Sensul cosmic, mistic şi istoric al Crăciunului

OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV

Le sens cosmique, mystique et historique de Noël

(Sensul cosmic, mistic şi istoric al Crăciunului)

Conferinţa din 25 decembrie 1958

     Dacă există patru sărbători cardinale, cele mai importante ale anului: Crăciunul (naşterea lui Hristos), Paştele (Învierea), sărbătoarea de Saint Jean (Sf. Ioan Botezătorul, celebrată pe 24 iunie – n.t.,în timpul verii) şi sărbătoarea de Saint Michel (Sf. Mihail, celebrată pe 29 septembrie – n.t.,toamna) nu este pentru că le-a plăcut unor oameni ai religiei să le instituie. Nu este întâmplător, ştiţi asta. Ele reprezintă fenomene cosmice. Este o întreagă poveste astrologică şi chiar kabbalistică. Soarele, în drumul lui, trece prin 4 puncte cardinale şi de aici se deversează forţe şi energii pentru întreaga umanitate, pentru întreaga natură – nu numai pentru oameni, ci şi pentru plante, pentru vegetaţie, pentru animale, pentru întreg Pământul şi chiar pentru planete… şi pentru oameni. Iniţiaţii au constatat aceste fenomene prin mijloacele lor foarte bogate, mijloacele lor oculte, le-au verificat la faţa locului şi au văzut că dacă omul ar fi atent, dacă omul ar fi receptiv, pregătit pentru a primi aceste efluvii, aceşti curenţi, Ooo, ce evoluţie, ce progres, ce dezvoltare s-ar produce în el ! Şi din acest motiv, încă din Antichitate, Iniţiaţii ne-au dat anumite sfaturi despre cum să ne pregătim şi cum să primim aceşti curenţi. Şi în ce scop ? Ooo, aşa cum în natură Hristos se naşte în fiecare an, la miezul nopţii, adică, atunci când începe noaptea cea mai lungă, lumina, viaţa, Soarele se schimbă, iar nopţile vor începe să scadă, e mai multă lumină, mai multă căldură, mai multă viaţă şi acest lucru se va răsfrânge asupra tuturor făpturilor. Şi priviţi, rezultatele, consecinţele sunt de neînchipuit, de nedescris, nu le poţi încadra nicăieri. Aşadar, principiul hristic se naşte în natură; pe 25 (decembrie) este naşterea acestei vieţi, acestei lumini, acestei călduri care va creşte, va creşte, iar copilul va deveni atât de puternic, capabil să transforme tot.

Iată, deci, mai întâi latura simbolică. De altfel voi reveni imediat (asupra acestui aspect). Am vrut doar să vă întreb: „Oare oamenii se pregătesc pentru a primi aceste efluvii, aceşti curenţi, aceste radiaţii ? (şi ştiu ei) că există o sărbătoare şi în Înalt, că îngerii cântă, că toţi Marii Maeştri, Iniţiaţii, s-au reunit pentru a cânta, a se ruga, pentru a-l slăvi pe Dumnezeu şi a celebra această sărbătoare, care este cea a naşterii lui Hristos, care se naşte în mod real ? Nu. Ei dorm sau sărbătoresc deseori în baruri, în cabarete, în bistrouri. Şi în ce fel ! Făcând chefuri: mâncând, bând, îmbătându-se, făcând murdării, pentru a sărbători naşterea lui Iisus. Oh, là, là ! Ce mentalitate ! Cum au putut oamenii să decadă până într-atât ? Şi toată lumea crede că aşa trebuie să se sărbătorească – asta e culmea ! Şi oamenii cei mai inteligenţi, toţi sunt de acord ! (Toţi) în afară de Iniţiaţi. Iniţiații se pregătesc. Ei ştiu ce se petrece în Înalt şi atunci îşi deschid recipientele, rezervoarele, ca ele să se umple. Ei se străduiesc chiar să nu-şi piardă timpul cu îndeletniciri obişnuite, ca să se demagnetizeze, să se înjosească, să se moleşească, să se abrutizeze, ci să fie capabili să devină un recipient. De ce? Pentru că tot aşa cum în domeniul cosmic Hristos se naşte în natură sub formă de Lumină, de Căldură, de Viaţă care este un germene mai întâi, este foarte mic, dar este începutul a tot, să se pregătească, de asemenea, să pregătească condiţiile potrivite pentru ca, într-o zi, cu adevărat, Hristos să se nască în ei, copilul divin. Oamenii nu se gândesc la asta, nu pregătesc absolut nimic, sunt adormiţi, ca toată lumea. Petrec Crăciunul – noaptea şi ziua de Crăciun – făcând lucruri dintre cele mai abracadabrante, mai stupide, inutile, în loc să fie  conştienți şi să-şi spună: „Lucrul acesta se întâmplă o dată pe an ! De ce să pierd acest moment atât de preţios, în care toată natura este concentrată, atentă să pregătească aceste lucruri ?”. Iar omul este departe, el n-a primit nimic. Dimpotrivă, a pierdut binecuvântarea şi iubirea Cerului, pentru că Cerul îl vede cum este. Cum să-i dea ceva ? El nu este sensibil la nimic, nici faţă de aceşti curenţi, nici faţă de această Lumină, de aceste spirite, nimic ! E ca o piatră, nu mai vibrează. Nu mai există decât stomacul, în jurul lui e scandal şi zgomot şi vacarm şi atunci spune: „Ce bine am petrecut Crăciunul !” – da, sub masă cu o sticlă sau cules dintr-un râu sau, mai degrabă, la spital. Da, câţi nu ajung acolo ! Astăzi vor fi mulţi prin spitale – pentru că, vedeţi voi, n-au putut să refuze când au fost invitaţi. Unul zicea: „Luni…, stai aşa, luuuuuni sunt la cutare şi cutare. Marţi… marţi o să fiu la pat. (Râsete). Bun. Mieeercuri sunt la cutare, aşa că joi o să fiu la pat. Păi, vin la voi vineri”. (Râsete). El se cunoştea pe sine.

         Şi după, numai după, după, dragi fraţi şi surori, vine latura istorică, anume că acum 2000 de ani, Iisus s-a născut în Palestina. Da, este latura istorică. Dar latura istorică, ştiţi, pentru Iniţiați este un lucru care vine pe locul trei. (Această naştere) se repetă tot timpul, peste tot în univers, pentru că Dumnezeu este Iubire. Şi dacă Dumnezeu este iubire, El nu se va manifesta doar 3 ani – 3 ani şi jumătate pe Pământ, iar apoi, nici văzut, nici auzit. Cum aşa ? Şi nici în celelalte secole şi milenii El n-a fost prezent. A fost odată, uneori, cândva… Nu, latura istorică este un al treilea lucru, care urmează celorlalte. Deci, înainte de latura istorică, Hristos se naşte în natură, adică în cosmos, ca manifestare a vieţii, ca început al oricărei iviri, al oricărei ţâşniri, iar apoi, din punct de vedere mistic, el trebuie să se nască în fiecare suflet omenesc, ca o conştiință, o supraconştiință, ca iubire divină, ca înţelegere, ca iubire, ca sacrificiu. Tocmai acestea sunt copilul Iisus. Şi dacă nu ai toate acestea, copilul Iisus încă nu s-a născut. Îl poţi sărbători, îl poţi aştepta, nu vei avea niciodată nimic. Latura istorică, dacă vă mulţumiți cu latura istorică, doar cu o amintire sunteţi… sunteţi… Dacă contaţi pe latura istorică… Latura mistică, interioară, este altceva, n-are nici o legătură. El s-a născut acum 2000 de ani. În amintirea lui, doar ca amintire, îngânăm câteva cuvinte şi ne ducem la biserică. Hristos a trăit, s-a născut, a venit pentru a ne salva. El ne-a salvat, acum putem păcătui, putem mânca şi bea… Ne-a salvat, nu ? Suntem liniştiți pe vecie. (Râsete). Nu mai avem nimic de făcut. Oh, là, là ! Ce înţelegere săracă, ce mentalitate are omenirea; oamenii au creat-o, pentru că îi interesează să nu facă nimic şi trebuie să se justifice, într-un fel sau altul. Latura istorică, dragi fraţi şi surori, este, aşa cum v-am spus, pe locul trei. Latura mistică şi cea cosmică sunt cele mai importante, pentru că ele sunt o realitate, în fiecare an. Hristos se naşte în fiecare an şi se poate naşte în voi în orice clipă. Deci este foarte important, mai important decât latura istorică. Puteţi revedea istoria cât vreţi, atâta timp cât El nu se naşte în voi, nu veţi avea nici căldura, nici lumina, nici bunătatea, nici fericirea, nici eliberarea, nimic. Şi atunci la ce a folosit că s-a născut acum 2000 de ani ? Iar oamenii se mulţumesc să cânte că acum 2000 de ani El s-a născut. Se mulţumesc, nu vor să-l facă să se nască în interior, ca să devină şi ei ca El. Să fie peste tot Hristoşi. El tocmai asta voia, când spunea: Dacă trăiţi aşa şi aşa, oho, veţi fi ca mine, veţi face aceleaşi lucruri, ba chiar mai mari ! Şi unde sunt acele lucruri ? Deci, latura mistică este foarte importantă. Acum, dragi fraţi şi surori, trebuie să vă pregătiţi. Dacă unii au pierdut acest an, nu s-au pregătit, atunci anul viitor. Pentru unii, Hristos s-a născut deja, pentru alţii, (se va naşte) anul viitor, pentru alţii, în anul care-i va urma, iar pentru alţii peste câteva secole, peste câteva milenii. Totul depinde de pregătirea acestor condiţii. Iată de ce vă spuneam că este foarte important să vă pregătiţi înainte de sosirea Crăciunului. Da.

Ce înseamnă naşterea acolo, într-o iesle, într-un grajd, cu trompetele, cu îngerii şi păstorii şi cei trei Magi, asta ştie toată lumea. Toată lumea ştie. Dar vom vedea dacă ştie sau nu. Cum o ştie? Nu toţi apostolii au vorbit despre naşterea lui Iisus. Sfântul Luca o descrie în detaliu, ceilalţi de-abia o menţionează şi încep când el avea deja o vârstă şi vine să fie botezat de Sf. Ioan Botezătorul.

     „În vremea aceea a ieşit o poruncă de la Cezar August să se înscrie toată lumea de pe tot Pământul”. (Tot Pământul, e cam mult spus !).

     „Înscrierea aceasta s-a făcut întâia dată  pe când era dregător în Siria Quirinius. Toţi se duceau să se înscrie, fiecare în cetatea lui. Iosif s-a suit şi el din Galileea, din cetatea Nazaret, ca să se ducă în Iudeea, în cetatea lui David numită Betleem, - pentru că era din casa şi din seminţia lui David, să se înscrie împreună cu Maria, logodnica lui, care era însărcinată. Pe când erau ei acolo, s-a împlinit vremea când trebuia să nască Maria. Şi a născut pe Fiul ei cel dintâi, L-a înfăşat în scutece şi l-a culcat într-o iesle, pentru că în casa de poposire nu era loc pentru ei.

     În ţinutul acela erau nişte păstori, care stăteau afară în câmp şi făceau de strajă noaptea împrejurul turmei lor. Şi iată că un înger al Domnului s-a înfăţișat dinatintea lor, şi slava Domnului a strălucit împrejurul lor. Ei s-au înfricoşat foarte tare. Dar îngerul le-a zis: „Nu vă temeți: căci vă aduc o veste bună, care va fi o mare bucurie pentru tot norodul: astăzi în cetatea lui David, vi s-a născut un Mântuitor, care este Hristos, Domnul. Iată semnul după care-L veţi cunoaşte: veţi găsi un prunc înfăşat în scutece şi culcat într-o iesle”. Şi de-odată, împreună cu îngerul s-a unit o mulţime de oaste cerească, lăudând pe Dumnezeu şi zicând: „Slavă lui Dumnezeu în locurile prea înalte şi pace pe pământ între oamenii plăcuţi Lui. După ce au plecat îngerii de la ei, ca să se întoarcă în cer, păstorii au zis unii către alţii: „Haidem să mergem până la Betleem, şi să vedem ce ni s-a spus şi ce ne-a făcut cunoscut Domnul”. S-au dus în grabă şi au găsit pe Maria, pe Iosif şi pruncul culcat în iesle.  După ce L-au văzut, au istorisit ce li se spusese despre Prunc. Toţi cei ce i-au auzit, s-au mirat de ce le spuneau păstorii. Maria păstra toate cuvintele acelea, şi se gândea la ele în inima ei. Şi păstorii s-au întors, slăvind şi lăudând pe Dumnezeu, pentru toate cele ce auziseră şi văzuseră, şi care erau întocmai cum li se spusese”.

 Apoi povesteşte cum i s-a dat numele de Iisus, apostolul povesteşte cum a fost circumscris, în ziua a opta şi că era la Ierusalim un om „care ducea o viaţă sfântă şi era cu frica lui Dumnezeu. El aştepta mângâierea lui Israel şi Duhul Sfânt era peste el”. Da, asta înseamnă mult ! Şi el se numea Simeon. „Duhul Sfânt îl înştiințase că nu va muri înainte să vadă pe Hristosul Domnului”. El l-a luat în braţe, fericit, şi a zis: „Acum slobozeşte în pace pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău. Căci au văzut ochii mei mântuirea Ta, pe care ai pregătit-o să fie, înaintea tuturor popoarelor, lumina care să lumineze neamurile, şi slava poporului Tău Israel”.

     Şi apoi se continuă, se continuă, cum, la vârsta de 12 ani… şi aşa mai departe. Vedeţi, aţi citit acest capitol de mai multe ori şi l-aţi şi auzit de mai multe ori. Dar, de fapt, sunt multe lucruri simbolice în el. Latura istorică este absolut corectă. Aspectul istoric, că s-a întâmplat acum 2000 de ani, asta e adevărat. Dar apostolii ar fi putut consemna atâtea alte lucruri, nu ? (Puteau) să adauge un lucru sau altul; ei au scos anumite lucruri şi au pus în povestirea lor ce era necesar. Şi chiar sunt acolo două fraze atât de misterioase, atât de profunde… Cine era acea fiinţă, Simeon ? Era un mare Iniţiat, ca Duhul Sfânt să fie peste el, vă daţi seama ce înseamnă asta ? Aşadar, el era pur. Nu pot să abordez problema lui Simeon, pentru că asta (vai, vai, vai !) ar zdruncina toate mentalităţile şi conştiințele catolice. Da, da, da. Oh, là, là ! Cine era această fiinţă ? Şi ce rol avea el aici, în ceea ce-l privea pe copilul Iisus ? Înţelegeți ? Şi de ce Maria „păstra toate cuvintele acelea, şi se gândea la ele în inima ei”. Înseamnă că avea în mintea ei alte lucruri, pe care nu le putea spune, pentru că dacă era vorba despre ce a auzit de la păstori, putea să spună, fiindcă păstorii le povesteau tuturor. Deci erau alte lucruri, pe care le păstra cu sfinţenie şi le gândea în mintea şi în sufletul ei. Lucruri sacre, pe care oamenii nu le pot digera. Dar aşteptați, aşteptați şi veţi vedea dacă aţi citit, într-adevăr, aşa cum trebuie acest capitol.

Dar să începem cu începutul. Să vedem cine era această Maria şi acest Iosif. Pentru a-l avea pe copilul Iisus, că erau totuşi nişte fiinţe pregătite, făcuseră o lucrare, se purificaseră, credeau în Dumnezeu. La urma urmelor au fost aleşi. Şi ştiţi că nu toată lumea poate fi aleasă. Dacă au fost aleşi să aibă un copil ca Iisus, Mântuitorul omenirii, înseamnă că aceste două fiinţe, Iosif şi Maria, erau excepţionale, predestinate. Şi chiar atât de predestinate, încât Sfânta Maria s-a dus la templu să se consacre slujirii (lui Dumnezeu), ca să fie în întregime în slujba Lui. Şi ce făcea ea în templu ? Cine o pregătea, cine o învăţa ? Asta nu se spune, dar se ştie. Toate lucrurile acestea sunt cunoscute în amănunţime. Aşadar ea a trecut prin cele mai mari purificări, sacrificii, pentru a fi demnă de a primi în sânul ei un spirit precum Hristos. Voi nu vă gândiţi la aceste lucruri. Pentru creştini, înţelegeți voi, pentru Dumnezeu totul este cu putinţă, Dumnezeu face ce vrea, lucruri nedrepte şi de neînchipuit şi alege când vrea şi pe cine vrea, nu există nici dreptate, nici reguli, nici legi, nimic. El a creat legile şi el este primul care le încalcă, nu-i aşa ? Dă un foarte bun exemplu. Ce exemplu bun e Dumnezeu ! Nu, nu, nu, lucrurile nu se petrec aşa cum cred mulţi dintre creştini, care îşi imaginează lucruri care nu există nicăieri, care sunt invenţii – invenţiile lor. Deci, dacă anumite fiinţe sunt alese, înseamnă că există un motiv, există condiţii. Altfel, pe urmă, nu vom mai crede în nimic. Bineînţeles că Dumnezeu poate face copii ai lui Abraham şi din pietre, dar făcându-i să treacă prin (stadiul de) plante, de animale, de oameni. Înţelegeți ? Ei sunt obligaţi să treacă. Ca şi cu copilul, vedeţi ? Germenele – sămânţa bărbătească – este şi el obligat să treacă (prin nenumărate etape) de la o mică amibă, prin şerpi, crocodili, peşti. Şi abia apoi ia chipul unei făpturi umane. Dar trebuie să treacă prin toate acestea. Tot aşa şi Iisus a trebuit să treacă prin anumite lucruri pământeşti. Dar creştinii nu acceptă niciodată acest lucru. Ooo, el era Bunul Dumnezeu, nu avea nevoie de nimic în plus. Dar atunci de ce a trebuit să aştepte ani şi ani şi ani, pentru a face în sfârşit miracole şi minuni ? Le-ar fi putut face imediat ce a venit. Veţi spune: „Dar le făcea !”. Da, făcea miracole în inimile şi în sufletele tuturor celor prezenţi, dar nu făcea miracole aşa cum a făcut după ce a înaintat în vârstă. Deci, chiar şi Dumnezeu însuşi dacă ar veni să se încarneze pe Pământ, ar accepta el însuşi să treacă prin lucrurile pe care le-a creat. El se respectă pe Sine,    înţelegeți? Aşa sunt lucrurile în mintea Iniţiaților, totul este ordonat, totul este logic, totul este raţional, totul este matematic. Iar ce este în mintea celorlalţi nu mă interesează: o dezordine, un talmeş-balmeş şi nimic nu este în ordine. Deci, ca Iisus să se nască din aceştia doi (Maria şi Iosif), înseamnă că de mult timp, deja din alte încarnări, ei s-au pregătit, pentru a fi demni de a-l avea pe Iisus în familia lor. Erau puri. Dar să nu ne oprim prea mult asupra acestei chestiuni, pentru că sunt multe lucruri de spus despre asta, despre neprihănita zămislire, dar nu astăzi, nu pot, nu am permisiunea să vă vorbesc despre cum trebuie înţeleasă concepţia imaculată. S-a născut din Duhul Sfânt ? Da. Din Duhul Sfânt. În domeniul divin, în domeniul spiritual şi în planul fizic, de asemenea, trebuie ceva, astfel încât (concepţia) să fie sfântă şi pură, să fie exact o reflectare a Sfântului Duh, ca să existe corespondenţă între cele trei lumi: în planul fizic, în planul spiritual, în planul divin. Mereu sfânt, pur, luminos. Deci, în planul fizic este un factor, care va fi conductorul Duhului Sfânt. Veţi spune: „Da, dar pentru Sfântul Duh totul este posibil !”. Eu ştiu că totul este posibil, dar atunci de ce nu a luat puţină materie din spaţiu ? Este cu putinţă – ca în şedinţele de spiritism. E atât de uşor să iei puţină materie, puţin eter, hop, să se materializeze şi să aibă un corp, aşa, care n-a venit printr-o femeie. Înţelegeți ? Există asemenea cazuri. Numai că asta nu durează prea mult. Trebuie să trimiţi imediat particulele înapoi. Le ai pentru o oră, două ore, o zi. Nu este dat în natură să păstrezi mult timp un corp de acest fel. De aceea, Sfântul Duh avea nevoie de o femeie pură, ca să-şi facă un corp în sânul ei, pentru ca acest corp să fie durabil, să nu se dezagrege. Să nu fie numai din latură eterică, ci să aibă şi particule materiale, aduse de mamă. Şi din acest motiv… nu vă voi spune restul. Voi îl veţi descoperi, voi îl veţi ghici. Şi atunci, neprihănita zămislire – concepţia imaculată? Desigur a fost o concepţie imaculată. Imaculată înseamnă fără pată. Fără pată înseamnă fără dorinţă, fără pasiune, fără senzualitate fizică, materială. Asta înseamnă concepţie imaculată. Oare este posibil ? Bineînţeles că e posibil. Acest lucru a existat de la facerea lumii – foarte rar, desigur. Dar veţi spune: „Dar fără ajutorul unui corp fizic ?”. V-am spus că este posibil, dar nu va dura mult timp. Ca să dureze, este nevoie de un corp fizic atât de purificat, atât de luminos, încât să nu mai existe în interior nici pasiune, nici dorinţă, nimic. Totul să fie purificat. Atunci, da, acea concepţie poate să fie concepţia imaculată. Şi femeia e fecioară. Iată cum trebuie înţeleasă virginitatea. Virginitatea este o chestiune mai mult spirituală decât fizică. Pentru că sunt multe care sunt virgine, dar nu sunt fecioare. Fizic virgine, dar în interior, vai şi-amar ! Deci, virginitatea trebuie înţeleasă în cele trei planuri. Asta e, nu vă voi spune mai mult ! Deşi v-am spus mult. (Râsete). V-am spus deja mult ! Dar aşa, pentru cei care au urechi… Ei vor înţelege.

     Iar acum, când veţi înţelege că naşterea lui Iisus este un lucru, un fenomen (care are loc) în cele trei lumi: în domeniul cosmic – nu-i aşa ? – în domeniul psihic, adică mistic, în fiecare fiinţă umană el trebuie să se nască ca un prinţ – principiul hristic, spiritul hristic, care se manifestă altfel. Şi există multe fiinţe pe pământ care au (în ele) acest principiu hristic, pentru că sunt capabile să facă lucruri minunate, dezinteresate. Şi trebuie să recunoaştem, chiar dacă nimeni nu recunoaşte, că Hristos locuieşte în ele; în realitate este Hristos, este principiul răspândit peste tot în Univers. Şi latura istorică, bineînţeles. Aşadar, când veţi înţelege această claritate, această posibilitate, nu-i aşa, acest eveniment, Aaa, veţi înţelege multe lucruri asupra cărora mă voi opri. Acum veţi înţelege tot restul: că în fiecare Iniţiat se repetă aceleaşi lucruri. Şi veţi înţelege că cel ce a scris Evanghelia după Luca a fost un mare Iniţiat, un apostol. El era, de altfel, cel mai savant dintre apostoli, cel mai învăţat, cel mai şcolit. El a făcut cercetări. Când el spune ”am făcut cercetări” – ştiinţifice – adică a căutat în ştiinţele oculte şi a văzut, nu-i aşa ? De altfel, el n-a fost martor, ca ceilalţi, n-a văzut tot, dar a făcut cercetări. Şi cum era deja foarte avansat în latura ocultă a chestiunii, în latura cosmică, el n-a reţinut decât acest tablou care se repetă în sufletul fiecărei fiinţe. Şi acesta este aspectul asupra căruia ne vom opri.

     În fiecare Iniţiat se va repeta acelaşi lucru, întocmai. Este deci nevoie de un tată şi de o mamă. Tatăl este intelectul şi spiritul omului; inima şi sufletul sunt Maria, deci sunt femeia. Atunci când ele devin pure, cu adevărat pregătite, inteligente, luminoase, se va naşte copilul, dar nu prin intelect şi spirit, nu, ci prin sufletul universal, care va veni să le atingă ca o adiere. Iar sufletul universal nu este altceva decât Sfântul Duh. Duhul Sfânt sub formă de foc, de flacără, de iubire divină, unde este o asemenea puritate încât tot restul este ars. O flacără pură. Şi el va veni să fertilizeze sufletul şi inima fiinţei umane. Omul reprezintă o întreagă familie. Şi veţi vedea, ieslea şi totul, totul, totul este în interior. Aşadar, când inima şi sufletul sunt pregătite… căci ele reprezintă aspectul feminin, receptiv, femeia – nu-i aşa ? – iar intelectul şi spiritul reprezintă aspectul masculin – ele pregătesc condiţiile, înţelegeți ? Atunci deci, Duhul Sfânt, care nu este altceva decât Sufletul universal, care este foc, cuprinde sufletul, pe Maria, şi atunci se naşte copilul. Ea este deja însărcinată. Ooo, dar e nevoie ca acest lucru să se petreacă în cele trei lumi. Copilul trebuie să se nască şi în corpul ei fizic. Vedeţi, este mult mai complicat. Şi ei au vrut să caute prin locurile de popas, dar nu erau locuri – adică oamenii erau ocupaţi să mănânce, să bea, să se distreze; nu era loc pentru aceşti doi Iniţiați, care aveau deja copilul – altfel spus, nimeni nu te primeşte, nimeni nu te înţelege, nimeni nu-ţi deschide locul de popas. Şi atunci ce poţi face ? Aveţi un copil care este bogat, care este divin, care este o lumină în interior, el este conceput în interior, aveţi un ideal, aveţi o idee, este copilul vostru, îl îndrăgiţi, îl hrăniţi, îl îngrijiţi. Unde să vă duceţi să vă aşezați ? Ooo, într-o iesle. Asta dovedeşte tocmai că acolo nu era turmă, nu erau păstori, nu erau alte animale, nu erau decât un bou şi un măgar. De ce Iniţiații i-au păstrat pe aceştia doi (boul şi măgarul), de ce i-au lăsat, astfel încât, de 2000 de ani, oamenii îi desenează şi vorbesc în continuare despre ei ? Ei nu i-au înţeles. Simbolismul universal s-a pierdut pentru oameni. De ce boul şi măgarul ? De ce s-au oprit la ei ? De ce nu au pus un porc ? (Râsete). De ce nu o pisică şi aşa mai departe ? Un bou. Trebuie să vă interpretez toate acestea. Şi de ce l-au pus (pe Iisus) în această sărăcie ? În această sărăcie, ehe, în această sărăcie în aparenţă, pentru că omul spiritual va fi întotdeauna aşa: oamenii nu-l vor aprecia, nu-l vor primi, dar graţie luminii, luminii care va fi proiectată deasupra acestei iesle, steaua cu cinci colţuri… Dar vom ajunge imediat şi acolo, şi vom vedea ce este cu această stea. Ooo, această stea este o realitate. Este o realitate absolută (care indică) faptul că un Iniţiat a reuşit să-l aducă pe lume pe copilul Iisus, conceput de Sfântul Duh în sufletul lui, în inima lui; iar intelectul, în loc să fie gelos, să o repudieze, să se mânie, spunând: „Nu este făcut cu mine!”. Şi să se manifeste ca un om obişnuit, (el trebuie) să manifeste respect, să se încline, să spună: „Ce vreţi, eu sunt limitat, în timp ce Dumnezeu, care a atins inima, de ce n-a venit asupra mea ? Va veni asupra mea după aceea, prin copilul Iisus”. (El trebuie) deci să raţioneze corect, să înţeleagă corect. Intelectul, vedeţi voi, nu trebuie să se mânie, ci să spună: „Aaa, este ceva aici care mă depăşește”. (Omul să nu o repudieze pe Maria,) adică să nu repudieze jumătate din fiinţa lui, adică să nu o alunge, să nu o distrugă, să nu o blocheze ca să devină doar intelectual, ca raţionaliștii. Înţelegeți ? Să alunge cealaltă parte din el, latura lui afectivă, receptivă, blândeţea, smerenia şi bunătatea. Sunt mulţi care au repudiat-o pe Maria, pentru că Mariei îi plăcea foarte mult să primească Duhul Sfânt. Maria interioară şi Iosif interior, acestea sunt simboluri. Ei au repudiat-o pe Maria şi s-au uscat; nu o mai au pe Maria, ei s-au intelectualizat, ei au numai intelectul, care dislocă, analizează, critică, e nemulţumit… Vedeţi, deci, Iosif, Iosif a respectat-o, a păstrat-o pe Maria. A zis: „Este însărcinată, am s-o protejez, are nevoie de ajutorul meu”. Apoi, ce era cu acea stea ? Această stea este tot o manifestare, un fenomen inevitabil în viaţa unui adevărat mistic, unui adevărat Iniţiat. Este absolut exact: deasupra capului său se naşte o stea, este o pentagramă luminoasă pe care clarvăzătorii o pot  vedea deasupra capului fiecărui Iniţiat. Întrucât Jos este precum în Înalt şi în Înalt este precum Jos, adică, această pentagramă este dublu reprezentată: întâi este omul, care este deja o pentagramă vie şi mai trebuie o pentagramă care să îl reprezintă în Înalt, sub formă de lumină. Pentru că el este deja o pentagramă cu virtuţile sale: bunătate, dreptate, iubire, înţelepciune şi adevăr. Iată pentagrama vie. Şi deci acea lumină pe care o emana copilul, înseamnă că fiecare Iniţiat, care îl are deja pe Iisus în el însuşi, Hristosul viu – mic, mic, mic de tot, dar viu şi care va creşte – întotdeauna acea fiinţă va emana o lumină, o lumină care este complet diferită, o lumină liniştitoare, o lumină dătătoare de viaţă, o lumină care hrăneşte, o lumină reconfortantă, o lumină vindecătoare şi purificatoare. Este o lumină extraordinară. Toţi Iniţiații sunt aşa, dacă au reuşit să aducă pe lume copilul (Iisus). Iar apoi, această stea va fi văzută de alţii, de departe. Ei vor simţi, vor spune: „Ooo, Iisus este deci prezent; prin această fiinţă, Ooo, se manifestă alt principiu, principiul care este Hristos”. Şi atunci toţi cei care sunt şefi, autorităţi, care guvernează, miliardari şi chiar magi, care îşi închipuie că sunt deja atotputernici, simt că le lipseşte ceva, pentru că nu au ajuns încă până acolo. Ei vin să se încline, vin să înveţe, vin să aducă darurile lor. Pentru că cei trei Magi – Baltazar, Gaspar, Melchior – Ooo, erau mari căpetenii, mari reprezentaţi ai bisericii din ţările lor, care veneau din trei ţări diferite. De ce ? Pentru că au simţit acea lumină, ei aveau antene. Nu este un lucru cum vi-l imaginaţi în planul fizic, erau ca radiesteziştii, aveau antene spirituale, ei simţeau şi erau şi astrologi. Ehe, ei au răsfoit în cărţile lor şi au văzut în ce poziţie erau cutare şi cutare constelaţie şi ce planete, în ce conjuncţie nemaiîntâlnită, stele… Era extraordinar ! Şi atunci au căutat în ce loc era şi au găsit. Este ceva astrologic, pur astrologic. E un fenomen astrologic  care s-a petrecut acum 2000 de ani în cer. Şi ei erau astrologi, magi, şefi de religii din trei rase diferite. Dar am să vă vorbesc altădată despre aceşti trei magi, pentru că astăzi am multe alte lucruri să vă spun şi dacă ar fi să vă vorbesc de cei trei magi, ar trebui să stăm până la miezul nopţii sau până mâine dimineaţă, vă asigur.

         Aşadar, credeţi-mă, este un fenomen real. Voi înşivă veţi avea cu toţii această stea deasupra capetelor voastre. Nu trebuie să vă imaginaţi că sunt baliverne. Este cea mai mare realitate din câte există, pe care o cunosc, am verificat-o. Nu vă povestesc pentru că am citit (în) cărţi. Las la o parte toate cărţile şi citesc acum în cartea naturii vii. Asta e cartea care mă interesează. Şi ce reprezintă boul, măgarul şi ieslea ? Ieslea este corpul fizic. Corpul fizic. Iar boul a fost întotdeauna considerat în Antichitate ca principiu al generării, prolific. Chiar şi în Egipt, peste tot, boul Apis era tot principiul fertilităţii. Şi el este sub influenţa lui Venus, deci este, dacă vreţi, în rezumat, o reprezentare a forţei sexuale. Boul reprezintă forţa sexuală. Iar măgarul este legat de Saturn. Saturn, Capra, Capricornul, un măgăruş sunt acelaşi lucru. El reprezintă întrucâtva personalitatea umană. Bătrânul, Saturn, vechiul Adam, cam încăpăţânat, tenace, dar bun servitor. Iată-i, deci, pe cei doi care erau prezenţi. Şi de ce ? Pentru a-L sluji. Dar a-L sluji în ce fel ? Acum ajungem să revelăm un mare mister: deci, un Iniţiat începe să lucreze pentru a se perfecţiona, intră în contact cu forţele personalităţii sale, care este îndărătnică, limitată, încăpăţânată, nemulţumită, care se supără, se împotriveşte, nu-i aşa, ca măgăruşul care se pune pe picioarele dindărăt, care e senzuală şi vrea să aducă pe lume mulţi copii şi care se înfurie adesea, ca boul. Iar Iniţiatul reuşește să domine aceste două forţe şi ele se află în slujba lui. În loc să le anihileze, vedeţi, nicăieri nu se spune că aceste două animale au fost nimicite, ele erau acolo, prezente. Şi ce făceau ? Ooo, ele suflau peste micuţul Iisus şi îl încălzeau cu răsuflarea lor, răspândind căldură şi iubire, amândoi. Deci, când Iniţiatul va reuşi să transmute, să sublimeze aceste două (animale) şi le va pune în slujba lui, în loc să le ucidă, ele vor veni apoi să încălzească cu răsuflarea lor pe pruncul Iisus nou născut. Înţelegeți ? Să-l alimenteze cu suflul lor. Deci, această forţă nu-l va mai chinui, nu-l va mai perturba, nu-l va dezaxa, ci va fi o forţă vitală, dătătoare de viaţă, ca răsuflarea. Pentru că, vedeţi voi, Dumnezeu prin suflu – este o reminiscenţă – prin suflu a dat Dumnezeu un suflet omenesc primilor oameni. Deci suflul este viaţă, o viaţă pură. Şi iată că boul se pune în slujba micuţului Iisus. Deci voi, cei care poate-l aveţi deja (în voi) pe copilul Iisus, veţi fi slujiţi de senzualitatea voastră, de personalitatea voastră, de egoismul vostru, toate se vor pune în slujba voastră. Acestea sunt nişte forţe, înţelegeți voi – aşa cum v-am spus mai demult.

         Şi apoi, mai e ceva: îngerul s-a arătat păstorilor – păstorii care deţineau acel grajd, nu-i aşa ? Era al lor, ei aveau turma. Iar când îngerul le-a spus, au fost încântaţi; ei au luat mieluşei şi i-au adus lui Iisus. Asta înseamnă că toţi cei care au acţiuni, posesiuni… corpul fizic, sunt spirite ale familiei, spirite familiale, care sunt reîncarnate sau nu sunt reîncarnate, ele sunt departe, au oi, au miei, au câini şi toate celelalte. În acel moment, ele sunt avertizate. Sunt avertizate, pentru că au participat la construirea acelui grajd. Ooo, ei sosesc cu toţii şi „Ooo, nu ne-am gândit niciodată că vom avea o asemenea onoare în grajdul nostru”. Grajdul, înţelegeți, o magherniţă, poate fi o magherniţă. Nu-i nimic, este grajd. Aşadar, toate spiritele familiale, care sunt în lumea cealaltă sau chiar aici, vor primi înştiințare că ceva splendid s-a petrecut în inima şi în sufletul vostru. Şi ei vor veni să vă slujească, să vi se închine, să vă aducă daruri. Deci, toată lumea vine să se pună în slujba copilului Iisus. Atâta timp cât nu-l aveţi pe copilul Iisus, nu contaţi că vor veni să vă slujească. Îngerii vor veni să-l slujească pe acela în care s-a născut copilul  Iisus. Şi nu pentru voi, ci pentru acel principiu, pentru că el este principiul divin însuşi, este a doua ipostază, este Verbul, este Fiul lui Dumnezeu, vă daţi seama ? Deci nu există nimic, nimic, nimic mai de preţ decât de a face toate eforturile ca, într-o zi, să se nască copilul Iisus. În acel moment, Pământul şi Cerul sunt de faţă, din cele patru zări ale lumii vă vor vedea lumina, vor înţelege că o nouă lumină se naşte pe Pământ şi din cele patru colţuri ale lumii se vor îndrepta către voi pentru a vă vedea şi pentru a vă aduce tot şi a vă sluji. Oh, că va fi un Irod – întotdeauna au existat Irozi – care va fi furios şi care va cere celor trei Magi: „Interesaţi-vă voi, mai întâi şi apoi, ştiţi, mă voi duce şi eu să mă închin !”; sunt trucuri, minciuni. Dar din fericire există îngeri care previn întotdeauna şi copilul Iisus va fi întotdeauna salvat. Întotdeauna. În vis sau aşa… vine un înger şi spune. „Ia-ţi copilul şi hai ! Du-te în Egipt !”, pentru că Irod vrea să-l ucidă. Şi atunci cei trei Magi nu s-au întors pe acelaşi drum. Asta înseamnă că toţi cei care vor veni la Iisus, ca principiu, când se vor întoarce acasă nu vor mai străbate acelaşi drum. Nu v-aţi gândit la asta ! Totul este atât de profund, atât de misterios… Pentru mine este de neînchipuit ce văd, ce citesc. Şi nu numai eu. Eu nu inventez nimic. Eu vă transmit ştiinţa pe care am primit-o şi această ştiinţă e veridică. Iar tot restul sunt poveşti pentru gură-cască, pentru oamenii obişnuiți – „povestea”. Apoi, conţinutul este pentru discipoli, iar sensul pentru Iniţiați.

     Şi acum, mai sunt alte lucruri în această istorie ? Ooo, mai sunt încă lucruri în ea. Şi de ce, apoi, când este această sărbătoare, eşti obligat să mănânci ? Este simbolic. Trebuie să mănânci, trebuie să bei, trebuie să cânţi, dar să nu depăşești limitele. De ce ? Pentru că în acel moment copilul are nevoie de hrană. El trebuie hrănit. Dar, veţi spune, el n-are încă dinţi. Aaa, prima lui hrană va fi laptele mamei lui. Şi cum îl va hrăni mama lui – adică sufletul ? Mai întâi îl va hrăni cu sângele ei. Apoi îl hrăneşte cu laptele ei. Şi de ce este aşa ? Nici la asta nu v-aţi gândit ! Sunt cele mai mari mistere. În fiecare zi le auziţi, ştiţi că copilul se hrăneşte prin sângele mamei sale, iar apoi nu-i mai bea sângele, îi bea laptele. şi de ce ? Există două culori aici: roşul şi albul. Şi v-am explicat toate acestea (când v-am vorbit) despre cei doi ciucuraşi roşu şi alb (de la capătul firului de mărţișor – n.t.) în care a fost ascuns acest mare mister al albului şi roşului; în două lucruri mici pe care le-au dat norodului, ca să se plimbe cu ele şi ca nimeni să nu ştie ce înseamnă ele. Este un lucru care se răspândeşte, mai ales în Bulgaria. Nu ştiu aici, dar în Bulgaria, primăvara, fiecare bărbat şi fiecare femeie pune, fie aici, fie la pălărie nişte mici talismane (mărţişoare – n.t.) de toate formele, agăţate în case. Şi ei nu ştiu ce înseamnă. Nu ştiu. Ei fac asta, e o tradiţie, pe 22 martie. Ei spun că este viaţa care se naşte şi atât. Armenii au şi ei acelaşi lucru ? Nu au ciucuraşi, dar slavii îi au. Cehii, polonezii, iugoslavii, toţi slavii, nu numai bulgarii. Şi obiceiul s-a păstrat până azi, vedeţi ? Oamenii sunt tenace şi fideli, când nu înţeleg lucrurile. (Râsete). Au rămas precum cărţile de tarot, vedeţi voi. De mii de ani au străbătut lumea şi dacă oamenii le-ar cunoaşte, dacă ar şti ce însemnă, poate ar fi fost distruse sau ar fi dispărut până acum. Noroc că nu s-a ştiut ! Iar cei doi ciucuraşi, când vor şti ce înseamnă, poate că vor fi unii care îi vor suprima. Ei da, pentru că ei conţin mari, mari, mari taine. Pentru că culoarea roşie şi culoarea albă conţin cele mai mari taine. De altfel, această culoare roşie devine galben-portocaliu în ou, iar albul rămâne. Albuşul şi gălbenuşul sunt o altă repetiţie a acestor două culori. Acum nu pot să mai repet, dar amintiţi-vă, când v-am spus că ele vin din mari origini. În timpul concepţiei, la o femeie, aceste două culori sunt prezente: femeia furnizează roşul, iar bărbatul furnizează albul. Iată cele două culori care conţin viaţa, viaţa, viaţa. Iar apoi femeia repetă aceste două lucruri, hrănindu-şi copilul nouă luni cu sângele ei, iar apoi hrănindu-l cu laptele ei, care este alb. Sunt două simboluri. De altfel le veţi găsi şi în corpul fizic: globulele roşii şi albe. În sânge există globule roşii şi globule albe. Ele sunt cele două reprezentante a două principii formidabile, necesare vieţii. Ei, lucrurile iau un cu totul alt aspect, mult mai profund. Suntem obligaţi să ne aplecăm asupra lor, să reflectăm asupra acestor mari lucruri, mari mistere. Şi nu numai că începem să le înţelegem, începem şi să le simţim iar apoi să le realizăm în planul fizic. Acesta este lucrul greu (de făcut). Toată lumea înţelege, toată lumea aprofundează intelectual, chiar foarte bine, dar lucrurile nu coboară până la sentiment, la inimă. Oamenii nu simt. Ei spun: „Da, da, ştiu, trebuie să te rogi, trebuie să iubeşti”, dar n-au nici o dorinţă de a face asta. Ei înţeleg, este necesar, dar ele n-au coborât în inimă. Şi trebuie ca apoi, ele să coboare mai departe, în voinţă, să le realizeze. Există deci trei naşteri, credeţi-mă, trei naşteri ale copilului Iisus: mai întâi el se naşte în intelect. În sfârşit avem o lumină strălucitoare, suntem iluminaţi, luminaţi, în sfârşit am înţeles ! Dar va trebui să se nască apoi şi în (celelalte planuri), dar va veni şi asta, din moment ce continuăm, va veni naşterea în inimă şi după un timp în planul fizic. Dar veţi spune: „De ce în planul fizic ?”. Vă voi spune, dragi fraţi şi surori, dar nu mă veţi crede, pentru că am să vă fac să intraţi în gradele superioare ale şcolii Iniţiatice. Omul nu poate obţine naşterea lui Iisus, dacă n-a înţeles-o pe mamă, Pământul, dacă nu ştie ce înseamnă Pământul, dacă nu are relaţii afectuoase, respectuoase, conştiente cu Pământul – mama. Nu va avea nici o posibilitate să-şi modifice corpul fizic, dacă nu are relaţii corecte cu Pământul, întrucât corpul nostru este în relaţie cu Pământul şi se va întoarce la Pământ, pentru că a fost luat din Pământ. El este fructul lui, copilul lui. Dacă omul nu este în relaţii corecte cu Pământul, copilul Iisus nu se poate naşte în acţiunile sale, în corpul lui fizic. Vedeţi, lucrul acesta duce departe. Pentru că Pământul este o fiinţă inteligentă. Şi ştiţi ce e Pământul ? Nu v-aţi gândit niciodată la asta. Pământul a fost studiat din punct de vedere geografic, din punct de vedere astronomic… Este o planetă, spuneţi voi. Are atâţia locuitori, atâtea mări, oceane, lacuri, râuri, munţi şi populaţii. Pământul este făptura cea mai necunoscută, cea mai dispreţuită, cea mai ignorată şi cea mai înjosită. De aceea, de aici vin toate nenorocirile, pentru că nu ne respectăm mama, care ne-a dat trupul. (Există) o întreagă ştiinţă, o ştiinţă imensă privitoare la relaţii, la comportamentul faţă de Pământ: cum să-i vorbeşti, cum să te porţi cu el, cum să absorbi din el forţe şi cum să-i dai tot ce nu e bun, pentru că el are, în laboratoarele lui, uzine, laboratoare extraordinare, care pot să transforme tot şi să vă dea totul înapoi în stare pură, cum face tot timpul. Toate impurităţile, toate deşeurile pe care i le dăm, el le transformă în laboratoarele, în uzinele lui şi dă fructe, flori, tot ce e minunat, frumos şi se poate mânca. El este inteligent şi ştie cum să facă asta.

şi ce este Pământul ? Aaa, iată, iată, iată, iată, iată … Este fiica (în franceză cuvântul „Terre”, care denumeşte Pământul,  este feminin – n.t.) unei mame, iar această mamă este fiica altei mame, iar această mamă este fiica altei mame. Deci există o străbunică, există o bunică, există o mamă şi există o fiică. Şi aceasta este Pământul. Unde sunt celelalte ? Am să vi le arăt. În momentul în care vom începe să gândim corect, totul va începe să se schimbe în viaţă, înţelegeți ? Din cauză că toate aceste lucruri nu sunt ordonate în minte, nu beneficiem de ele, nu profităm de ele. Veţi spune: „Este nimica toată, ce pot ele să ne aducă ?”. Ce pot să vă aducă ? Nu le-aş putea enumera în trei zile şi trei nopţi, atât de multe v-ar aduce. Şi unde este bunica ? Bunica este tocmai natura cosmică, încă invizibilă, care crează întregul univers şi care este, tocmai, soţia lui Dumnezeu. Bunica, mama care produce tot. Universul este bunica. (Cealaltă era străbunica). Universul, tot, această natură universală este bunica. Da. Şi unde e mama ? A, există o altă mamă, pe care n-o vedem şi care este dincolo de Pământ, în spatele lui, care este fiica. Pământul este fiica. Există o mamă şi o bunică şi o străbunică. Iar noi vedem fiica, care reprezintă natura. Pământul este un reprezentant al marii naturi, Isis – dar în mic. Şi copiii lui ? A, copiii lui sunt toţi copacii, toţi arbuştii… toate fructele sunt copiii săi. El produce copii tot timpul, tot anul. În diferite regiuni Pământul este fertilizat, fecundat. De cine ? De Soare. Deci Soarele este tatăl. Iar în spatele Soarelui este un alt tată, bătrânul bunic,  străbunic… (Râsete)…spiritul divin, invizibil, nu ştim, nu-l putem găsi, care este la originea a tot. Vedeţi ? Soarele este doar tatăl. Pământul este mama. Dar există şi alţi taţi şi alte mame… Vă vorbeam de Soarele cosmic, Soarele invizibil. Vedeţi, totul este coerent, numai că nu puteam să explic atunci tot. E nevoie de un an întreg pentru a explica toate lucrurile mărunte la care facem aluzie, pe ici, pe colo. Oare tot restul, tot restul este o reflectare ? Desigur. Luaţi, de pildă un copac. El urmează exact acelaşi tipar: rădăcinile sunt bătrâna străbunică, trunchiul este bunica, ramurile sunt mama, frunzele cu florile sunt fiica, iar fructele sunt… fructele, roadele ! Înţelegeți ? Totul este conţinut în el. Deci un copac este repetiţia exactă a întregului univers. Şi fiecare lucru este o repetiţie în mic, condensată, a tot restul, puteţi descoperi asta. Iar ce e şi mai mic este, din nou, repetiţia a tot, până la atom. Atomul este o repetiţie a întregului univers, iar fizicienii ne-au spus asta. Fizicienii s-au pronunţat, ei au spus: „Este o repetiţie întocmai a sistemului solar”. Iar sistemul solar nu este decât un atom în imensitate, este o repetiţie a tot restul. Tot restul trebuie să fie ca sistemul solar, înţelegeți ? Din acest motiv, cheia analogiei, pe care v-am dat-o, deschide toate porţile. Trebuie să ştiţi să vă folosiţi de această analogie. Şi întregul corp fizic este o repetiţie a bătrânei bunici, străbunicii, bunicii, mamei şi fiicei, cu toate fructele. Dacă ar fi acum să ne oprim la fiecare lucru, asta ne-ar întârzia, dar pot să fac asta. Vă voi arăta că totul, totul, totul corespunde. Şi pentru tată, de asemenea. Doar că tatăl este întrucâtva mai… invizibil. Tatăl este mai greu să-l găseşti. De altfel, într-o familie, când vă duceţi să căutaţi pe cineva, găsiţi întotdeauna mama cu copilul, iar tatăl nu este niciodată acasă. (Râsete). Da, ca femeia aceea care nu voia să se mărite, văduva. Vă amintiţi ? Îi spuneau: „Dar trebuie să te căsătoreşti, trebuie să te căsătoreşti !”. „Ooo, mi-ajunge: am un câine, un papagal şi o pisică”. „O, dar nu este acelaşi lucru, un papagal şi toate celelalte. Nu ! E altceva”. „S-o vedeţi voi ! Papagalul înjură de dimineaţa până seara, câinele mârâie toată ziua, iar pisica îşi petrece nopţile pe-afară”. (Râsete). Cum un bărbat bombăne, la ce bun să se mai mărite ? E ca şi cum era deja măritată. (Râsete). Biata de ea, pentru că nu toţi bărbaţii bombăne, mârâie, înjură şi-şi petrec uneori nopţile pe-afară.