenire. Numai că au venit alte epoci, alte lucruri, natura umană care s-a manifestat atunci... multe lucruri au rămas în umbră sau chiar au dispărut, au fost distruse. Asta e ! Oamenii nu ştiu să aprecieze mult timp bogăţiile care le sunt oferite. Chiar Maestrul lui Agrippa – (Johannes) Trithemius, oh, là, là ! cunoştea şi el foarte multe lucruri despre Misterele din Egipt. Trithemius. Este foarte cunoscut. Mai sunt şi alţii pe care i-am consultat, pe care i-am citit, dar ei nu dau exact ceea ce… O să observaţi, imediat, că ei au deformat multe lucruri. Au deformat multe lucruri. Pentru că atunci când un Iniţiat termina Misterele, se întorcea în ţara lui şi devenea un revelator, adică revela multe lucruri. Dar cuvântul « revelator » desemnează pe cineva care trage încă o dată vălul asupra adevărului. A re-voala. Revelator – a revoala, înseamnă a trage din nou vălul. Deci, ei prezentau lucrurile – de exemplu când trebuia să treci prin râul care se numea Lethe, pentru a uita tot; veţi vedea imediat de unde vine asta. Sau Cerberul. De unde vine Cerberul ? De ce exista el ? Şi de ce eroii care coborau până în Infern – eroii scriitorilor din vechime, care coborau până în Infern, pentru a-l vizita, pentru a trece probe, ce sunt aceşti eroi ? În greacă, « hero » înseamnă «cel care are iubire». heros – erou, deci erau oameni plini de iubire, dar nu o iubire pentru femei, o iubire de adevăr, pentru omenire. Şi în felul acesta ei deveneau sfinţi, profeţi, aceşti eroi, plini de iubire. Vedeţi, oamenii folosesc multe cuvinte, dar nu ştiu încă ce înseamnă ele. Ca de exemplu Eumenidele. Sau cei trei Judecători, Minos, Eac ??? şi – cum se numea al treilea ? O să-mi amintesc. Şi de unde vin aceste nume ? Sau cine le-a inventat ? Aceşti mari Iniţiaţi... A, Radamante ! Al treilea judecător se numea Radamante. Radamante. Şi toţi aceşti Iniţiaţi, vedeţi voi, voalau, ascundeau, camuflau, dar prezentau, totuşi realitatea, dar sub forme complet diferite. Iar cei care se interesau, care recopiau, lipeau, ajustau, tocmai pentru că aflau, au reuşit. De exemplu Herodot, vedeţi ? Herodot era un Iniţiat. El vorbeşte despre Misterele din Egipt în cuvinte ascunse, tremurând să nu reveleze prea mult. Şi alţii, pe care am să mi-i amintesc imediat. Eu cred că chiar şi Goethe şi chiar şi Spinoza au adunat câteva firimituri din toate aceste mari adevăruri care se transmiteau în Iniţieri. În filozofia lor s-au strecurat (frânturi). 

TRACK 2

Mai sunt mulţi alţii. Am putea spune Böhme. El nu cunoştea Misterele, dar el a descoperit intuitiv, prin viziunile sale, prin intuiţia sa, a descoperit nenumărate mari adevăruri care corespund acestei Iniţieri. De pildă Emerson. Emerson ? Reisbruch ???? Mai sunt şi alţii: un american ??? deTrime ????. Sunt mistici. Eu am aruncat o privire asupra tuturor acestor mistici şi ceea ce am găsit la Emerson – oh, là, là ! Pot spune că Emerson a jucat un rol excepţional în viaţa mea. Pentru că atunci când eram foarte tânăr, în Bulgaria – aveam 16 ani – mi-a căzut în mână o broşură doar despre Sufletul Superior. El scrisese o broşură despre Sufletul Superior – Eul Divin, dacă vreţi. Era tradus: Sufletul Sublim, Sufletul Superior. Aceasta a produs asupra mea un asemenea efect, ca niciodată. Mai era o carte care o poate egala. Şi mi-am pierdut capul. Influenţat de aceste mari adevăruri despre acest Suflet Sublim pe care îl are omul, am făcut o muncă uriaşă, timp de luni şi ani. Şi iată că Emerson mi-a adus enorm de mult. Enorm, enorm. Da. Asta ca să vă spun că aceste mari adevăruri le găsim pe ici, pe colo, dar nu adunate toate laolaltă, aşa cum am să vi le prezint eu acum, ca să vă faceţi o idee.

   Acum, pentru ca multe lucruri să se limpezească în mintea voastră, ca să puteţi avea o măsură, criterii, ca să ştiţi cum să gândiţi, cum să acţionaţi, unde se află oamenii, unde vă aflaţi, am să încep, aşadar.

   Mai întâi, cel care era înflăcărat de iubirea pentru adevăr şi voia s-o cunoască cu orice preţ, găsea cel puţin un Iniţiat în Egipt, pentru a-l conduce până la Marea Piramidă, a lui Keops. Iar acolo, urcau până la a 16-a diviziune – ea se numeşte a 16-a bază - unde se afla o fereastră mereu deschisă, care nu era închisă niciodată; iar această fereastră era lungă şi largă, un pătrat de 3 picioare – 3 picioare înseamnă un metru, nu-i aşa, după măsura engleză. Deci, o fereastră de un metru pătrat, prin care se intra cu Iniţiatul. Şi o luai în lungul unui culoar atât de strâmt, de jos, gol şi întunecos şi rece, încât te lua deja cu răcori. Şi de ce fereastra aceea era către Nord ? Pentru că era simbolul frigului, al ignoranţei şi al întunericului. Pe acolo trebuia să intri pentru a merge către Lumină.  Parcurgând acest culoar strâmt, foarte jos şi lung şi întortocheat, care o lua la stânga, la stânga, te aplecai, te târai, ajungeai la un loc – un fel de puţ, deschizătura unui puţ dat cu un asfalt foarte neted, negru, din care ieşea un fum des, încât nici nu vedeai că există nişte scări de fier; Iniţiatul  intra primul şi începea să coboare, iar celălalt – aspirantul, candidatul – îl urma în tăcere, în acest întuneric. Numai că am uitat să vă spun că aveau lămpi. Aveau cu ei lămpi, pentru a se lumina. Şi aşa coborau 60 de trepte, dar înaintând aşa, cotind într-una, descopereau din nou o gaură care străpungea zidul de granit. Era o uşa deschisă, o intrare. Păşeau prin ea. Cu multă dificultate şi şerpuind ajungeau la o uşă din două părţi, cu două canaturi. O uşă de bronz cu două canaturi. Acolo Iniţiatul se oprea şi spunea: “ Gata. Nu am dreptul să vă urmez mai departe. Veţi rămâne singur. Şi dat fiind că drumul este foarte greu, foarte riscant, puteţi muri din cauza asta, trebuie să vă faceţi testamentul. ” Şi îl obliga (pe aspirant) să-şi scrie testamentul. Apoi, Iniţiatul pleca, iar candidatul era uimit să vadă că uşa se deschidea singură fără zgomot, iar când intra, se închidea la loc cu zgomot, cu o rezonanţă care în acel subteran era îngrozitoare. Iar aceasta îl înştiinţa pe Preoul Iniţiat, aflat undeva, că un nebun sau un “ sărit ” sau un temerar plecase în căutarea adevărului. El începea singur. Oh, là, là ! Era un culoar ciudat, foarte strâmt şi prea jos; pe cele două laturi erau găuri, nişe în care erau statui, multe statui, pe întreaga lungime, cu nişte feţe, cu nişte expresii, cu nişte gesturi şi doar în slaba licărire care le lumina erau ameninţătoare, erau înspăimântătoare, îngrozitoare. Ei da, dar trebuia să meargă, pentru că trebuia să înfrunte toate primejdiile. Primejdii chiar de moarte. Iar el mergea mai departe, înainta, şi în cele din urmă ajungea într-un loc... (am uitat să vă spun că el se gândea deja că aceste statui sunt suflete din cealaltă lume care se află acolo pentru a-l înspăimânta, suflete de morţi). Dar el îşi ţinea firea, îşi domina frica şi mergea totuşi mai departe. 

TRACK 3

... şi ajungea într-un loc unde se găsea o uşă păzită de 3 persoane, 3 bărbaţi, înarmaţi cu săbii şi pe cap cu căşti în formă de şacal, care îl înspăimântau. Atunci unul din cei trei se năpustea asupra lui, îi înfigea mâna în gât şi-i spunea: “ Dacă îndrăzneşti, poţi intra pe această uşă. Dar atenţie, odată intrat, nu vei mai putea să ieşi ! Vei fi sclav în templu şi s-a sfârşit cu tine ! Poţi merge, dar nu te vei mai putea întoarce niciodată. Suntem aici zi şi noapte, de pază la această uşă. ” Şi dacă el hotăra, totuşi, să intre, atunci ei se înclinau şi îl lăsau să intre prin acea uşă.  Dincolo de ea era o sală luminată de 100 de metri lungime şi lăţime, luminată de două buturugi de foc, care ardeau şi printre crengi – trei feluri de crengi există în Egipt: primele crengi se numesc mentă sălbatică arabică, următoarele (2) spini de Egipt iar celealte (3) – nu-mi amintesc cum se numeau.  Poate o să-mi vină în minte. Şi cum erau crengi de arbuşti foarte odorante, foarte inflamabile, trebuia să treacă prin foc. Şi cum erau două flăcări care se împreunau sus, pe tavan, până la cap, trebuia să treacă. Şi dacă reuşea să treacă, mergea mai departe şi ajungea la o cascadă, un torent de apă venind de la Nil. Acum trebuia să-l străbată. Aşa că se dezbrăca, îşi împăturea hainele, le punea pe cap, cu lampa deasupra şi intra în apă, luminând celălalt mal. Când ajungea pe celălalt mal, ce vedea ? O arcadă, o arcadă înaltă cu o scândură şi un palier şi începea să se agaţe, să urce. Reuşea, dar nu vedea angrenajele şi aparatele care se aflau deasupra. Vedea doar o poartă de fildeş şi făcea toate eforturile pentru a trece prin ea, dar ea era rezistentă. Ea era încojurată de o mulură de aur, iar maşinăriile care se aflau deasupra, el nu le vedea. Şi cum nu putea să treacă de acea uşă foarte rezistentă, vedea două inele care coborau, două inele metalice care străluceau şi se agăţa de cele două inele. Atunci podeaua dispărea, îi fugea de sub picioare şi se afla suspendat deasupra unui hău, din care ieşea un vânt puternic, un frig glacial şi un zgomot înspăimântător, iar el era aşa, suspendat. Oh, là, là ! Era complet îngheţat. Era îngrozitor. Dar iată că cele două inele coborau încet, lent, după câteva minute şi simţea podeaua sub picioare. Aaa... şi uşa se deschidea. Şi ce vedea îndărătul acelei uşi ? O sală luminată, iluminată şi două rânduri de preoţi, pe toată lungimea, îmbrăcaţi în veşminte somptuoase; iar pe cap aveau simboluri şi ochiul: un triunghi, cu un ochi în mijloc. Era simbolul lui Osiris – pentru că Osiris înseamnă “ ochiul lui Dumnezeu ”. Nu ştiaţi asta. Osiris înseamnă “ Ochiul lui Dumnezeu ”. Era simbolul clarvederii, al înţelepciunii, al lui Dumnezeu, care vede tot, peste tot. Fiecare din aceşti preoţi avea simboluri iniţiatice. Era o splendoare ! Şi toţi erau zâmbitori, mulţumiţi, satisfăcuţi, fericiţi. Iar mai marele lor, se apropia şi îl îmbrăţişa de trei ori. Îl punea să îngenuncheze, pentru că atunci când trebuia să treacă pe acolo, aspirantul era obligat să treacă printr-o intrare care era piedestalul unei mari statui reprezentându-i pe Osiris, Isis şi Horus. O statuie a Sfintei Treimi. Şi pe acolo trecea. Deci, el îl punea să îngenuncheze în faţa acelei statui, a Treimii – Osiris, Isis şi Horus – şi îi rosteau o rugăciune în faţa lui Isis. El repeta rugăciunea. Şi toţi preoţii repetau rugăciunea. Mai marele preoţilor spunea: “ O, zeiţă Isis, iată o fiinţă care a acceptat toate greutăţile, care a învins toate obstacolele, trebuie să-i dăm acum posibilitatea să învingă probele psihice. ” – Pentru că (ce fusese) nu era încă nimic. Alte probe îl aşteptau. – “ Pentru că el este demn să primească binecuvântările Tale. ” Iar apoi îl punea să se ridice şi îi spunea: “Acum ai să baţi la acea uşă.” Încă o uşă ! El bătea de 3 ori în acea uşă. I se explica ce trebuie să spună. Din spatele uşii, o voce înspăimântătoare îi spunea: “ Ce vrei? ” “ Sunt un penitent, sunt o biată fiinţă; am comis crime şi vreau acum să mă purific, să plătesc şi să-mi lichidez (datoriile). De aceea am coborât până aici, în adâncurile pământului, pentru a ispăşi.” Oho, imediat se auzea un zgomot de lanţuri, uşa se deschidea şi el intra. Şi ce vedea ? Încă o sală cu trei preoţi, care erau judecătorii. Judecătorii numiţi, în mitologie, Minos, Eac ??? şi Radamante. Ei îi reprezentau pe aceşti trei judecători. Cel din mijoc avea o mitră pe cap, din nou cu triunghiul şi ochiul cu pietre preţioase, cu diamante, Ochiul lui Dumnezeu. Şi avea un lanţ la gât, cu un safir care îi cobora pe piept, un safir extraordinar şi cu un desen cu o femeie goală care se privea într-o oglindă. Acesta era simbolul conştiinţei, care se priveşte, se vede, se cântăreşte. Acum el trebuia să se spovedească, să-şi mărturisească toate păcatele, tot ce-a făcut bun sau rău. Dacă aspirantul era sincer, cinstit, integru, el spunea totul în amănunt. Ei notau tot, adică verificau prin clarvedere şi prin fizionomie – prin mişcările şi gesturile lui – şi prin frenologie – deci cunoşteau frenologia, fizionomia şi erau, pe deasupra, clarvăzători. Şi dacă vedeau că totul este adevărat, sincer, cinstit, atunci ei îl acceptau; îi dădeau o cupă, cu o licoare înăutru; iar marginile acestei cupe erau unse cu ceva foarte amar, cu fiere – nu, cu miere ! Iar înăuntru era ceva amar, licoarea era îngrozitoare. El o bea şi uita tot. Aceasta era, în mitologie, trecerea râului Lethe. Aşadar, el uita tot, tot, tot: crimele sale, lucrurile rele, evenimentele...  Şi apoi i se dădea o a doua cupă, cu ceva amar pe margini, îngrozitor, iar conţinutul era o ambrozie, un nectar şi atunci el primea memoria, amintirea: amintirea tuturor lucrurilor frumoase, minunate şi adevărate. Memoria, amintirea. Era un simbol. Prima cupă era simbolul oamenilor care preferă plăcerile, bucuriile, senzualităţile şi pe care îi aşteaptă latura amară, boala şi moartea.  Erau simboluri, lucrau cu adevăruri. Şi din contră, pe cel care accepta chinurile, suferinţele, necazurile, îl aştepta nectarul – adică bucuria, fericirea, forţa, puterea şi libertatea.

    Şi apoi începeau probele. Vai, vai, vai ! Ceea ce aţi citit în literatură, în mitologie: că trebuia să umple butoaie sparte; era o muncă lipsită de sens, ingrată şi trebuia s-o facă. Iar apoi trebuia să rostogolească nişte cilindri, nişte materiale, pe un deal din apropiere şi ele cădeau mereu şi trebuia s-o ia de la capăt. Aţi citit aceste lucruri în literatură, în mitologie; ei bine, ele sunt mici fragmente, mici frânturi din iniţierea egipteană. Şi aşteptaţi puţin, veţi vedea imediat. Şi apoi... ei bine, nu se sfârşise, nu se sfârşise. Apoi, Iniţiaţii, preoţii, pentru a-l face să fie învins, îl supuneau senzualităţii, dorinţei. El era dezbrăcat la piele şi femei înarmate cu nuiele începeau să-l bată. Iar sângele începea să-i circule, să se înfierbânte. Şi săracul, ardea de dorinţă, dar trebuia să privească şi să învingă toate acestea. Şi (femeile) acestea sunt Eumenidele. Eumenidele sunt considerate ca nişte femei, nişte Furii îngrozitoare, dar, de fapt, în greacă, Eumenidă înseamnă “ binevoitoare ”. Vedeţi cât de ignoranţi sunt profesorii în privinţa unor lucruri din literatură. Nu ştiu ce înseamnă “ Eumenide ”: binevoitoare. Şi apoi ? Oh, là, là ! Bietul de el se lupta cu dorinţele sale – pentru că sângele îi circula şi carnea lui era într-o stare jalnică. Şi după aceea ? Ei, după aceea preoţii, care cunoşteau psihologia şi firea omenească, începeau să-l pună în stări de armonie, cu ajutorul muzicii, al instrumentelor, cu lucruri magice, pentru că ei cunoşteau, de altfel, puterea anumitor sunete; ???? este o cunoaştere pierdută, nu mai ştim cum utilizau aceste lucruri, de muzica magică, pentru a-l aduce în stări de o asemenea armonie, de o asemenea trezire a laturii divine, de trezire a conştiinţei sufletului său ! Ei da, dar această trezire nu era suficientă. Apoi îi vorbeau, îl antrenau, îl învăţau cum să facă edificarea. În latină, « edificare » înseamnă “ construcţie ” şi în acelaşi timp edificare, din punct de vedere pedagogic. De fapt, era vorba de a construi templul interior, de a zidi templul în care Dumnezeu trebuia să vină să locuiască, Sfântul Duh. Aceasta era edificarea. Şi apoi, trebuia să ajungă la gradul 3: fixarea. Fixarea însemna puterea de a fixa Duhul Sfânt, de a-l face să locuiască în acest templu de puritate, din materialele cele mai pure. Iată un stagiu dintre cele mai importante.

CONTINUARE Partea 2 ( B )

Moartea şi viaţa de Dincolo (A)(B)(C)

OMRAAM  MIKHAEL  AIVAMHOV

Moartea şi viaţa de Dincolo

26 septembrie 1975 – Bonfin

 (A)

       Pentru ştiinţa iniţiatică, fiinţa umană este o reflectare, o imagine a universului; prin urmare, la fel ca acesta, ea este compusă din regiuni, din «corpuri» diferite. Ştiinţa oficială nu a ajuns încă să emită această realitate şi de aici provin multe erori, mai ales în medicină şi psihologie.

       Hinduşii împart după tradiţia lor fiinţa umană în şapte corpuri, diviziune acceptată de majoritatea spiritualiştilor (Conform capitolului III din «Viaţa psihică: elemente şi structuri» – Colecţia Izvor). Corpul cel mai material şi singurul vizibil pentru noi, este corpul fizic, dar există alte şase corpuri compuse dintr-o materie din ce în ce mai subtilă: corpul eteric, astral, mental, cauzal, budic şi atmic. În realitate însă, corpul eteric face parte din corpul fizic şi el există sub formă a patru stări numite eter chimic, eter vital, eter lumină şi eter reflector. De aceea, corpul fizic poate fi împărţit în şapte stări: solid, lichid, gazos şi cele patru stări eterice. Celelalte corpuri pot fi împărţite deasemenea în şapte: astfel în astral există trei regiuni inferioare şi patru regiuni superioare, şi acolo, în aceste regiuni superioare trăiesc Îngerii.

       Ce este un Înger ? Un Înger, este o creatură nemuritoare făcută dintr-o materie atât de pură, atât de subtilă, încât nimic rău sau obscur nu o poate atinge. El trăieşte în lumină, într-o seninătate absolută şi cunoaşte totul, în afara suferinţei, întrucât suferinţa are întotdeauna la origine mişcările naturii inferioare care provoacă tulburări şi perturbaţii. Un Înger nu poate cunoaşte aceste tulburări pentru că este absolut pur. În planul fizic nu există Îngeri, ei pot fi întâlniţi numai începând din regiunile superioare ale planului astral.

       La limita planului astral inferior şi ale planului astral superior, se găseşte o zona intermediară locuită de fiinţe ce sunt pe cale de a se perfecţiona, de a rupe legăturile cu regiunile inferioare; însă acestea sunt susceptible de a fi tulburate de influenţele nefaste ale planului astral inferior şi ale planului fizic. Corpul astral este în acelaşi timp lumea suferinţei şi cea a bucuriei; a bucuriei, când omul a ajuns să-şi purifice şi să-şi rafineze dorinţele iar a suferinţei, când el trăieşte la un nivel inferior, înglodat în pofte şi pasiuni.

       În momentul morţii, omul se desprinde de corpul său fizic, dar aceasta nu ajunge pentru ca el să fie de îndată eliberat. Putem spune chiar că este şi mai expus la chinuri decât când trăia pe pământ. Într-adevăr, în timpul vieţii pământeşti, corpul nostru fizic constituie o carapace, o armură care ne împiedică să simţim realitatea lumii psihice; când însă ne desprindem de corpul fizic prin moarte şi ne regăsim în astral fără apărare, riscăm să suferim foarte mult şi să ne simţim foarte nefericiţi.

       Infernul nu este nimic altceva decât o stare de conştiinţă trăită foarte intens în planul astral. Numai o purificare prin suferinţă ne poate în sfârşit salva. Toţi cei care s-au scufundat complet într-o viaţă de dezmăţ, de nedreptaţi, de răutăţi, de cruzimi şi care au reuşit să scape de justiţia umană, când mor, se găsesc confruntaţi în planul astral cu tot răul pe care l-au făcut; ei nu mai pot găsi nicăieri vreun refugiu pentru că nu mai au corpul fizic care îi apăra şi îi insensibiliza şi simt exact aceleaşi suferinţe pe care le-au provocat la alte fiinţe când erau pe pământ.

       Vi s-a întâmplat, fără îndoială, să aveţi coşmaruri şi aţi remarcat că de cele mai multe ori, acest coşmar se întrerupea dintr-o dată pentru că vă trezeaţi brusc, mulţumit de a vă regăsi la adăpost în corpul vostru fizic, zicându-vă: «Din fericire nu a fost decât un vis». De ce această trezire bruscă ? Pentru că subconştientul vostru ştie că, pentru a vă apăra de fiinţele sau forţele ostile din planul astral, trebuie să reintraţi în corpul vostru fizic, fortăreaţa unde vă puteţi adăposti. Dacă rămâneţi în planul astral, veţi continua să fiţi la dispoziţia duşmanilor, dar voi părăsiţi acest plan, vă întoarceţi în corpul vostru fizic care este dens, solid, ca să scăpaţi de ei. Este ca şi când, fiind urmărit pe stradă, găsiţi refugiu într-o casă: acolo, nici cuţitele, nici gloanţele nu vă pot atinge.

       Aceeaşi lege există în toate domeniile. Căci, se poate deasemenea întâmpla ca în timpul meditaţiilor lor, anumite persoane să se dedubleze şi să fie atrase în regiunile periculoase ale planului astral unde pot fi urmărite, ameninţate. În acest caz, primul lucru pe care trebuie să-l facă este să reintre în corpul lor fizic pentru a-şi găsi adăpost.

       Corpul fizic este o bună fortăreaţă, dar când îl părăsim în momentul morţii, dacă am violat legile dragostei, ale înţelepciunii şi adevărului, vom fi forţaţi să plătim în planul astral pentru toate aceste greşeli. Acestea nu sunt invenţii: cei mai mari gânditori ai umanităţii au spus-o întotdeauna, marii artişti, pictori, poeţi, au reprezentat această lume în operele lor; persoane care au fost în stare de moarte clinică timp de trei sau patru zile, când au revenit la viaţă, au putut povesti ceea ce au văzut în planul astral. Cerul permite astfel, din când în când, unor persoane să facă această experienţă pentru a putea linişti pe oameni şi a le reaminti anumite adevăruri.

       Astfel, deci, după moarte, omul trebuie să suporte în planul astral tot răul pe care l-a făcut altora, să sufere pentru toate greşelile făptuite. Aceasta nu înseamnă că Inteligenţa cosmică vrea să se răzbune sau să-l pedepsească; ea doreşte numai ca omul să devină conştient de tot ceea ce a făcut pe pământ, pentru ca, adesea, el a făcut să sufere anumite fiinţe fără măcar să-şi dea seama, şi această ignoranţă este inacceptabilă, ea îl impiedică să evolueze.

       Inteligenţa cosmică ne face, deci, să trecem prin suferinţele pe care le-am pricinuit altora, pentru ca să ne dăm bine seama de ceea ce am făcut şi să ne putem corecta. Timpul necesar depinde de gravitatea greşelilor noastre, cei care nu au comis crime importante trec repede peste această etapă, în timp ce alţii vor rămâne ani de zile în suferinţe.

       După ce şi-a plătit toate datoriile, omul intră în prima regiune a astralului superior unde trăieşte în bucurie şi minunare datorită fericirii pe care a dat-o celorlalţi pe pământ. Tot binele pe care l-a făcut pentru ei: să-i ajute, să-i încurajeze, să le dea speranţă, să trezească în ei credinţa sau dragostea, îl va trăi la fel în astral, amplificat la infinit. Şi numai în acel moment el îşi poate da seama de ceea ce a făcut pe pământ. Căci se întâmplă într-adevăr, ca anumite fiinţe foarte evoluate să facă bine fără a şti vreodată la câţi oameni le-au adus bucurie, fericire, viaţă; ele o fac instinctiv, fără să se gândească. Dar inteligenţa cosmică vrea ca totul să fie cunoscut. Atunci, după moartea lor, aceşti binefăcători inconştienţi trebuie să vadă, să înţeleagă, să simtă tot binele pe care au putut să-l facă şi ei rămân uimiţi de aceasta.

       După aceea, ei vor urca mai sus, în regiunea planului mental superior, planul cauzal, unde toate bogăţiile, comorile înţelepciunii le sunt oferite, toate misterele universului le sunt dezvăluite şi toată frumuseţea regiunilor celeste le este arătată. Apoi vor urca şi mai sus încă, în planul budic, iar acolo, uniţi cu  sufletul universal, vor trăi o viaţă de fericire indescriptibilă. După aceasta, ceea ce se petrece în planul atmic, nu există cuvinte pentru a o exprima: o fuziune completă cu Creatorul...

       Când omul trebuie să se reîncarneze (Despre încarnare şi legile sale, a se vedea capitolul VIII din «Omul spre victoria destinului său» – Colecţia Izvor), va trece din nou prin regiunea atmică, budică, cauzală, mentală, astrală şi eterică, luând din fiecare materiale pentru a-şi face un veşmânt, adică un corp din ce în ce mai dens pe măsură ce coboară în materie. Când ajunge în planul fizic, ca un nou născut, el nu-şi mai aduce aminte de nimic, nici de ceea ce a suferit, nici de ceea ce l-a bucurat, nici de ceea ce a învăţat. Dar totul este acolo, acumulat în el, şi într-o zi îşi va reaminti dacă va fi dispus să accepte anumite discipline, anumite reguli de viaţă sub conducerea unui Mare Înţelept. Cei care reuşesc să scoată din profunzimea fiinţei lor amintirea a tot ce au trăit în viaţa de dincolo, avansează mult mai repede pe drumul evoluţiei.

       Din nefericire, majoritatea oamenilor este atât de legată de pasiunile şi plăcerile pământeşti încât toate aceste cunoştiinţe, toate aceste bogăţii profund ascunse în ei, vor rămâne mult timp acolo, înainte ca aceştia să poată beneficia de ele. Prea fericiţi cei care cunosc această realitate şi care cred în ea, căci ei nu mai pot accepta să trăiască o viaţă mediocră.

       În fiecare zi vor dori să avanseze, să progreseze în inteligenţă, în dragoste, în stăpânirea de sine, pentru a deveni utili întregii umanităţi.

       Dar revin la esenţial: chiar dacă credem sau nu în supravieţuirea sufletului după moarte, totul se înregistrează în noi fără ştirea noastră. Natura a depăşit de mult pe cei mai mari electronişti, ea a plasat în vârful inimii omului o bobină magnetică, de talia unui atom, care se roteşte toată viaţa şi care înregistrează totul. Când omul pleacă în cealaltă parte, el se desprinde de corpul său fizic dar păstrează această mică bobină. Judecătorii de sus îl invită în tăcere să-şi privească filmul vieţii şi să revadă totul în detaliu.

       Da, nimeni nu poate scăpa de această lege: totul în viaţă se înregistrează, trebuie să plătim în planul astral pentru fiecare transgresiune pe care am comis-o aici, jos, şi resimţim totul cu mult mai multă intensitate pentru că nu mai avem protecţia corpului fizic. Nimic nu este mai teribil decât să fii gol şi vulnerabil în planul astral, căci gândurile, sentimentele celor vii, vin direct să va muşte, să vă înţepe, să vă ardă. Nu puteţi să scăpaţi de ei, chiar regretele şi suferinţele celor vii pe care i-am lăsat pe pământ, sunt un chin pentru morţi. Numai în momentul când intraţi în planul cauzal, nimic nu vă mai poate atinge, voi sunteţi în centrul unui cerc magic de lumină şi nimeni nu poate să-l treacă dacă nu vreţi.

       Domeniul sufletului şi al spiritului este cu adevărat extraordinar, şi pentru că sunteţi într-o şcoală iniţiaţică, dacă ştiţi să fiţi răbdători, tenaci, veţi învăţa multe. Dar atenţie, trebuie să vă previn: dacă vă lăsaţi atraşi de inutilităţi şi renunţaţi la această bogăţie spirituală pentru treburile mărunte ale vieţii cotidiene, când veţi pleca în cealaltă lume veţi trece prin stări de conştiinţă înspăimântătoare, pentru că n-aţi ştiut să apreciaţi ceea ce este pur, sacru, divin.

       Îmi veţi spune: «Dar totuşi, nu e nimic, n-am asasinat pe nimeni». Ba da, este grav, faptul de a nu aprecia aspectul divin, nu este un semn bun pentru voi. Aceasta vrea să spună că, în trecut, aţi trăit într-o manieră atât de deplorabilă, încât v-aţi pregătit corpurile astral şi mental cu totul defectuos. V-aţi întârziat atât de mult evoluţia, încât acum, vă lipseşte undeva un element care să vă facă sensibil la lumea divină, şi va trebui să suferiţi pentru a-l câştiga.

(B)

Când un om moare, sufletul său se separă de corpul fizic; dar şi când este viu, sufletul poate deasemenea, în orice moment să părăsească corpul pentru a călători în spaţiu, să se instruiască sau chiar să viziteze prieteni care trăiesc foarte departe, în alte locuri, pentru a-i ajuta, a-i consola, a le face revelaţii. Foarte puţine persoane sunt capabile să se dedubleze. Chiar noaptea, când dorm, sufletul lor rămâne acolo, învârtindu-se în jurul corpului fizic, fără să înveţe nimic şi fără să facă vreo treabă; atunci, cu atât mai mult, ele sunt incapabile să-şi părăsească corpul în timpul zilei pentru a călători în spaţiu, a reveni apoi, pentru a relua activităţile lor cotidiene.

       Veţi spune că doriţi să aflaţi repede cum trebuie făcut pentru a se dedubla. Ei bine, nu, nu fiţi atât de grăbiţi; dacă nu sunteţi suficient de pregătiţi, vă pasc mari pericole psihice (obsesie, posesiune, nebunie), şi chiar pericole de moarte. Dacă nu începeţi prin a vă purifica, ca să deveniţi stăpâni pe voi înşivă, pe gândurile voastre, pe sentimentele şi înclinaţiile voastre, va fi foarte periculos de a vă părăsi corpul şi a-l lăsa fără protecţie, la bunul plac al oricărei entităţi: atunci se pot produce fenomene deplorabile. Iată de ce nu v-am vorbit prea mult de dedublare; va fi pentru mai târziu, când veţi fi pregătiţi. Cei care sunt grăbiţi să meargă să frunzărească cărţi oculte despre acest subiect, sunt liberi s-o facă, dar îi previn că îşi iau mari riscuri.

       Dacă ne pregătim timp de ani de zile insistând mai ales asupra purităţii: puritatea hranei, a gândurilor, a sentimentelor şi practicând numeroase exerciţii penru a ne domina, a ne stăpâni, atunci sufletul va putea într-o zi, după voia sa, să se detaşeze fără nici un pericol de corpul fizic. În acest fel, adevăraţii Iniţiaţi călătoresc în spaţiu; acolo ei văd şi învaţă multe lucruri a căror amintire o păstrează când şi-au reintegrat corpul fizic (şi acest lucru este foarte important). În anumite împrejurări, anumitor persoane li se poate întâmpla să se dedubleze involuntar – aceasta se manifestă de exemplu printr-o adormire spontană în mijlocul zilei – dar cand ele revin la realitate, nu-şi mai amintesc de ceea ce au vazut, auzit sau făcut, ceea ce este regretabil. Problema este deci de a ne putea dedubla în mod conştient, dar nu trebuie să ne grăbim, trebuie mai întâi să ne gândim a ne purifica. De exemplu lucrând, cum v-am învăţat, cu Îngerii celor patru elemente.

       Nu putem cu adevărat să ne dedublăm dacă n-am învăţat să ne detaşăm... Până la ultima detaşare: moartea. Câţi oameni care n-au învăţat niciodată detaşarea nu reuşesc, chiar în clipa morţii, să se desprindă de corpul fizic ! Legăturile care îl ţin acolo sunt puternice. În viaţă, ei nu se gândeau decât la problemele lor materiale, la bani, la plăceri, atunci, cum ar putea să accepte să abandoneze toate acestea ? Dând târcoale mult timp în jurul corpului lor, în jurul locurilor unde au trăit, a fiinţelor pe care le-au cunoscut, ei suferă enorm până când servitorii divini vin să-i ajute să se elibereze. Alţii, din contră, îşi părăsesc imediat corpul fizic, cum ai scoate o haină, liniştit, într-o minunată bucurie. Iată de ce şcolile iniţiatice au învăţat întotdeauna pe discipolii săi cum să se detaşeze.

      «Atunci, veţi spune, pentru a se detaşa trebuie să părăsim lumea şi să nu mai frecventăm oamenii ?» NU. Unii asceţi sau pustnici, înţelegând astfel detaşarea, s-au izolat într-un loc singuratic, o grotă în munte... Ei gândeau că s-au detaşat de tot, dar detaşarea lor nu era decât exterioară. În singuratatea cea mai deplină, se trezeau dintr-o dată hărţuiţi de toate felurile de dorinţe şi pofte. Datorită singurătăţii lor, Diavolul îi vizita fără probleme. Literatura este plină de istorii ce povestesc tentaţiile sfinţilor şi pustnicilor. Nu, nu este vorba de a abandona totul, ci de a înţelege că adevărata detaşare este interioară şi că numai puritatea ne poate duce la ea.

(C)

Nu întotdeauna sunt aceleaşi suflete care vin să se încarneze pe Pământ. Se poate întâmpla ca aceleaşi să revină adesea de-a lungul mileniilor, dar nu este obligatoriu – pentru că Pământul nu este singurul loc unde creaturile pot să facă stagii şi să se dezvolte. Peste tot în Univers există «pământuri» unde creaturile se instruiesc. Atunci, tot aşa cum unele fiinţe vin de pe alte planete pentru a îndeplini anumite misiuni pe Pământ şi apoi pleacă după ce le-au înfăptuit, alte fiinţe părăsesc Pământul nostru pentru a merge pe alte planete. Cei Douazeci şi patru de Înţelepţi, Stăpânii destinului, guvernează această circulaţie a sufletelor.

       Dar, în momentul când omul moare, porţile Pământului se închid în spatele lui, el se găseşte angajat într-un alt curent şi nu mai are dreptul de a se întoarce înapoi. Pentru asta nu este bine să evocăm morţii: pentru că împiedicăm evoluţia lor. Trebuie să ne rugăm pentru ei, trebuie să le trimitem lumina pentru ca să evolueze, să se libereze, dar nu trebuie să ne agăţăm de ei pentru a-i reţine, şi mai ales să nu încercăm să-i readucem pe Pământ.

       Cărţile vechi prezintă numeroase cazuri de evocări de morţi. Se înjunghiau animale şi datorită emanaţiilor produse de sângele lor, se atrăgeau şi se hrăneau sufletele morţilor care, timp de câteva clipe regăseau astfel un fel de vitalitate. Există în Odiseea un episod unde vedem pe Ulise făcând să revină din Infern Umbra ghicitorului Tirezias pentru ca acesta să-i prezică viitorul. De asemenea şi în Vechiul Testament putem citi povestea vizitei pe care regele Saul a făcut-o vrăjitoarei din «En-Dor», pentru ca aceasta să cheme în fata lui umbra marelui rege Samuel. Saul vroia să afle de la el soarta razboiului pe care îl ducea contra Filistinilor. Acest gen de evocare se numeşte: «necromancie», căci este vorba de o prezicere a viitorului (mancie) prin intermediul morţilor (necro). Dar vă amintiţi de ceea ce Samuel îi zice lui Saul în momentul în care apare: «Pentru ce m-ai tulburat tu chemându-mă ?» Da, pentru că morţilor care au trăit pe Pământ ca mari spirite nu le place să fie deranjaţi pentru a satisface curiozitatea celor vii: ei se simt atât de îndepărtaţi de preocupări meschine şi limitate ! Bineînţeles, ei nu uită şi acceptă să ne ajute, dar de o altă manieră (Într-o altă conferinţă Maestrul Omraam Mikhael Aivanhov spune: «Când, în momentul transfigurării de pe muntele Thabor, Iisus a apărut discipolilor săi, el era atât de luminos şi strălucitor că n-au putut să suporte această lumină şi au căzut cu faţa la pământ. Această transfigurare era o erupţie a corpului său spiritual, corpul de glorie, în planul fizic. Nu sosise încă momentul pentru Iisus de a-şi detaşa corpul de glorie, de corpul său fizic pentru a trăi definitiv în el, dar el putea să apară în plenitudinea manifestării sale. Câteva persoane au putut să vadă corpul de glorie al anumitor Iniţiaţi, când se aflau în stări de încântare şi extaz: chipul lor strălucea, lumina, ţâşnea din toată fiinţa lor. Datorită acestui corp care nu este oprit de nici un obstacol material, Iniţiaţii pot călători în spaţiu, să traverseze munţii şi chiar să pătrundă până în centrul Pământului. El poate acţiona chiar la distanţă asupra creaturilor pentru a le ajuta. Da, chiar dacă corpul său fizic e bolnav un Iniţiat poate întotdeauna să lucreze şi să trimită ajutor, căci corpul fizic şi corpul de glorie sunt două realităţi total diferite. Chiar dacă un Iniţiat este muribund, chiar dacă e mort, corpul său de glorie este viu, strălucitor, el poate atinge creaturile în spaţiu pentru a le instrui, sfătui, consola şi a le da binecuvântările sale»).  

       Desigur ca majoritatea oamenilor, când părăsesc Pământul, nu sunt imediat liberaţi de legăturile pământeşti: ei rămân legaţi de părinţi, de prieteni (sau de duşmani !), de locuri, de averile lor, şi dacă nu sunt suficient de evoluaţi, dacă n-au în inima lor, în sufletul lor, dorinţa de a descoperi şi alte spaţii şi de a merge spre Dumnezeu, se învârt în jurul acestor fiinţe, case obiecte. Acestea sunt sufletele rătăcitoare care suferă şi care nu pot încă să se elibereze, cu toate că spiritele luminoase vin să le ajute. În timp ce aceia care au trăit pe Pământ în dragoste, lumină, virtuţi, îşi părăsesc foarte repede corpul şi zboară spre regiunile sublime unde plutesc în fericire şi bucurie. De acolo, ei pot trimite curenţi benefici la toţi cei pe care i-au lăsat jos, pentru a-i ajuta, proteja, dar nu mai revin niciodată spre ei şi nici nu mai coboară, cum mulţi îşi mai imaginează. Din momentul în care sunt morţi, ei sunt foarte departe de Pământ şi nu mai revin.

       Veţi spune: «Dar atunci, cum se face că spiritiştii cred că intră în comunicaţie cu anumite persoane celebre din trecut ?» NU, în realitate nu comunică cu ei, ci iată ce se întâmplă: când fiinţa umană se desprinde pentru a pleca în cealaltă parte, ea îşi lasă o parte din veşmintele sale. Bineînţeles eu nu vorbesc de veşmintele fizice ci de cele eterice şi astrale care plutesc în atmosferă şi sunt impregnate de tot ceea ce fiinţa a trăit. Sunt ca nişte coji sau învelişuri goale, părăsite de cei care le-au locuit şi care pot fi animate, însufleţite de către fluidele persoanelor reunite în şedinţele de spiritism pentru a evoca morţii. Şi cum în general aceste persoane nu sunt prea evoluate, evident că ele nu pot să degajeze decât fluide inferioare, îmbibate de pasiuni, de senzualitate, de pofte. Şi aceste fluide atrag din planul astral şi eteric toate felurile de existenţe ce plutesc şi care n-au fost încă absorbite de către centrul Pământului.

       Spaţiul psihic înconjurând Pământul este curăţat în mod natural de tot ce e de prisos şi trimis în centrul Pământului; totuşi, anumite entităţi inferioare, numite larve elementare, sunt încă acolo, şi ele sunt cele care apar adesea în şedinţele de spiritism pentru a înşela şi rătăci oamenii. Şi nu numai că ele îi rătăcesc şi îi înşeală, dar îi şi epuizează, pentru că, pentru a rămâne mai mult timp vii, ele absorb vitalitatea oamenilor.

       Este la îndemâna celui mai inferior spirit să intre în corpul unui medium şi să vorbească în numele oricui vreţi: Moise, Iisus, Ioana d’Arc... aceasta nu dovedeşte superioritatea sa şi, în tot cazul, nu o adunatură de persoane frivole, curioase, senzuale, cum întâlnim adesea în reuniunile de spiritism, vor putea atrage spiritele evoluate. Tot ce pot să atragă aceste persoane, este pleava ce populează astralul inferior, larvele, resturile, umbrele... În schimb, dacă fiinţe pure, luminoase, dezinteresate, se reunesc pentru a se ruga şi a trimite lumina, entitaţi cu adevărat luminoase pot să se manifeste printre ei, dar nicidecum la modul în care se manifestă spiritele în cercurile de spiritism.

       În lumea psihică există de asemenea fiinţe create de oameni. Anumite personaje din literatură sau chiar sfinţi care n-au existat niciodată cu adevărat, au devenit atât de celebri şi au ocupat într-atât gândirea oamenilor încât au sfârşit prin a avea o realitate, desigur nu fizică, ci fluidică. Şi de altfel egregorurile au aceeaşi origine. Un egregor este o entitate colectivă creată de gândirea tuturor indivizilor aparţinând unei grupări, popor sau religie, de exemplu... Gândurile lor, dorinţele lor care merg toate în acelaşi sens formează un egregor impregnat, hrănit, şlefuit de această colectivitate. Şi noi, Fraternitatea Albă Universală, avem un egregor. Toate bisericile, toate mişcările spiritualiste îl au pe al lor. La fel şi toate mişcările politice. Şi câteodată aceste egregoruri se luptă sus, care pe care... Fiecare egregor ajută comunitatea care l-a format, căci el este un rezervor de forţe formidabile. El posedă o formă simbolică, adesea cea de animal: urs, tigru, cocoş, porumbel, etc. Dar esenţial este de a înţelege cum putem forma un egregor puternic care să acţioneze în lume, care să ajute şi să lumineze creaturile. Numai, atenţie, putem fi de asemenea pedepsiţi, pulverizaţi de un egregor dacă am trădat idealul pe care îl reprezintă. DA, egregorurile se răzbună pe cei care l-au trădat.

       Planul astral este locuit de creaturi de toate felurile despre care oamenii nu au nici o idee. Chiar dacă le cunosc sau nu, ei atrag pe cele care intră în relaţie prin legea afinităţii. Iată cum, în şedinţele de spiritism, participanţii atrag prezenţe din oceanul astral. Veţi spune: «Da, dar cum au ajuns aceste creaturi să cunoască suficiente lucruri despre un mort pentru a reuşi să se dea drept el ?» Aceasta nu este dificil, totul este scris în Cronica Akaşa, adică arhivele eterice ale Universului, şi creaturile pot să se informeze foarte repede, însă de multe ori nu văd prea bine şi dau informaţii greşite.

       Totul depinde de persoana care se adresează lumii invizibile: dacă ea este foarte pură, foarte luminoasă, ea primeşte un răspuns exact, nu pentru că spiritele au coborât, ci pentru că ea s-a ridicat până la ele pentru a avea comunicarea. Există cazuri, bineînţeles, v-am spus-o, în care anumite spirite sunt forţate să părăsească regiunea lor pentru a veni pe Pământ, pentru că sunt chemate de magicieni foarte puternici care le obligă să coboare prin formule magice pe care ştiu să le pronunţe. Dar nu este normal, nu este natural, omul este cel care trebuie să se ridice prin gândire pentru a le întâlni în regiunea unde se găsesc: morţii, ei, nu trebuie să recoboare pe Pământ.

       Există două feluri de magie: una prin care ne adresăm forţelor superioare de la care vrem să obţinem binecuvântările (aceasta se cheamă invocare), şi o alta prin care vrem să facem să revină sufletele morţilor pentru ca ei să se manifeste (aceasta se cheamă evocare). Dar în general, v-am spus-o, nu reuşim să obţinem prezenţa reala a acestor spirite pe care am vrut să le evocăm sau sa le invocăm: sunt alte creaturi care iau forma sau vocea lor, având interes să înşele oamenii.

       Trebuie să fim foarte prudenţi. În ceea ce mă priveşte, n-am recomandat niciodată participarea la şedinţe de spiritism, niciodată, din contră. Când eram tânăr, am asistat la câteva dar am înţeles foarte repede că oamenii care sunt acolo sunt îngrădiţi în senzualitatea, poftele, ambiţiile lor. Atunci, sub pretextul de a comunica cu parinţii sau prietenii lor, ei atrag creaturi astrale de care nu vor putea să se debaraseze pentru că acestea vor încerca să-şi satisfacă dorinţele inferioare prin intermediul lor. De aceea mulţi spiritişti au sfârşit foarte rău.

       Atunci, lăsaţi morţii să plece liniştiţi acolo unde trebuie să se ducă. Părinţii voştri, prietenii voştri, nu vă agăţaţi de ei, nu îi reţineţi prin suferinţele şi regretele voaste, şi mai ales nu căutaţi să îi chemaţi pentru a comunica cu ei: îi deranjaţi şi îi împiedicaţi să se elibereze. Rugaţi-vă pentru ei, trimiteţi-le dragostea voastră, doriţi ca ei să se elibereze şi să se ridice din ce în ce mai mult în lumină. Dacă îi iubiţi cu adevărat, să ştiţi că veţi fi într-o zi cu ei. Iată adevărul. De câte ori v-am spus-o: acolo unde este dragostea voastră, acolo veţi fi şi voi într-o zi.

Un minut de meditaţie.